Antena Căutare

Zugravul a devenit superstar pe piaţa construcţiilor. Cât a ajuns să coste un meseriaș

Căutarea unui zugrav a devenit o misiune aproape imposibilă. Meseriaşii buni au plecat în străinătate, iar cei rămaşi în ţară fie te programează peste câteva luni, fie sunt prea scumpi. Când totuşi găseşti unul, ai toate şansele să plăteşti dublu decât la prima evaluare. Dovada, într-un reportaj filmat cu camera ascunsă.

Căutarea unui zugrav a devenit o misiune aproape imposibilă. Meseriaşii buni au plecat în străinătate, iar cei rămaşi în ţară fie te programează peste câteva luni, fie sunt prea scumpi. Când totuşi găseşti unul, ai toate şansele să plăteşti dublu decât la prima evaluare. Dovada, într-un reportaj filmat cu camera ascunsă.

Căutarea unui zugrav începe pe site-urile de anunţuri. După primele telefoane, aflăm că cei mai mulţi meseriaşi sunt disponibili abia peste câteva luni. Găsim, cu greu, unul liber. Începe prima rundă de negocieri.

"Undeva la 20 de lei pe metru pătrat. Dumneavoastră la un apartament de 70 de metri, aveti undeva la 200 de metri pătraţi, înseamnă 4 mii de lei. Se poate negocia. Vin la faţa locului să văd despre ce este vorba", face un prim calcul meseriaşul.

La vizionare, meşterul are grijă să umfle factura. Deşi suntem într-un apartament nou-nouţ, găseşte rapid câteva defecte.

Cei patru mii de lei negociaţi la telefon sunt acum o amintire.

"Acum, pe văzute, pot să zic că undeva la 5.500 - 6.000 de lei", spune zugravul.

Tragem linie, iar totalul depăşeşte 8 mii de lei, dublu faţă de suma iniţială.

Aceste situaţii l-au inspirat şi pe vloggerul Mircea Bravo să realizeze un clip despre relaţia dintre meşteri şi clienţii lor.

"Au memorie scurta, in primul rand. Daca ii intrebi, ai ceva nevoie astazi, spun ca nu. Dupa 5 minute te suna, au nevoie de cuie, dupa tot felul de conditii, sa le pui pachet, sa fii rabdator cu ei, sa ii intelegi. Daca au depresie in dragoste, trebuie sa-i asculti", explică vloggerul Mircea Bravo.

Dincolo de glumă, realitatea arată cât de mare este criza pe piaţa forţei de muncă.

Să găseşti un meseriaş care să lucreze bine şi la preţuri acceptabile a ajuns o provocare si in sectorul constructiilor. Aşa ca mulţi dezvoltatori au apelat la muncitori din Asia. Pe acest santier spre exemplu, lucreaza 20 de vietnamezi.

Patronii spun că străinii îşi fac bine treaba, sunt mai ieftini ca românii, nu beau la locul de muncă şi, cel mai important, nu pleacă în mijlocul lucrării.

"Nu mai ai problemele pe care le ai cu romanii, nunti, botezuri, tre sa plec, azi nu vin ca mi-e rau. Sunt foarte constiinciosi", afirmă Claudiu Nicolescu, managerul unei companii de construcţii.

În construcţii, România are un deficit de 200 de mii de muncitori.

Citește mai mult pe Observator.tv!

Clinicile private fac afaceri cu voucherele pentru gravide, oferite de stat... Litoralul mai câştigă 200 de hectare de nisip. Unde câştigăm mai mult loc la soare...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 8, 21 decembrie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Fuego
Hello Chef sezonul 8, 21 decembrie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Fuego Sambata, 21.12.2024, 14:53
NBA Christmas Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x