Antena Căutare

Cum iti revii dupa intoarcerea din concediu

Vacanta este momentul de relaxare din an atat de asteptat incat revenirea la activitatile obisnuite declanseaza o stare de nemultumire ce poate duce la usoare depresii.

Totii plecam cu placere in vacanta, planuind o multitudine de activitati interesante. Clipe frumoase petrecute cu prietenii, cu familia, acasa, la munte sau la mare. Ne simtim bine, insa gandul ca vacanta se va termina si ne vom intoarcem la munca nu ne prea face placere.

Cand te obisnuiesti mai bine cu programul lejer trebuie sa reincepi munca. Ai vrea ca aceste concedii sa se prelungeasca, sa nu fii stresat de sefi, sa poti sa ai un program lejer, sa te poti culca oricat de tarziu si dimineata sa poti lenevi in pat cat doresti. Dar stim cu totii ca e aproape imposibil sa avem vacanta continua. In plus, nici n-ar mai avea farmec vacanta, daca n-ar veni dupa o perioada de munca.

Vacanta este foarte importanta deoarece te ajuta sa te deconectezi, sa-ti reduci stresul, sa-ti incarci bateriile, pentru ca apoi sa te poti concentra mai bine la sarcinile pe care le ai de indeplinit. Dupa o perioada de odihna, se pare ca gasesti cu mai multa usurinta solutiile problemelor care te framanta. Revii la munca cu forte proaspete.

„Calvarul" primei zile de munca.

Chiar daca iti place ceea ce faci, tot iti va fi destul de greu sa revii la munca dupa un concediu placut. Gandul la prima zi de dupa concediu este neplacut pentru ca, de obicei, te asteapta un volum mai mare de munca, sarcinile tale acumulandu-se in perioada in care ai lipsit.

Te gandesti ca acasa vei avea multe lucruri de pus la punct, haine de spalat, cumparaturi de facut, ca la serviciu biroul este probabil plin de hartii de rezolvat sau ca in lipsa ta s-ar fi putut intampla multe lucruri de care nu stii. Prima zi la serviciu poate fi grea deoarece iti vine greu sa te concentrezi, sa-ti intri in ritm. Intoarcerea la munca poate fi mai usoara daca iti planifici putin treburile.

Ce faci pentru a depasi momentul

Pentru a face cat mai usoara aceasta trecere de la vacanta la munca si pentru a te reobisnui cu programul, ai putea incerca urmatoarele:

Inainte de a pleca incearca sa rezolvi cat mai multe din treburile pe care le ai si nu le lasa pentru cand vii din concediu pentru ca si asa se vor acumula sarcini in perioada in care esti plecat. Pune totul in ordine, lasa casa curata, biroul aranjat si treburile rezolvate.

Poti face o lista de prioritati si un plan de activitate pentru prima zi de dupa vacanta. Asta te poate motiva sa te intorci.
Alege cu grija ziua in care te intorci din concediu si pastreaza o zi pentru a te odihni si a reintra in ritm. Daca mergi la munca a doua zi dupa ce vii din concediu, risti sa „dormi in picioare" sau sa nu te poti concentra la nimic.

In timpul concediului, deconecteaza-te! Nu te mai gandi la munca si nici nu-ti face griji in legatura cu ce vei avea de rezolvat.

La sfarsitul concediului, gandeste-te ce ti-a placut si vezi ce ai putea imbunatati in urmatoarea vacanta. Pentru a avea o atitudine pozitiva gandeste-te la lucrurile placute care te asteapta la munca. Adu-ti aminte ce anume iti place la munca ta. Bucura-te ca ai un loc de munca la care sa te intorci. Daca observi ca nu te atrage deloc ceea ce faci, fa-ti un plan pentru a gasi alt loc de munca.

Odata intors la munca, ia-o incet. Nu incerca sa „muti muntii din loc" inca din prima zi.

Citeste si revista Felicia!

Foto: understanding-sleep-disorders.com

Casutele din copac: atat pentru copii, cat si pentru adulti... Ce farduri porti toamna aceasta...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x