Antena Căutare

Limba română pentru străini și greşeli amuzante, cu Nuri Guney. Cine nu înțelege să-și traducă singur!

În sezonul 8 iUmor, ediția 5, Nuri Guney a spus în fața juraților întâmplările lui amuzante din România. Concurentul i-a ridicat la dans po parte din public și pe jurați, dar momentul lui nu a constat doar în asta!

"Mi s-a părut o muzică grecească la început și am crezut că vrea să îi învețe pe oameni -piriuna-", spune nedumerit Mihai Bendeac. "A fost probabil cel mai bine îmbrăcat concurent în ultimii trei ani", continuă Mihai.

"Deci, domnul Nuri a fost cea mai elegantă apariție de pe scena iUmor", spune Delia

Acesta povestește unul dintre momentele amuzante care i s-au întămplat când a venit în București.

În fiecare sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1, jurații iUmor Delia, Mihai Bendeac și Cheloo vor avea de jurizat numerele unor concurenți neașteptați, din întreaga lume, dar vor fi nevoiți să se reîntâlnească și cu unii pe care sperau, probabil, să nu îi mai vadă vreodată. Concurenții vor avea parte de o surpriză și în acest sezon: maneta. Aceasta are rolul de a împiedica un concurent să se întoarcă pe scena de la iUmor în sezoanele ce vor urma și poate fi folosită de către fiecare jurat o singură dată pe sezon!

Concurenții care primesc minimum două ”Thumbs up” vor putea fi apoi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite iUmor, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediții va fi anunțat luni, în cadrul emisiunii Observator 16.00 și se va califica direct în finală!

Pentru a vedea momentul întreg urmăriți videoclipul de mai sus!

M-a înșelat iubita! Bogdan Nonic, poveste de dragoste amuzantă cu final "de vis"... Mihai Bendeac, în stare de șoc: ”Mi se face rău!”. Vali Gherghe este declarat vampir energetic...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Fiul actriței Gabriela Spanic a împlinit 18 ani. Cum l-a sărbătorit protagonista din La Usurpadora
Fiul actriței Gabriela Spanic a împlinit 18 ani. Cum l-a sărbătorit protagonista din La Usurpadora Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul de 31 de ani care se apropie de o lovitură de proporţii. Cum va ajunge la o avere de 100 de milioane de euro
Românul de 31 de ani care se apropie de o lovitură de proporţii. Cum va ajunge la o avere de 100 de milioane de euro AntenaSport
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai tânără, au surprins o lume întreagă
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai... Elle
A mers la spital crezând că este deshidratată. Ce au descoperit medicii a fost îngrozitor
A mers la spital crezând că este deshidratată. Ce au descoperit medicii a fost îngrozitor Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
"I-am prezentat-o pe Mirabela lui Trump". Nicușor Dan dezvăluie ce au discutat Prima Doamnă a României și... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Nicuşor Dan vrea să fie preşedinte-jucător! „O să influențez deciziile!”
Nicuşor Dan vrea să fie preşedinte-jucător! „O să influențez deciziile!” BZI
Primul plan de oprire a „crimelor nosocomiale” din spitale
Primul plan de oprire a „crimelor nosocomiale” din spitale Jurnalul
Interviu cu Marcus Rosner din Sullivan's Crossing: Actor, regizor și tată. ”Sunt atras de povești ancorate în realitate”
Interviu cu Marcus Rosner din Sullivan's Crossing: Actor, regizor și tată. ”Sunt atras de povești ancorate în... Kudika
Toate privirile pe Prima Doamna!! Cum a apărut Mirabela Grădinaru la dineul oficial din Ankara. Toți au vorbit despre rochia galbenă, dar surpriza a venit câteva ore mai târziu
Toate privirile pe Prima Doamna!! Cum a apărut Mirabela Grădinaru la dineul oficial din Ankara. Toți au vorbit... Redactia.ro
Atac mafiot în Ţăndărei. Trei indivizi au ciuruit casa rivalilor, la ordinul unui lider din străinătate 
Atac mafiot în Ţăndărei. Trei indivizi au ciuruit casa rivalilor, la ordinul unui lider din străinătate  Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să își facă prieteni fără să intervii prea mult
Cum să-l înveți pe copil să își facă prieteni fără să intervii prea mult DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x