Antena Căutare

Calendar ortodox 12 noiembrie. Un mare sfânt român este cinstit marți, cruce neagră

Sfântul Atanasie Todoran este prăznuit de Biserică Ortodoxă pe 12 noiembrie. Acesta este unul dintre strămoșii lui George Coșbuc.

Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni

Acesta s-a născut într-o familie de țărani din Bichigiu, un sat de pe Valea Salautei. Acesta a plecat în armată și se pare că a făcut parte dintr-un regiment care era așezat undeva lângă Viena și, tot amânându-i-se eliberarea, a dezertat și s-a întors acasă.

După ce a fost închis peste dezertarea s-a și și-a ispășit pedeapsa, în Turnul Dogarilor din cetatea Bistriței, s-a întors în satul natal. Aici începe să se opună procesului de militarizare, observând alături de ceilați oameni că sistemul grănicesc dorea să-i convertească în catolici.

Când militarii erau pregătiți pentru depunerea jurământului, în față a ieșit, călăre, "moș Tănase Todoran", în vârstă de 104 ani, și le-a rostit grănicerilor o cuvântare. Printre altele le spunea: "De doi ani noi suntem grăniceri și carte n-am primit de la înaltă împărăteasa că suntem oameni liberi!... și apoi așa nu vom purta armele, că sfântă credința să ne-o batjocorească! Jos armele!".(crestinortodox.ro)
Soldații care urmau să depună jurământ de credința față de Viena au trecut de partea lui Atanasie aruncând armele jos, în semn de protest și nesupunere.

Din cauza revoltei, cei găsiți vinovați, în frunte cu Anastasie, au fost martirizați.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Calendar ortodox. Când pică Sfântul Ioan Gură de Aur și ce tradiție trebuie să rspecți pentru a fi păzit de ghinion până la finalul anului

Calendar ortodox 12 noiembrie. Tot în această zi se mai face pomenire:

-Sfântului Cuvios Nil Pustnicul;
-Sfântului Cuvios Martin de Tours, făcătorul de minuni, episcopul Franței;
-Sfântului Prooroc Ahia;
-Sfântului Cuvios Martin, episcopul Tarachinului;
-Sfinților Mucenici Antonie și cei împreună cu dânsul Zevina, Ghermanos, Nichifor și Marato, fecioară; a Sfântului Mucenic Arsachie;
-Sfântului Leon, patriarhul Constantinopolului;
-Sfântului Mucenic Sava Nigdeli;
-Sfântului Mucenic Nicolae Constantinopolitul.

Rugăciune către Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăuden

Sfinților Atanasie, Vasile, Grigorie și Vasile, dimpreună cu cei 19 țărani năsăudeni bătuți cu vergile, muceniciți împreună cu voi pe Mocirla de la Salva, din părțile Năsăudului, și cu toți mărturisitorii Ortodoxiei din Transilvania și de pretutindeni, mijlociți înaintea Tronului Preasfintei Treimi pentru noi, păcătoșii! Ne rugăm vouă, celor care ați biruit cu evangheliceștile arme pe vrăjmașii dreptei credințe, să ne fiți aproape și grabnic ajutători la ceasul încercărilor noastre de obște. Sfinților Martiri Năsăudeni, care cu darul muceniciei v-ați împodobit, întăriți-ne întru credință, răbdare și mărturisire. Cu darul vostru, izbăviți-ne de frica de cei puternici și vrăjmași și sădiți-ne nouă singura mântuitoare frică, cea de Dumnezeu.

Voi, care ați împlinit cuvântul Domnului: „La dregători şi la regi veţi fi duşi pentru Mine, spre mărturie lor şi păgânilor. Iar când vă vor da pe voi în mâna lor, nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi vorbi, căci se va da vouă în ceasul acela ce să vorbiţi; fiindcă nu voi sunteţi care vorbiţi, ci Duhul Tatălui vostru este care grăieşte întru voi”, dați-ne cuvânt bun împotriva celor ce prigonesc credința noastră. Ajutați-ne ca întru totul să urmăm pildei voastre, căci ați ascultat mai mult de Dumnezeu decât de oameni și v-ați pus sufletele voastre pentru Mântuitorul nostru, urmând întâiului dintre mucenici, Arhidiaconului Ștefan. Depărtați de la noi toată vrajba și dezbinarea și ne ocrotiți de frații cei mincinoși și de lupii îngrozitori care vor să sfâșie turma lui Hristos. Rugați-vă pentru noi, Sfinților Martiri Năsăudeni, ca în ceasul Judecății de Apoi să vă privim fără de rușinare, cu bucuria părtășiei în Hristos, primind un colțișor în Raiul cel luminos. Amin.

Calendar ortodox: Când pică Lăsata Secului pentru Postul Crăciunului 2019. Tradinții, obiceiuri și superstiții

Calendar ortodox. Când pică Sfântul Ioan Gură de Aur și ce tradiție trebuie să rspecți pentru a fi păzit de ghinion până... Sfaturi de la cea mai vândută autoare, Heidi Murkoff. La ce să te aștepți când ești însărcinată...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Pensia socială: cum funcționează acest mecanism de sprijin
(P) Pensia socială: cum funcționează acest mecanism de sprijin
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Independența financiară la vârste tinere: ce alegeri o fac posibilă
(P) Independența financiară la vârste tinere: ce alegeri o fac posibilă
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x