Antena Căutare

Nasterea prematura

Medicul Catalin Haiduc, specialist obstetrica-ginecologie la Maternitatea Filantropia din Bucuresti, explica viitoarelor mame ce inseamna nasterea prematura, cauzele acesteia si modul in care este afectat nou-nascutul.




Exista mai multe cauze ce pot duce la un astfel de eveniment: placenta praevia, inchiderea insuficienta a colului uterin sau dilatarea prea puternica a uterului. De asemenea, anumite afectiuni ale mamei pot provoca, la randul lor, nasterea prematura: diabet, herpes, SIDA, hipertensiune arteriala sau o boala infectioasa contractata de mama in cursul sarcinii. Insa, in afara acestor cauze medicale, exista o serie de motive ce pot declansa venirea pe lume a copilului inainte de termen: socurile, traumatismele, oboseala resimtita de mama in timpul sarcinii, dar si probleme de greutate ale gravidei.

SIMPTOME
Nasterea prematura este anuntata de o serie de semne: contractiile uterine mai dese si mai dureroase, care pot fi insotite de scurgeri roz sau brune.
In cazul in care o gravida observa astfel de simptome, este indicat sa consulte medicul, care va lua masurile ce se impun.
Este obligatoriu sa mergeti urgent la maternitate in cazul in care simptomele precizate anterior sunt insotite de pierderi de lichid amniotic. "Gravida are senzatia ca i s-a rupt apa".

In acest caz, medicul verifica termenul sarcinii si ia toate masurile pentru prelungirea ei macar pana in saptamana a 34-a.
In aceste cazuri, medicul poate prescrie odihna prelungita sau chiar repaus la pat. Sunt interzise, in aceasta perioada, deplasarile si orice fel de eforturi.
Medicul poate pune diagnosticul de nastere prematura dupa ce realizeaza o serie de analize: ecografie, examen vaginal, analize de urina, dar si alte explorari specifice.

CEZARIANA SAU NASTERE NORMALA
Modul in care poate avea loc nasterea prematura este inca un subiect controversat, scopul fiind evitarea asfixiei si a traumei la nastere. Exista medici care opteaza pentru o operatie de cezariana, dar si medici care sustin nasterea pe cale normala. Modalitatea este stabilita intr-o oarecare masura de prezentatie (craniana sau pelviana), de greutatea fetala si de varsta gestationala. In general, cu cat fatul este mai imatur, cu atat impactul travaliului si al nasterii este mai mare. Nasterea se poate produce pe cale vaginala in cazul in care nu exista contraindicatii in acest sens. Sau prin epiziotomie - taietura chirurgicala in zona musculara dintre vagin si anus (zona numita perineu) pentru a largi deschiderea vaginala - adecvata, cu rolul de a reduce traumatizarea craniului fetal, chiar in conditiile unui fat mic.

COPILUL NECESITA INGRIJIRE SPECIALA
In general, un copil nascut inainte de termen prezinta anumite caracteristici. Cel mai important este acela ca bebelusul are pielea rosie si acoperita cu un fel de puf. Deoarece acesta nu permite transpiratia, copilul va sta, obligatoriu, intr-o atmosfera constant umeda, in care trebuie sa i se asigure oxigen. Acest lucru este necesar, deoarece bebelusul nu a ajuns la nivelul maxim al capacitatii respiratorii. Alte consecinte ale nasterii premature in ceea ce il priveste pe copil sunt rezistenta scazuta la infectii si un sistem nervos insuficient dezvoltat.


Important
- Cea mai mare parte a sarcinilor gemelare se soldeaza cu o nastere prematura. Motivul il constituie faptul ca uterul este mai tensionat decat la o sarcina cu un singur fat.
- Pentru alaptarea unui copil prematur este nevoie de rabdare, deoarece acest bebelus nu are inca dezvoltata puterea de a suge atat cat ar trebui, oboseste foarte repede, motiv pentru care adoarme la san.
- Cei mai multi prematuri, cei nascuti la 32-37 de saptamani de gestatie, se dezvolta bine dupa nastere. Problemele pot aparea in cazul celor care se nasc inainte de 28 de saptamani de gestatie si au la nastere o greutate mai mica de 800 de grame.
- Fumatul este un important factor de risc.

De ce are loc nasterea prematura... Cum sa aplici corect gomajul...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare Sambata, 04.05.2024, 16:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x