Petre Andrei Dumitru a fost cândva un cârciumar supraponderal, dar, înarmat cu o motivație puternică – sănătatea lui, a reușit să topească 38 de kilograme și să devină un maratonist de succes.
Rotofeiul de acum șapte ani, aleargă astăzi sute de kilometrii în competiții sportive.
„Când am început să alerg, aveam undeva la 106 kilograme și simțeam că nu mai pot. Mi-am făcut un abonament la sală, am mers. Ușor-ușor, am început să mă mișc, că nu puteam, nu exista să alerg. Acum mă trezesc dimineața și fac 100 de kilometri. N-am visat niciodată că o să ajung la astfel de rezultate”, a spus Petre Andrei Dumitru, la „Neatza cu Răzvan și Dani”.
„Am apelat la serviciile unui nutriționist și m-a dat un ghid. Practic, el mi-a introdus alergarea în program. Eu nu știam ce înseamnă să alergi, dar m-am ținut de treabă. La început, progresul a fost maxim. Slăbeam într-o lună câți alții în zece. Apoi s-a oprit totul. Targetul meu a fost atins. Am slăbit. Am 68 de kilograme acum”, a adpugat el.
La vârsta de 42 de ani, Petre Andrei Dumitru a terminat pe locul 14 Campionatul Național de ultramaraton montan.
„Seara mă culc cu gândul și cu plăcerea că a doua zi mă trezesc și mă duc să alerg. Alerg cu la fel de multă plăcere și la un antrenament, și la un concurs. Am doi copii, am două locuri de muncă, sunt destul de ocupat, dar îmi face plăcere să alerg. Și asta mă organizează și îmi dă o stare de bine”, a mai explicat el.
Schimbarea stilului său de viață a luat-o prin surprindere chiar și pe soția lui. „Nu înțelegea ce e cu mine”, a recunoscut Petre Andrei Dumitru.
Sanda Ladoşi a aflat care este călcâiul lui Ahile în cazul lui Dani Oțil! „Ești chiar enervant”... „Alo, păpușel! Te dau o tură?”. Ramona Olaru a fost spaima șoferilor la Salonul Auto București! Ce idee extraordinară i-...