Antena Căutare

Maria și Marius sunt susținuți de familie în Finala sezonului 4 Mireasa

Atunci când a intrat în competiție Marius a spus că vrea o fată responsabilă, iar Maria un bărbat puternic. Marius a vrut mai întâi să o cunoască pe Ana, iar Maria îl cucerise pe Petrică.

Maria și Marius sunt susținuți de familie în Finala sezonului 4 Mireasa Galerie
Atunci când a intrat în competiție Marius a spus că vrea o fată responsabilă, iar Maria un bărbat puternic | Antena 1

Un flirt între Ana și Marius a venit rapid, dar concurenta a spus că s-a grăbit. Maria l-a refuzat elegant pe Petrică și nu s-a apropiat de nimeni timp de o lună. Fetele au consolat-o, iar Alina a făcut-o pe Maria să aibă ochi pentru concurent.

Maria și Marius sunt susținuți de familie

Marius a preluat rapid inițiativa și i-a dat un pupic, până la un sărut nu a mai fost decât un pas. Intrarea Amaliei în competiție l-a făcut pe Marius să uite de Maria, iar când blondina a aflat cei doi au avut o discuție serioasă. La un date cu Amalia, Marius a săruta-o din nou, dar Maria a mai găsit resurse să-l ierte și să treacă peste.

Trecutul Mariei a mai fost un provocare în drumul celor doi, dar rapid au început să se gândească serios la viitorul lor. Doamna Eugenia a fost rapid de acord, iar la o ședință foto de Crăciun, Marius a cerut-o de soție.

Maria și Marius au mers la un fantasy date

Maria, Marius și dragostea lor. Sufletelor lor au petrecut clipe intime la Brașov, un ultim date înainte de ziua marei finale. Maria a spus atunci că a simțit că sunt compatibili, deși a fost mereu criticată că îi iartă multe lui Marius.

Deși nu se aștepta să fie cerută, Marius i-a spus că a simțit că o iubește și că e femeia vieții lui. Concurenta a spus că îl vrea pentru tot restul vieții.

Cei doi au planuri de viitor, iar Maria va pleca la Marius după finala de azi. Marius nu vrea mai mult decât ceea ce îi dăruiește Maria, iar concurentul spune că blondina este iubita lui.

Părinții Mariei sunt de acord cu alegerea fiicei lor și o susțin în tot ceea ce face ea. Tatăl Mariei a spus că nu și-a cumpărat o pușcă pentru Marius, așa cum se discutase în trecut la Mireasa Capriciile iubirii. Doamna Eugenia a spus că ea este lângă ei și îi va susține cât va putea ea de mult.

Raluca și Ion sunt susținuți de familie în Finala sezonului 4 Mireasa... Ana și Alex sunt susținuți de familie în Finala sezonului 4 Mireasa...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly Marti, 07.05.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x