Povestea hartiei din coji de ceapa

Pe Razvan Supuran il cunosti abia dupa ce deschizi usa atelierului sau de hartie. Nu-i place sa vorbeasca mult. Desi o gramada de timp a fost ziarist si meseria l-a fortat sa intre in contact cu o lume pestrita. Nu-i place sa piarda vremea fara ca macar sa iasa ceva din visarea sa.

Este intr-o permanenta cautare. Asa se face ca, dupa mai bine de sapte ani de lucrat in televiziune, dupa ce viata lui parea ca este bine conturata, barbatul care avea vreo 29 de ani pe atunci si-a spus ca are nevoie de alte surse capabile sa-i genereze starea de bine.

Se intampla in urma cu vreo patru-cinci ani. A renuntat la meseria sa si, dupa trei luni in care a stat inchis in casa, a mancat coji de paine muiata in apa, a fumat chistoace de tigari aruncate pe strada, si-a adus aminte de cele doua luni in care tot foamea l-a indemnat sa munceasca in atelierul "unuia dintre cei mai buni hartieri din lume, Mathyas Laszlo din Cluj.

Un coleg de facultate, pe vremea aia eram studinte la Filozofie, mi-a zis ca omul avea nevoie de ucenici. Eu am participat doar la o singura etapa din tot procesul acela. Presam hartia.

La inceput nu am dat atentie si nici prin minte nu mi-a trecut ca asta o sa fac la un moment dat. In lunile in care am stat acasa am realizat ca exista o intreaga istorie in spatele foii de hartie, care merita sa fie explorata".

De la hartia simpla pe care o facea in garsoniera inchiriata, in care locuia, cu ajutorul unei site si a unei cadite improvizate, si din care vreme indelungata nu a reusit sa vanda nici o bucatica, Razvan a ajuns acum sa creeze, cu ajutorul mainilor si a ima­ginatiei sale, adevarate minunatii.

Asa se face ca rafturile din incaperea mare si racoroasa din subsolul Muzeului Taranului Roman, locul in care creeaza, sunt acum intesate cu nenumarate tipuri de hartie, ba simple, ba cu insertii de petale de trandafiri, cu faina, cu nisip, cu frunze, cu fire de matase, cu cafea, malai, cu orice iti trece prin minte.

Cel care isi doreste ca Razvan sa-i faca hartie trebuie musai sa aiba rabdare sa-i povesteasca de-a fir a par la ce-i foloseste hartia manuala si mai cu seama cui ii este destinat produsul lui. Razvan tine cu tot dinadinsul sa faca obiecte unicat. Asa ca ajunge sa stea si zile intregi pana potriveste reteta cea mai buna pentru ca dorintele clientilor sa prinda contur asa cum ei au visat.

Cantareste cu grija care sa fie densitatea hartiei. "Daca este folosita la scris, avem nevoie de o suprafata lucioasa, putin absorbanta, daca vrem o hartie pentru impachetat, ea trebuie sa fie mai dura", ne explica Razvan. Ii place sa lucreze cu rasina naturala de brad, pentru ca ramane elastica, este rezistenta la umiditate, dar, din pacate, este foarte acida, iar durata sa de viata nu este atat de indelungata ca a hartiei cu ph neutru.

Ca materie prima foloseste ba celuloza industriala - si-mi arata, pe mesele din lemn, teancuri de cartoane pe care le cumpara din comert -, ba hartie reciclata sau chiar celuloza facuta de el din "tot ce este vegetal, tulpini uscate de plante, de scoarta de copac, care se maruntesc, se bat, se umezesc, si tot asa de cateva ori. Dureaza cam trei zile, daca tulpinile sunt deja uscate", spune Razvan si se apuca sa mestereasca o coala de hartie.

In cateva lighene, hartia ma­run­ti­ta era pusa in apa, la macerat, de ca­teva zile. Cu un soi de mixer le in­var­te bine pana cand bucatile de har­tie se defibrileaza si se fac ca o vata umeda. Compozitia se toarna intr-o alta cada plina cu apa si, cu ajutorul unei site, mai mica sau mai mare, in func­tie de cum a stabilit dimensiunile paginii, se vantura un pic, pana cand tocatura din hartie se asaza pe sita. Inca de cand se formeaza pasta de hartie se pot adauga si alte elemente: petale, fire de matase etc. Ele se pot pune si cu mana de-ndata ce pasta s-a fixat pe suprafata sitei.

Dupa ce sita s-a scurs bine, umplutura se ras­toarna pe o bucata de panza pe care se apasa bine pana cand apa iese din ea. Panza este foarte importanta, pentru ca textura ei va fi si textura vii­toarei foi de hartii. Razvan in­de­par­teaza sita, asterne peste hartie o alta panza si rastoarna o alta viitoare fila. Si tot asa pana se formeaza un teanc. Mormanul de coli se asaza apoi in presa, se apasa bine, pana cand nu mai este nici un strop de apa in ele. Apoi se iau pe rand si se pun la uscat ca rufele, agatate pe o sarma cu carlige din lemn.

