Antena Căutare

Din culisele serialului de comedie Mangalița. Premiera – duminică, 29 septembrie, ora 20:00, la Antena 1

Serialul de comedie Mangalița, pe care telespectatorii îl vor putea vedea începând de duminică, 29 septembrie, ora 20:00, la Antena 1, și care îl are în centrul atenției pe primarul Stelian Manole, aflat în pragul celui de-al optulea mandat consecutiv în fruntea urbei, s-a filmat în orașul Bolintin Vale.  Localitatea a fost aleasă după trei luni de căutări și după ce au fost luate în considerare nu mai puțin de 30 de localități din apropierea Bucureștiului.

Serialul de comedie Mangalița, pe care telespectatorii îl vor putea vedea începând de duminică, 29 septembrie, ora 20:00, la Antena 1, și care îl are în centrul atenției pe primarul Stelian Manole, aflat în pragul celui de-al optulea mandat consecutiv în fruntea urbei, s-a filmat în orașul Bolintin Vale. Localitatea a fost aleasă după trei luni de căutări și după ce au fost luate în considerare nu mai puțin de 30 de localități din apropierea Bucureștiului.

Din culisele serialului de comedie Mangalița. Premiera – duminică, 29 septembrie, ora 20:00, la Antena 1

Primăria Mangalița, în care își desfășoară activitatea Stelian Manole, a fost amenajată în fosta clădire a poștei orașului Bolintin. Clădirea a fost refăcută pentru filmări, recompartimentată, zugrăvită, mobilată. “Practic o clădire dezafectată a devenit platou de filmare”, spune Gabriel Popescu, producătorul general al serialului.

Pentru că orașul trecea prin diferite lucrări de reamenajare și modernizare în perioada filmărilor – printre altele, se refăcea rețeaua de țevi subterane a orașului –, ziua era un zgomot infernal în Bolintin Vale. Așa se face că echipa de producție a trebuit să negocieze timpul de filmare cu echipele de muncitori care nu înțelegeau de ce trebuie să oprească picamerul, excavatorul sau mașina de tuns iarba.

Articolul continuă după reclamă

Din culisele serialului de comedie Mangalița. Premiera – duminică, 29 septembrie, ora 20:00, la Antena 1

“Localnicii mai aveau un obicei. Mulți plecau cu mașinile de pe loc scoțând un sunet de tobă spartă, fapt ce a îngreunat mult filmările din cauza zgomotelor captate. Am pierdut o grămadă de timp stând după sunet. Oamenii nu înțelegeau de ce vrem să fie liniște”, mai spune producătorul Gabriel Popescu.

Însă cele mai multe bătăi de cap au fost din cauza vremii capricioase, luna mai a acestui an fiind una foarte ploioasă. “A fost foarte complicat să ne reajustăm programul, ținând cont de ploi, mai ales că am avut de filmat foarte mult afară. Au fost zile în care a trebuit să renunțăm și să plecăm acasă. Aceasta a fost cea mai mare problemă pe care am întâmpinat-o”, mai spune producătorul serialului.

Din culisele serialului de comedie Mangalița. Premiera – duminică, 29 septembrie, ora 20:00, la Antena 1

Castingul pentru serialul Mangalița a durat trei luni și peste 200 de actori s-au prezentat pentru rolurile principale și cele secundare.

Peste 60 de actori fac parte din distribuția serialului. În rolurile principale vor putea fi văzuți actorii: Teodor Corban (primarul orașului Mangalița, Stelian Manole), Andreea Bibiri (doctorița Emilia Vulpe), Alina Berzunțeanu (directoarea economică Doina Rogojinaru), Ticu Pușcașu (inspectorul general Corneliu Istrate), Ilona Brezoianu (Flori, secretara primarului), Ștefan Pavel (jurnalistul independent de investigații Dumitru Bozovici), Alex Bogdan (polițistul Sică Tudose), Nicu Banea (Gabi, nepotul primarului), Pavel Bârsan (Tudor, juristul primăriei), Angel Popescu (Marcel, soțul directoarei economice Doina Rogojinaru).

Din culisele serialului de comedie Mangalița. Premiera – duminică, 29 septembrie, ora 20:00, la Antena 1

În alte roluri, telespectatorii Antenei 1 îi vor recunoaște pe actorii Magda Catone, Ion Arcudeanu, Gelu Nițu, Sergiu Costache, Marius Drogeanu, Mihaela Trofimov, Tache Florescu, Marius Rizea, Vasile Calofir și alții.

Filmările au durat 44 de zile, din luna aprilie până în iunie. În ultima zi, s-au filmat 19 ore fără întrerupere.

Din culisele serialului de comedie Mangalița. Premiera – duminică, 29 septembrie, ora 20:00, la Antena 1

Serialul este inspirat din lumea reală, fără a se face referire la cineva anume, și prezintă tipologii care se întâlnesc într-o primărie de provincie, tipologii ușor de recunoscut.

Care sunt acestea, telespectatorii Antenei 1 vor descoperi începând de duminică, 29 septembrie, ora 20:00, în primul episod al serialului de comedie Mangalița.

Drujbele și mașinile de tuns iarba au îngreunat filmările pentru serialul de comedie Mangalița... Serialul de comedie Mangalița are premiera în această seară, la Antena 1...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Sâmbătă, ultimul episod al acestui sezon! Primarul din Mangalița le declară război „infractorilor cu aripi”, iar popa Eugen învață să facă exorcizări
Sâmbătă, ultimul episod al acestui sezon! Primarul din Mangalița le declară război „infractorilor cu...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Emblema orașului Mangalița, porcușorul Steluțu, dispare, iar manelistul Bebe vrea să devină tătic
Emblema orașului Mangalița, porcușorul Steluțu, dispare, iar manelistul Bebe vrea să devină tătic
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x