Antena Căutare

Depresie și lipsă de energie? Cum ne afectează și cum ne ferim de astenia de toamnă

Odată cu venirea toamnei ne simţim mai trişti, lipsiţi de vlagă, depresivi şi chiar mai lenţi. Astenia de toamnă există şi ne afectează mai mult decât de dăm seama. Singura problemă este că multe dintre simptomele ei seamănă cu cele ale unei banale răceli.

Odată cu venirea toamnei ne simţim mai trişti, lipsiţi de vlagă, depresivi şi chiar mai lenţi. Astenia de toamnă există şi ne afectează mai mult decât de dăm seama. Singura problemă este că multe dintre simptomele ei seamănă cu cele ale unei banale răceli.

Mulţi aleg să le ignore, fără să-şi dea seamnă de pericolul la care se expun. "Astenia de toamnă se poate manifesta atât la adulţi cât şi la copii. La copii în special prin agravarea bolior respiratorii sau şi bolilor cardiace dacă vorbim de adulţi. Deşi nu există un set de analize prin care astenia să poată fi diagnosticată, o vizită la medic este esenţială", a explicat medicul specialist Nicoleta Dumea.

"Ce ar fi astenia? O formă mai uşoară de depresie şi dacă ar fi să definim puţin depresia, ar fi pierderea interesului pentru orice lucru care ne face plăcere. Se poate agrava dacă ea debutează ca o stare de astenie dar, în spate este o depresie mascată. Un alt factor care poate influenţa apariţia asteniei de toamnă este lipsa vitaminelor din corp", spune psihologul Ioanes Diana.

Şi vremea schimbătoare poate influenţa apariţia asteniei. Ci şi faptul că toamna cei mai mulţi se întorc din concedii sau încep şcoala şi, brusc, se întorc la responsabilităţile de zi cu zi.

Articolul continuă după reclamă

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) De ce ne simțim mai obosiți în sezonul rece și ce putem face pentru a ne menține energia
(P) De ce ne simțim mai obosiți în sezonul rece și ce putem face pentru a ne menține energia
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cât timp trebuie să te speli pe mâini pentru a îndepărta eficient microbii? Greșelile pe care mulți le fac fără să își dea seama
Cât timp trebuie să te speli pe mâini pentru a îndepărta eficient microbii? Greșelile pe care mulți le fac...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Claudia Pătrășcanu, noi declarații despre fiul său, Nicolas. Băiatul a fost adus la școală de tatăl lui, dar ar fi refuzat să rămână
Claudia Pătrășcanu, noi declarații despre fiul său, Nicolas. Băiatul a fost adus la școală de tatăl lui, dar... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Un chinez de 101 ani spune că este perfect sănătos, dar dieta lui, nu. Ce mănâncă și ce bea zilnic Lu
Un chinez de 101 ani spune că este perfect sănătos, dar dieta lui, nu. Ce mănâncă și ce bea zilnic Lu Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ce variante de guvern are Luca Niculescu: Totul depinde de decizia PSD de miercuri!
Ce variante de guvern are Luca Niculescu: Totul depinde de decizia PSD de miercuri! BZI
Încăierare scriitori-regizori, pe 8 milioane €. Cât ne costă statutul de Invitat Special la Târgul de Carte de la Frankfurt
Încăierare scriitori-regizori, pe 8 milioane €. Cât ne costă statutul de Invitat Special la Târgul de Carte de... Jurnalul
Ben Affleck, pus în fața unei cereri neașteptate din partea fiului său. Ce i-a răspuns copilului când i-a cerut un Lamborghini
Ben Affleck, pus în fața unei cereri neașteptate din partea fiului său. Ce i-a răspuns copilului când i-a cerut... Kudika
Zodia ocrotită de Sfânta Parascheva. După 14 octombrie, viața ei poate lua o întorsătură neașteptată
Zodia ocrotită de Sfânta Parascheva. După 14 octombrie, viața ei poate lua o întorsătură neașteptată Redactia.ro
Vești bune pentru șoferii care uită să plătească rovinieta. Noua regulă care îi scapă de amenzi
Vești bune pentru șoferii care uită să plătească rovinieta. Noua regulă care îi scapă de amenzi Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x