Antena Căutare

Mireasa 2021, sezonul 3. O mamă a intrat în posesia inelului. Cui a vrut să îl ofere și cum a reacționat fata

În Gala din 29 mai 2021 o mamă a intrat în posesia inelului, iar reacțiile concurenților nu au încetat să apară.

Nimeni nu se aștepta la această surpriză. Inelul soacrei a fost dăruit de către Doamna Ioana, care și-a dorit din tot sufletul să îi ofere acest dar iubitei lui Bogdan, Ana Maria. Cei doi au decis să formeze un cuplu la începutul lunii mai, iar chimia dintre ei este una evidentă, lucru pe care l-a observat rapid și Doamna Ioana, cea care și-a dorit să îi vadă într-o căsnicie.

"Cel mai mare ajutor ar fi să îmi dați ocazia să sparg geamul, să ii ofer inelul Anei din partea lui Bogdan. Am stat mult să mă gândesc la asta și aș vrea să ofer acest inel. Chiar îmi doresc. Nu am avut ocazia să ofer eu nurorii un inel. ", a spus Doamna Ioana.

Doamna Ioana a fost mai pregatită ca niciodată să spargă geamul, lucru care a generat o mulțime de relații în casa Mireasa.

"Se vede iubirea dintre ei și aș vrea îi aduc mai aproape unul de celălalt. Să îi ofer Anei inelul soacrei, pentru ca Bogdan chiar o iubește. El își dorește foarte mult sa îi ofere un inel Anei. se vede iubirea dintre ei.", a mai spus ea.

Cum au reacționat Bogdan și Ana Maria

Venirea Doamnei Ioana în camera cu inelul i-a luat prin surprindere pe Bogdan și Ana Maria. Cei doi nu s-au așteptat la o astfel de decizie din partea Doamnei Ioana, iar emoțiile și-a spus cuvântul. De asemenea, reacția lor nu a fost tocmai una pe măsura așteptărilor.

"V-am ajutat să vă spuneți "te iubesc"", le-a mărturisit Doamna Ioana.

"Simt că ne potrvim, dar cred că este devreme. Gândind rațional, 2 săptămâni rămân 2 săptămâni. Chiar dacă mă simt pierdută și nu vreau să recunosc. Simt că ma atasez de el, simt că mi-e drag de mor și că e persoana potrivită, dar sunt cu un picior în aer, iar cu celălalt pe pământ.", a spus Ana Maria.

Citește și: Mireasa 2021, sezon 3. Bogdan susține că Alina i-a arătat un bilețel în duș, dar concurenta neagă

Nici reacția lui Bogdan nu a fost cea la care se aștepta Doamna Ioana.

Doamna Ioana a ținut neapărat să îi pună ea inelul pe mână concurentei și să îi sfătuiască pe cei doi să se sărute.

Cum au reacționat ceilalți concurenți din casă

Vestea cea mare a ajuns rapid și la urechile celorlalți concurenți, lucru evident din agitația pe care au făcut-o Doamna Ioana, Bogdan și Ana Maria în casa Mireasa.

Cei doi au primit felicitări din partea concurenților, însă Doamna Daniela a fost extrem de revoltată atunci când a auzit de gestul la care a recurs Doamna Ioana.

Citește și: Mireasa 2021, sezon 3. Alina, tulburată de cuvintele pe care Radu i le-a spus lui Bogdan despre ea

Ai stat mult Ioana să te gândești la inelul ăla? L-ai forțat, Bogdan nici nu era încântat. Nici nu se cunosc bine în două săptămâni și tu îi forțezi. Lasă oamenii să se cunoască, nu îi forțezi tu. Nu știi cu cine stai în casă, ai văzut cu cine stai!

Mireasa 2021, sezonul 3. Pe cine ar vrea concurenții să elimine din casa Mireasa: "Alina a venit cu alt scop, știu ... Mireasa 2021, sezonul 3. Cum arată clasamentul publicului din 29 mai și cine au fost desemnați Mama, Fata și Băiatul Fav...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Maria de la Mireasa, suspiciuni că ar fi însărcinată. Ce s-a întâmplat după ce a cerut un test
Maria de la Mireasa, suspiciuni că ar fi însărcinată. Ce s-a întâmplat după ce a cerut un test
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cine este Alin, noul concurent din casa Mireasa. Ce fată i-a atras atenția:
Cine este Alin, noul concurent din casa Mireasa. Ce fată i-a atras atenția: "Vreau să tatonez terenul"
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x