Antena Căutare

(P) Nu ai timp să urmezi cursuri IT? Iată cum poți învăța programare și te poți angaja în 8 luni garantat

Timpul este una dintre coordonatele cu care ajungem să ne familiarizăm încă din primii ani de viață, fiind cel care ne influențează modul în care trăim și ne desfășurăm activitățile. Ca adult, timpul devine o resursă care se epuizează extrem de rapid și care ne condiționează în mod vital alegerile.

Galerie
Descoperă cum poți învăța programare într-un timp scurt

Această realitate ajungi să o conștientizezi mai ales dacă îți dorești o reconversie profesională și ai dori să urmezi cursuri IT. În acel moment, te vei confrunta cu întrebările clasice: ”Cum fac față?”, ”Pot oare să plec de la muncă pentru a ajunge la cursuri?” etc. Acum, ai o soluție adaptată programului și stilului tău de viață, complet diferită de clasicele cursuri IT: mentoratul de programare WellCode.

Programul de mentorat a fost fondat de Petru Trîmbițaș în anul 2017, în urma colaborării sale cu companiile Facebook și Google din Statele Unite ale Americii. Acesta este un program de învățare care funcționează ca o carte interactivă, astfel încât să poți învăța independent de evoluția celorlalte persoane de pe platformă. În consecință, vei putea să scrii cod atunci când vei dori, de unde vrei și cât vrei, eliberat de stresul unui program fix.

Vei învăța independent, dar nu singur! Mentorii îți vor fi alături la fiecare pas pe platformă, astfel încât să poți beneficia de ghidaj și susținerea de care ai nevoie în procesul de învățare. Platforma îți permite vizualizarea în timp real a evoluției tale, așa că fiecare problemă rezolvată se va ”traduce” într-un pas înainte în program. Astfel, problemă cu problemă, vei vedea cum te apropii de obiectivul final: obținerea primului tău job ca programator!

Spre deosebire de clasicele cursuri IT, obiectivul mentoratului nu este finalizarea acestuia, ci angajarea ta. Din acest motiv, mentorii îți vor rămâne aproape și după ce vei parcurge platforma integral și te vor ajuta să îți scrii propria aplicație și să-ți realizezi propriul portofoliu de proiecte. Totodată, mentorii te vor ajuta să îți rafinezi abilitățile soft skills și tehnice, astfel încât să treci cu brio de interviu.

Articolul continuă după reclamă

femeie stand la birou, la calculator

Un alt atu unic al programului gândit de tânărul clujean, în comparație cu clasicele cursuri IT, îl reprezintă modulul de dezvoltare personală, integrat în program. În cadrul acestui modul, vei beneficia de susținerea oferită de coachi cu experiență vastă în domeniu. Aceștia te vor ajuta să îți descoperi punctele slabe și să le transformi în abilități, prin schimbarea mindsetului. De asemenea, coachii și experții în dezvoltare personală te vor ajuta să descoperi și dezvolți strategii de gestionare a gândurilor și emoțiilor negative, un stil de viață sănătos (somn, dieta, sport). Automotivația și depășirea blocajelor sau a diverselor eșecuri se află, de asemenea, pe lista de strategii a coach-ilor, al căror obiectiv este să te ajute să devii cea mai bună versiune a ta.

Programul fondat de Petru Trîmbițaș și-a dovedit eficacitatea, motiv pentru care tânărul clujean îți garantează că și tu te poți bucura de succes și poți ajunge să obții primul tău job ca programator în opt luni, garantat. Acesta susține că pentru îndeplinirea acestui obiectiv trebuie să respecți doar trei reguli simple:

  • să asculți mentorii;
  • să dormi 8 ore pe noapte;
  • să lucrezi 15 – 20 de ore pe săptămână.

Programează o ședință de consultanță cu mentorii WellCode și convinge-te de ce acest program este diferit de orice alt tip de cursuri IT existent pe piață. Încearcă și, dacă respecți condițiile, ai toate șansele să devii programator în doar 8 luni, garantat.

Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
(P) „Vedeta” categoriei de extender HDMI: elemente distinctive și utilizare recomandată
(P) „Vedeta” categoriei de extender HDMI: elemente distinctive și utilizare recomandată
Sticky Toffee Pudding. Desert englezesc cu sos caramel și curmale
Sticky Toffee Pudding. Desert englezesc cu sos caramel și curmale Catine.ro
(P) Ce aduce nou generația Oppo și cum alegi modelul potrivit pentru tine
(P) Ce aduce nou generația Oppo și cum alegi modelul potrivit pentru tine
Afra Saraçoğlu uimește încă o dată cu noul proiect profesional. Joacă alături de Kenan İmirzalıoğlu
Afra Saraçoğlu uimește încă o dată cu noul proiect profesional. Joacă alături de Kenan İmirzalıoğlu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o țară sigură”
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Avertismentul medicului Adrian Marinescu, managerul de la Matei Balș! Ce spune despre gripa violentă care face ravagii
Avertismentul medicului Adrian Marinescu, managerul de la Matei Balș! Ce spune despre gripa violentă care face ravagii Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă HelloTaste.ro
După ce l-a auzit pe Nicușor Dan la TV, un profesor român a ajuns într-o enciclopedie matematică de prestigiu cu problema președintelui
După ce l-a auzit pe Nicușor Dan la TV, un profesor român a ajuns într-o enciclopedie matematică de prestigiu cu... Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
Cod roșu de amenzi, concedieri și plafonări de salarii
Cod roșu de amenzi, concedieri și plafonări de salarii Jurnalul
Test Yin-Yang: In ce vibratie energetica te afli acum?
Test Yin-Yang: In ce vibratie energetica te afli acum? Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
Metoda prin care o tânără a scăpat de plata chiriei și a facturilor. Trăiește viața la care mulți visează
Metoda prin care o tânără a scăpat de plata chiriei și a facturilor. Trăiește viața la care mulți visează Observator
Beneficiile salinei în sezonul rece. Cum poate ajuta la tratarea problemelor respiratorii
Beneficiile salinei în sezonul rece. Cum poate ajuta la tratarea problemelor respiratorii MediCOOL
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Stresul și anxietatea: care este diferența? Strategii pentru a le gestiona
Stresul și anxietatea: care este diferența? Strategii pentru a le gestiona DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor UseIT
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x