Antena Căutare

Mireasa 2022, sezonul 5. Andrei i-a cerut Yanei să nu îl mai sune cât mai stă în emisiune. Cum explică decizia

Aseară Yana și Andrei erau destul de tensionați în timpul videocall-ului. Cei doi își fixau tot felul de promisiuni.

Galerie
Aseară Yana și Andrei erau destul de tensionați în timpul videocall-ului. Cei doi își fixau tot felul de promisiuni. | Mireasa Capriciile Iubirii/Antena Stars

“Vai de capul meu! La mine acum e momentul de silence! Eu sunt atât de nervoasă, că nici nu vreau să vorbesc! Pur și simplu eu sunt în șoc de la toată atitudinea asta și așa îmi pare rău, nu pentru mine, eu deja am acceptat situația asta care era cu mine. Mie îmi pare rău pentru tine, ce îți face acolo.”, spune Yana, prin telefon.

“Știu că îți este greu și mie îmi este foarte greu… Mai sunt trei zile, cinic, șase zile cel mult și te-aș ruga frumos să nu mai suni, să nu mai discutăm, nu trebuie să arătăm sau să demonstrăm nimănui nimic. Unt de părere că am arătat într-un timp scurt și am făcut cât n-au făcut alții poate într-un an de zile! Mă simt privat, mă simt…nu știu… înțelegi ce vreau să spun! Și de aceea cred că asta e cea mai bună soluție, m-am gândit destul de bine astăzi”, spune Andrei.

“Îmi imaginam că o să zici asta, bănuiam că o să zici asta!”, spune Yana, ușor descumpănită. Andrei îi justifică alegerea: “Acesta este cea mai bună soluție pentru noi! Cinci zile nu murim noi fără să mai vorbim, chiar dacă e greu!”, spune Andrei.

“Ca idee, dacă este o oportunitate să vii la sfârșit, să accepți să nu vii! Da!?”, spune Andrei. “Eu nu m-am gândit, dar dacă ar fi așa o oportunitate, nu, exclus! Nici nu se discută!”, spune Yana cu fermitate.

Andrei a luat decizia de a nu mai discuta cu Yana până se termină emisiunea. Cum explică decizia

Discuția despre decizia de a nu participa în finală chiar dacă este invitată și despre a încheia orice conversație până emisiunea ajunge la final s-a încheiat ușor, ușor și a curs înspre convorbirile pe care Yana le-a avut cu verișoara lui Andrei. Ea a fost foarte încântată de familia lui și s-a bucurat să interacționeze cu ei: “Ai o familie foarte faină!”, spune Yana.

Andrei a asigurat-o că după ce emisiune își difuzează finala luni, el face cumva, iar miercuri este la Yana: “Vreau doar să treacă mai repede timpul ăsta și să ne vedem de viața noastră! Te iubesc, dragostea mea și să te gândești la ce ți-am spus eu, asta e cea mai bună soluție! Eu știu că noi doi vom fi împreună și vom birui indiferent de situație și sunt un om norocos că ai apărut în viața mea!”, spune Andrei

Imaginile au fost urmărite la Mireasa, Capriciile iubirii, emisiunea de la Antena Stars, iar Gabriela Cristea a avut și prima reacție după încheierea materialului: “E foarte clar că situația nu este una ușoară și se vede că suferi, Andrei! Dar în același timp eu nu înțeleg un lucru când am anunțat imaginile astea am spus că este ultimul video call, dar nu m-am referit că va fi ultimul, dar văd că decizia ta este să fie ultimul din casa Mireasa. Eu nu înțeleg, e așa un soi de autoflagelare...”

“E cel mai bine așa! Nu vreau să vorbesc mai mult. E cel mai bine așa și credeți-mă că știu ce fac, știm ce facem, că a fost o decizie de comun acord, chiar dacă eu am luat decizia”, spune Andrei, vizibil supărat.

“Eu am văzut că ea plânge și că nu își dorea asta!”, spune Gabriela Cristea.

Andrei susține că este un test pentru ei pe care și-l dau singuri, nu mai sunt condiționați de altcineva. În schimb, invitata din platou a spus că mai mult i se pare un semn de răzvrătire a lor că nu intră în marea finală și că nu au șansă la premiu.

“Păi, da, am fost amăgiți”, spune Andrei.

“Cine te-a amăgit Andrei? Crede-ne pe cuvânt că am făcut toate eforturile și noi am sperat la AS-ul acela din mânecă. Au fost eforturi supranaturale! Am făcut to ce se putea din punct de vedere legal, nu putem să trecem peste chestiuni… Dar și în cazul Alinei, îmi pare rău Alina că trebuie să te aduc din nou în discuție, și în cazul Yanei, a fost așa o doză de inconștiență și indolență, pentru că nu era treaba noastră să controlăm actele nimănui, Andrei!”, spune prezentatoarea TV.

