Antena Căutare

Mireasa 2020, sezon 2. Răsturnare de situație în cazul lui Cătălin și Denisa. Ce spun cei doi despre finalul relației

Deși păreau foarte fericiți atunci când s-au revăzut, Denisa și Cătălin au decis să pună punct relației lor.

Denisa si catalin, colaj de fotografii realizate cand inca mai formau un cuplu Galerie
Deși păreau foarte fericiți atunci când s-au revăzut, Denisa și Cătălin au decis să pună punct relației lor | Antena 1

Se pare că tinerii nu au petrecut timp împreună după ieșirea din competiția Mireasa, lucru care le-a afectat relația.

Ba mai mult, Denisa îl acuză pe Cătălin de faptul că a reluat legătura cu Nicole, fapt pe care băiatul l-a recunoscut.

”I-am spus e job-ul tău, înțeleg, dar măcar o pauză să iei să-mi trimiți un mesaj, să-mi spui să ne vedem. Eu o căutam cu mesaje și telefoane la care nu răspundea. Am înțeles că a mai vorbit cu fostul. Am vorbit cu Nicole, dar am recunoscut. Nu știu cum a aflat, dar voiam să vorbesc față în față cu ea. Ne-am văzut doar de 2 ori de când am ieșit. O dată duminică dimineața și luni. Mi s-a părut dubios. De atunci nu am mai vorbit. A zis că am vorbit cu Nicole. O respect că e femeie și îi respect deciziile, dar eu cumva nu pot să merg înainte cu ea. Cum să ne cunoaștem dacă nu ne vedem”, a spus Cătălin.

Citește și: Doamna Viorica a părăsit competiția de urgență. Ce s-a întâmplat

Fiul doamnei Geta a mai afirmat că nu regretă eliminarea pentru că mamei sale îi este mai bine acasă.

”Vreau să fie mama fericită. Poate o să-mi găsesc pe cineva afară”, a mai declarat el.

Ce spuneau Cătălin și Denisa după ce s-au revăzut afară

Rugăciunile doamnei Geta au fost ascultate și, atunci când s-au făcut nominalizări, ea și Cătălin au fost votați de către toate fetele din competiția Mireasa.

La câteva zile distanță, concurenții din casa Miresa, împreună cu Simona Gherghe au intrat prin video call cu Denisa, Cătălin și doamna Geta. Iubita lui Cătălin spunea că a urmărit gala și că a avut o mare surpriză când a aflat că sunt eliminări în rândul băieților.

Chiar dacă nu s-au întâlnit în ziua în care Cătălin a ajuns acasă, Denisa și partenerul ei s-au văzut duminică, la salonul unde lucrează blondina. Doamna Geta era foarte veselă atunci când a vorbit la telefon cu cei din casa Mireasa. Aceasta a spus că se simte bine că s-au regăsit copiii.

Concurenții le-au transmis celor lui Cătălin și Denisei să facă nuntă mare, copii împreună și să-i cheme la evenimentele importante din viața lor de cuplu.

Mireasa 2020, sezon 2. Doamna Viorica a părăsit competiția de urgență. Ce s-a întâmplat... Cum arăta Claudia Ciobanu la primele sale apariții televizate. Concurenta de la Mireasa a participat la X Factor 2012 | ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x