I s-a intamplat de cateva ori sa intalneasca si oameni care sa-i ceara lucruri nemaiintalnite. Razvan a simtit provocarea mestesugului pe care si l-a ales de acum sa-i fie mod de viata. Asa ca nu a spus nu cand un musteriu i-a cerut sa-i faca niste invitatii pentru un concert hard-rock cu insertii de pete rosii. Putea sa faca o hartie alba si sa o coloreze, dupa cum ne spune, dar asta ar fi fost, chiar daca doar pentru mintea lui, o inselatorie. Asa ca a renuntat la ideea compromisului si vreo luna a cautat neincetat retete, coloranti, substante pe care sa le insereze in hartie si care sa-i dea rezultatul mult asteptat.

Solutia a venit cand "hartierul", cum isi spune el, a varsat in compozitia sa, fara sa vrea, o vopsea aflata pe o bucata de scandura. In jurul uleiului s-a coa­gulat vopseaua si asa au iesit petele cerute de client, iar hartia a devenit automat mai dura, asa cum trebuia.

Si, ca si cum nu ar fi fost de ajuns, Razvan a observat ca hartia aceasta se si spala. Poti sa desenezi pe ea, sa o patezi cu mancare, nu-i bai! Cu putina apa este ca noua. La fel de mandru este si de hartia pe care a realizat-o in urma discutiei cu un pictor umblat prin toata lumea.

"A intrat la mine in atelier si mi-a spus ca, in urma cu mai bine de douazeci de ani in cadrul unei expozitii cu gravuri renascentiste de la New York, a vazut o hartie care i-a ramas in minte. Era gri si de o finete cum nu mai intalnise niciodata. Mi-a povestit indelung tot ce isi mai amintea legat de acea hartie, ca sa pot deduce compozitia ei."

Dupa ore intregi de zbucium, Razvan si-a spus, radiind de bucurie, ca numai praful de cenusa ar putea sa ii ofere culoarea gri, dar si acea delicatete despre care ii vorbise pictorul. A avut dreptate.

Datorita realizarilor sale expuse peste tot prin tara, Razvan a fost invitat la Londra pentru a sustine trai­ninguri doua saptamani. A refuzat. Inca mai are de studiat, spune el. Si privirea sa albastra cade in pamant. Deocamdata, in fiecare miercuri ii invata pe copii cum sa obtina cea mai simpla hartie. Si-ar dori sa existe printre ei tineri care sa doreasca sa munceasca cot la cot cu el, care sa vina cu entuziasm si ingeniozitate si sa creeze impreuna fel de fel de tipuri de hartie.

Munca este extrem de grea si de migaloasa, iar banii vin foarte greu si foarte rar. "De la stat nu pri­mim nici un ban. In Canada, stiu ca exista un astfel de atelier, dar unde nu se inoveaza nici pe jumatate din ceea ce facem noi. Statul aloca 12.000 sau 20.000 euro pe an, nu mai stiu sigur suma, dar, oricum, bani foarte multi. Noua nu ni se da nici un ban, suntem, cred, singurii din Europa care facem tipar, gravura si legatorie ma­nuala, practic cartea manuala", spune Razvan si dezamagirea i se simte din voce.

"Mi-as fi dorit sa avem puterea sa facem, pe de o parte, lucruri co­merciale, cum sunt invitatiile de nunta, brosuri etc., din care sa castigam banii cu care sa sustinem proiecte ingenioase, indraznete, care nu s-au mai facut. Din pacate, nu se poate. Eu lucrez singur, si este foarte greu cu doar cativa voluntari care vin cand si cand.

Tot ce am adus aici e pe banii mei. Acum lucrez la o casa din hartie, de un metru si ceva inaltime si 1,70 lungime. Stalpii o sa fie din hartie presata. Trebuie sa fac peste o suta, iar casa trebuie sa fie gata pana in septembrie. Imi doresc sa creez o reteta de hartie care sa fie lucrata ca si piatra.

Am realizat mulaje din hartie, am turnat hartie pe panza de sac, hartie cu insertii pe plasa de sarma, hartie cu fata dubla, hartie portocalie cu orez, cu alge, cu ghimbir pe care am numit-o «sushi paper», hartie din foi de ceapa, hartie cu seminte de flori, pe care, daca o introduci in apa, dupa un timp rasar plantele, statui din hartie manuala", enumera Razvan inventiile sale. Doar o parte. Idei are multe... Pentru el, hartia a devenit un mod de a se elibera, un mod de a-si imagina lucrurile, un loc in care poate sa isi insereze visele.

SCHIMB PE SCHIMB

Colaborarea cu Muzeul Taranului Roman a inceput acum trei ani, munca sa fiind observata in cadrul diferitelor expozitii la care a participat. In schimbul incaperii in care Razvan isi desfasoara activitatea, artistul sustine cursuri de hartie manuala, de legatorie si de tipar manual si participa la expozitiile muzeului.

Pretul pentru o hartie manuala depinde de grosime, suprafata, dar si de materia prima folosita, unii aditivi fiind foarte scumpi. De obicei, o coala A4 simpla costa un euro. "Din pacate, profit nu exista deocamdata, pentru ca nu sunt foarte multe comenzi si nu exista un rulaj financiar", spune Razvan, constient ca "nefiind o breasla a hartierilor, este mai greu sa explici oamenilor cat de important este sa existe pe piata si un alt fel de hartie. Cea manuala".

+2

Mai multe fotografii

citeste si Jurnalul National