Mireasa 2022, sezon 5. Băieții au probat costumele de miri. Cum arată în ținutele de gală... Mireasa 2022, sezon 5. Giovana și Sese au petrecut noaptea în camera matrimonială: ”Ce scârțâie”...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 9, 19 aprilie 2025.  Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Nicolai Tand
Hello Chef sezonul 9, 19 aprilie 2025. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Nicolai Tand Sambata, 19.04.2025, 15:00
Citește și
Mireasa sezonul 11. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 18 aprilie 2025
Mireasa sezonul 11. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 18...
Tocăniță de miel cu sos de roșii și vin alb, pentru masa de Paște
Tocăniță de miel cu sos de roșii și vin alb, pentru masa de Paște Catine.ro
Mireasa sezonul 11. Rezultatul cursei de eliminare dintre Robert, Liviu și Adrian. Ce a decis publicul
Mireasa sezonul 11. Rezultatul cursei de eliminare dintre Robert, Liviu și Adrian. Ce a decis publicul
Ținuta de gală a Thaliei a atras toate privirile la un eveniment caritabil. Cum a arătat vedeta
Ținuta de gală a Thaliei a atras toate privirile la un eveniment caritabil. Cum a arătat vedeta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Unde a plecat Monica Bîrlădeanu înainte de Paște. Nu s-a pozat cu Valeriu Gheorghiță, ci cu soția unui medic celebru: „Partenera mea”
Unde a plecat Monica Bîrlădeanu înainte de Paște. Nu s-a pozat cu Valeriu Gheorghiță, ci cu soția unui medic... Libertatea.ro
Ray Dalio, legendarul investitor al unuia dintre cele mai mari fonduri de investiţii: Tarifele au un efect important. Pot pregăti SUA pentru un mare conflict
Ray Dalio, legendarul investitor al unuia dintre cele mai mari fonduri de investiţii: Tarifele au un efect... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Paris Hilton revine în România în calitate de DJ. La ce festival va participa și cât costă biletele
Paris Hilton revine în România în calitate de DJ. La ce festival va participa și cât costă biletele Elle
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia... Spynews.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni BZI
Cât costă un tort pentru Paște în cofetăria Gabrielei Cristea: Fanii și-au pus mâinile în cap!
Cât costă un tort pentru Paște în cofetăria Gabrielei Cristea: Fanii și-au pus mâinile în cap! BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Fursecuri iepurași și ouă cu gem de căpșuni, fragede și aromate
Fursecuri iepurași și ouă cu gem de căpșuni, fragede și aromate HelloTaste.ro
O „ploaie însângerată” lovește Europa în Săptămâna Mare. Va fi afectată și România. De ce are loc acest fenomen rar
O „ploaie însângerată” lovește Europa în Săptămâna Mare. Va fi afectată și România. De ce are loc... Antena3.ro
Ce planuri are noul șef NASA pentru agenția spațială. Jared Isaacman a fost numit la conducere de către Donald Trump
Ce planuri are noul șef NASA pentru agenția spațială. Jared Isaacman a fost numit la conducere de către Donald... useit
Horoscopul zilei de 20 aprilie 2025. Săgetătorii au planuri pentru viitor. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 20 aprilie 2025. Săgetătorii au planuri pentru viitor. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Scandal: Ministrul Agriculturii a oprit ploaia artificială și sistemul antigrindină
Scandal: Ministrul Agriculturii a oprit ploaia artificială și sistemul antigrindină Jurnalul
Tatăl lui Salman Khan rupe tăcerea: de ce nu s-a căsătorit actorul indian
Tatăl lui Salman Khan rupe tăcerea: de ce nu s-a căsătorit actorul indian Kudika
Locul aflat în apropiere de România în care te poți caza în grote. Cât plătesc turiștii pentru o experiență unică de vacanță FOTO
Locul aflat în apropiere de România în care te poți caza în grote. Cât plătesc turiștii pentru o experiență... Playtech
Ce s-a descoperit la autopsia lui Rareș Ion. De ce a murit, de fapt, tânărul care era prieten cu Vlad Pascu
Ce s-a descoperit la autopsia lui Rareș Ion. De ce a murit, de fapt, tânărul care era prieten cu Vlad Pascu Redactia.ro
Tradiții și obiceiuri în Sfânta și Marea Sâmbătă din Săptămâna Patimilor, ziua tăcerii adânci înainte de Învierea Domnului
Tradiții și obiceiuri în Sfânta și Marea Sâmbătă din Săptămâna Patimilor, ziua tăcerii adânci înainte... Observator
Cât de mult pot contamina tocătoarele mâncarea. Ce substanțe chimice pot curăța eficient aceste suprafețe
Cât de mult pot contamina tocătoarele mâncarea. Ce substanțe chimice pot curăța eficient aceste suprafețe MediCOOL
Cremă de avocado cu cacao. Rețeta unui desert cremos și delicios
Cremă de avocado cu cacao. Rețeta unui desert cremos și delicios HelloTaste
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist ProSport
Ce a primit Mircea Badea după ce și-a comandat mâncare online: „Nu mai iau nimic fără ochelari!”
Ce a primit Mircea Badea după ce și-a comandat mâncare online: „Nu mai iau nimic fără ochelari!” Gandul
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare CanCan
Ajută-ți copilul să-i placă să învețe prin antrenarea creierului
Ajută-ți copilul să-i placă să învețe prin antrenarea creierului DeParinti
Alexandra Stan a fost aspru criticată de fani. Ce a făcut artista pe autostradă: „Nu știam”
Alexandra Stan a fost aspru criticată de fani. Ce a făcut artista pe autostradă: „Nu știam” ZUTV
Blue Origin a făcut istorie cu primul echipaj feminin care a ajuns în spațiu. La bord s-au aflat Katy Perry și partenera lui Jeff Bezos
Blue Origin a făcut istorie cu primul echipaj feminin care a ajuns în spațiu. La bord s-au aflat Katy Perry și... UseIT
6 greșeli pe care le faci când gătești carne de miel. Cum poți să le eviți
6 greșeli pe care le faci când gătești carne de miel. Cum poți să le eviți Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x