Antena Căutare

Primarul Stelian Manole se îndrăgostește, iar inspectorul șef vrea să prindă traficantele de crizanteme din Mangalița

Primarul Stelian Manole se îndrăgostește sâmbătă, 14 martie, de la ora 22:45, într-un nou episod al serialului de comedie Mangalița, la Antena 1.

Primarul Stelian Manole se îndrăgostește, iar inspectorul șef vrea să prindă traficantele de crizanteme din Mangalița

Stelu (Teo Corban) se declară încântat de doamna Dana (Paula Chirilă), proaspăta proprietară a restaurantului din localitate. Pentru că aceasta este o femeie care nu seamănă cu nici o alta pe care a întâlnit-o până acum, Stelu se va da peste cap să o cucerească. Și organizează o ședință de urgență la primărie cu subordonații, ca să afle cum ar putea să o impresioneze. Ce hotărâre va lua el după ședința extraordinară de la primărie, telespectatorii Antenei 1 vor afla sâmbătă, de la ora 22:45, în episodul intitulat Femeia superbă.

Primarul Stelian Manole se îndrăgostește, iar inspectorul șef vrea să prindă traficantele de crizanteme din Mangalița

Articolul continuă după reclamă

Ceea ce va dori el să facă pentru doamna Dana le va înfuria peste măsură pe Flori, fosta secretară de la primărie (Ilona Brezoianu), doctorița Emilia, fosta iubită a primarului (Andreea Bibiri), și Doina (Alina Berzunțeanu), directorul economic al primăriei. Ce vor pune ele la cale, ca să se răzbune, telespectatorii vor afla sâmbătă, după iUmor.

Primarul Stelian Manole se îndrăgostește, iar inspectorul șef vrea să prindă traficantele de crizanteme din Mangalița

În același episod, inspectorul general Corneliu (Ticu Pușcașu) organizează un flagrant alături de Tudor, juristul primăriei (Pavel Bârsan), ca să prindă niște traficante de crizanteme. Prin ce peripeții vor trece ei, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbătă, de la ora 22:45, într-un nou episod al serialului de comedie Mangalița.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Sâmbătă, ultimul episod al acestui sezon! Primarul din Mangalița le declară război „infractorilor cu aripi”, iar popa Eugen învață să facă exorcizări
Sâmbătă, ultimul episod al acestui sezon! Primarul din Mangalița le declară război „infractorilor cu...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Emblema orașului Mangalița, porcușorul Steluțu, dispare, iar manelistul Bebe vrea să devină tătic
Emblema orașului Mangalița, porcușorul Steluțu, dispare, iar manelistul Bebe vrea să devină tătic
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Cum arătau Mira și Ian de la Insula Iubirii la începutul relației lor. Imagini rare cu cei doi concurenți din sezonul 10
Cum arătau Mira și Ian de la Insula Iubirii la începutul relației lor. Imagini rare cu cei doi concurenți din... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul pe Story, din baia școlii
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu a discutat cu viitorii miniștri! Cum se vor majora pensiilor şi cum va arăta noua Lege a salarizării
Luca Niculescu a discutat cu viitorii miniștri! Cum se vor majora pensiilor şi cum va arăta noua Lege a salarizării BZI
Cum ar putea Guvernul Luca Niculescu să aibă majoritate în Parlament, fără aportul PNL, USR și AUR
Cum ar putea Guvernul Luca Niculescu să aibă majoritate în Parlament, fără aportul PNL, USR și AUR Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Doi kilometri într-o oră și 20 de minute. Șoferii, blocați în coloane interminabile în zona Pipera
Doi kilometri într-o oră și 20 de minute. Șoferii, blocați în coloane interminabile în zona Pipera Observator
Cum îți influențează mâncarea creierul și sănătatea mintală
Cum îți influențează mâncarea creierul și sănătatea mintală MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
5 semne că partenerul tău va fi un tată bun, potrivit experților
5 semne că partenerul tău va fi un tată bun, potrivit experților DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x