Antena Căutare

Livada cu Lavandă din Podișor și-a deschis porțile! Când poate fi vizitată locația în care se filmează Iubire cu parfum de lavandă

Celebra livadă cu lavandă din serialul original semnat Ruxandra Ion, Iubire cu parfum de lavandă, își așteaptă oaspeții în plin sezon. Iată cât costă biletul de intrare și ce activități inedite sunt organizate atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici!

Livada cu Lavandă din Podișor și-a deschis porțile! | Antena 1

Livada cu Lavandă din Podișor, județul Giurgiu, este un adevărat colț de rai pentru cei care iubesc mirosul divin al plantelor și caută liniștea în mijlocul naturii.

Aflată în imediata apropiere a Bucureștiului, locația de poveste găzduiește filmările serialului Iubire cu parfum de lavandă, iar atunci când acestea nu sunt în desfășurare, pasionații de natură pot vizita locul splendid pentru o experiență de neuitat.

Departe de stres, poluare și zgomot, Livada cu Lavandă, și-a deschis pentru prima dată porțile pentru public în anul 2020, la insistența unor prieteni ai proprietarilor și a altor persoane care au fost atrase de frumusețea locului și de mirosul parfumat ce învăluie întreaga zonă.

Citește și: Cine este Florian Ghimpu. Puțini știu că actrița Sara Maria Ghimpu din Iubire cu parfum de lavandă are un tată faimos

Articolul continuă după reclamă

Locația este deschisă și în prezent pentru iubitorii de flori și natură, însă cei care vor să o admire trebuie să țină cont de programul de vizită, care este stabilit în funcție de zilele de filmare.

Descoperă în rândurile de mai jos când este deschis câmpul de lavandă pentru vizitatori și ce activități inedite sunt pregătite pentru aceștia!

Livada cu Lavandă din Podișor este deschisă pentru public. Când poate fi vizitată superba locație în care se filmează serialul Iubire cu parfum de lavandă

Inedita locație, care se întinde pe o suprafață de peste 2 hectare, este o adevărată bucurie atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari, oferind o experiență de vis, mai ales vara, atunci când lavanda este înflorită.

Fie că vizitatorii aleg să petreacă o zi în natură sau să facă o scurtă escapadă romantică, lavanda poate fi una dintre cele mai inedite opțiuni pentru iubitorii de flori care doresc să evadeze din aglomerația cotidiană, petrecând clipe de neuitat.

Livada cu Lavandă a fost onorată cu premiul Traveller Review Awards 2024!, primind astfel recunoașterea meritată pentru calitatea serviciilor, dar și pentru implicarea proprietarilor în primirea oaspeților așa cum se cuvine.

Acum, în perioada filmărilor serialului Iubire cu parfum de lavandă, locația este deschisă publicului în fiecare sâmbătă și duminică, între orele 10:00 și 21:00, pe tot parcursul lunii iunie și puțin la începutul lunii iulie.

Citește și: Interviu cu Andreea Vasile. Actrița din rolul Amaliei din Iubire cu parfum de lavandă face dezvăluiri despre sezonul 3

Potrivit informațiilor disponibile pe site-ul oficial, taxa de acces este de 15 lei/persoană, iar copiii cu vârsta mai mică de 7 ani au acces gratuit.

Activități și evenimente disponibile în Livada cu Lavandă din Podișor, județul Giurgiu

Livada cu Lavandă nu oferă oaspeților doar oportunitatea de a se relaxa într-un cadru de vis, ci și de a lua parte la o serie de activități și evenimente memorabile, iar printre acestea se regăsesc:

  • Glamping
  • Cinema în aer liber
  • Excursii școlare
  • Teambuilding
  • Experiențe culinare
  • Pilates & Yoga
  • Sesiuni artistice
  • Pictură
  • Sărbători tradiționale
  • Activități sportive și de agrement
  • Brainstorming & Proiecte de creație
  • Sesiuni foto / video
  • Treasure Hunt / Escape Room
  • Evenimente private – Petreceri
  • Trailer Park
  • Magazin cu produse din lavandă

Citește și: Interviu cu Anca Florescu. Actrița din Iubire cu parfum de lavandă ”îi ia apărarea” Silviei

Cine este Florian Ghimpu. Puțini știu că actrița Sara Maria Ghimpu din Iubire cu parfum de lavandă are un tată faimos...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Imaginea înduioșătoare cu Ioana Abur din copilărie care a atras atenția fanilor. Cum arăta actrița din Iubire cu Parfum de Lavandă
Imaginea înduioșătoare cu Ioana Abur din copilărie care a atras atenția fanilor. Cum arăta actrița din Iubire...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mesajul Michaelei Prosan după ce personajul ei, Anda, din Iubire cu parfum de lavandă a murit. Actrița i-a înduioșat pe fani
Mesajul Michaelei Prosan după ce personajul ei, Anda, din Iubire cu parfum de lavandă a murit. Actrița i-a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x