Antena Căutare

Mireasa 2022, sezon 5. De ce Leo, Nora și doamna Dana nu sunt în platou. Ce a anunțat Simona Gherghe

Leo, Nora și doamna Dana nu se află în platoul Mireasa, acolo unde ceilalți concurenți stau. Motivul a fost anunțat de Simona Gherghe.

simona gherghe cu o camasa mov Galerie
Leo, Nora și doamna Dana nu se află în platoul Mireasa, acolo unde ceilalți concurenți stau. Motivul a fost anunțat de Simona Gherghe. | Antena 1

De pe 23 martie, Leo se simte foarte rău. Băiatul a făcut febră și staff-ul a luat decizia ca acesta să se carantineze pentru a îi proteja pe ceilalți concurenți.

Tânărul are alături un asistent medical și pe cineva din producție, care se va asigura că cei doi concurenți vor avea tot ce le trebuie. El era suspect de COVID-19 și se așteaptă rezultatul testului PCR.

”Leo și doamna Dana au părăsit casa Mireasa de două ore, dintr-un motiv obiectiv. Leo se simte foarte rău de ieri, azi noapte a avut temperatură. Nu știm ce are. A venit o ambulanță, l-a dus în acest moment în carantină ca să vedem dacă e viroză, gripă sau COVID.

Pentru siguranța tuturor a făcut și un test PCR. Știți că la PCR durează pentru că are o acuratețe mai mare. Va sta în carantină cu mama lui, fără telefoane, alături de un asistent medical ca să ne asigurăm că este foarte bine și că este pe mâini foarte bune.”, a zis Simona Gherghe.

Citește și: Mireasa 2022, sezon 5. Sabrina a vrut să-l aleagă pe Sese pentru un date. Cum a reacționat Giovana

De ce Leo, Nora și doamna Dana nu se află în platoul Mireasa

Leo și doamna Dana au revenit în casa Mireasa, însă ei sunt nevoiți să stea cu Nora sub același acoperiș după ce și fata s-a simțit rău. Simona Gherghe a anunțat că ei se află în casa băieților și a lămurit motivul pentru care cei trei nu sunt în platoul emisiunii.

”Leo, Nora și doamna Dana nu sunt aici pentru că s-a întâmplat ceva ce am evitat cu brio de doi ani de zile. Avem și noi două cazuri de COVID. Leo și Nora au fost depistați pozitiv.”, a zis Simona Gherghe. Nora se simte mai rău, în timp ce Leo e mai bine.

”Producția Mireasa a luat decizia să facă următoarea treabă. Pentru că noi suntem foarte drastici, i-am izolat pe cei trei. Toți concurenții au fost testați, sunt negativi. Repetăm testarea peste 2-3 zile, ca măsură de siguranță. Cei trei au asistență medicală, acum două ore a venit un echipaj de la ambulanță, le-a făcut controale. Vrem ca toată lumea să fie în siguranță în show-ul nostru”, a mai adăugat Simona Gherghe.

Mireasa 2022, sezon 5. Perneș și Giovana au petrecut 12 ore împreună. Ce secret neștiut de concurenți a aflat băiatul... Mireasa 2022, sezon 5. Sabrina a vrut să-l aleagă pe Sese pentru un date. Cum a reacționat Giovana...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x