Antena Căutare

Mirela Vaida şi Buzdugan au luat la pas ulițele din satele bucovinene! Maria ştie să cânte, dar să şi taie lemne cu toporul! „E o fetiță despre care nu te-ai gândi că poate face atâtea lucruri!”

În căutarea celor mai neaoşi români, "Ie, Românie" ajunge în pitoreasca Bucovină. Ajutat de Mirela Vaida şi de Daniel Buzdugan, Mircea Radu va merge din sat în sat şi din poartă în poartă, pentru a găsi cele harnice şi frumoase mândre ale regiunii, dar şi cei mai talentaţi gospodari.

În căutarea celor mai neaoşi români, "Ie, Românie" ajunge în pitoreasca Bucovină. Ajutat de Mirela Vaida şi de Daniel Buzdugan, Mircea Radu va merge din sat în sat şi din poartă în poartă, pentru a găsi cele harnice şi frumoase mândre ale regiunii, dar şi cei mai talentaţi gospodari.

Căutările se desfășoară în localitățile Putna, Brodina și Straja, pe care Mirela Vaida și Daniel Buzdugan de la București le străbat în mare parte cu piciorul și bătând din poartă în poartă. Bucovinencele sunt puse la tot felul de probe inițiale, cum ar fi defilatul pe uliță, cântat sau crăparea lemnelor. De exemplu, frumoasa și harnica Maria ştie să cânte, dar să şi taie lemne cu toporul!

„E o fetiță despre care nu te-ai gândi că poate face atâtea lucruri!”, spune Buzdugan.

Prima poruncă pentru Mirela Vaida şi Buzdugan: o jumătate de oră trebuie să vorbească în versuri! Moldoveancă de la Iași... Alexandra, o bucovineancă cu ochii precum cerul, l-a convins pe Buzdzgan! I-a dat meditaţie la muls vaca! Mama: „Fata-i ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Emisiunea ,,IE, Românie” explorareaza cele mai frumoase zone cu scopul de a descoperi oameni care să poată reprezenta cu mândrie țara. Fiecare va avea doi invitați speciali- două vedete ce vor bate colțurile României la pas, în căutarea de fete frumoase și oameni talentați. După preselecții, concurenții aleși vor fi nevoiți să demonstreze că pot menține tradiția vie, indiferent de tipul talentului lor, într-o gală regională. Câștigătorii vor fi desemnați de juriul show-ului. In ultima săptămână, capitala va găzdui finala națională, unde același juriu va alege cea mai mândră dintre cele nouă fete descoperite de vedetele participante, în regiunile istorice ale României. 

Pe Insta suntem aici: https://www.instagram.com/ie.romanie/

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly Marti, 07.05.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x