Antena Căutare

Mireasa 2022, sezonul 5. Cum decurge relația dintre Leo și Nora. Ce spune doamna Dana despre cuplul celor doi

După ce în emisia de ieri cărțile au fost date pe față, Nora, doamna Dana și Leo au ieșit la o discuție în trei pe terasa casei. Aron a fost cupidonul celor doi, dar doamna Dana spune că pot exista piedici și în calea iubirii.

Mireasa 2022, sezonul 5. Cum decurge relația dintre Leo și Nora. Ce spune doamna Dana despre cuplul celor doi Galerie
Leo a discutat și cu Nora și a încercat să o liniștească | Antena 1

Nora a fost deznădăjduită și a declarat că nu vrea să distrugă existența unei mame, referindu-se la doamna Dana. Concurenta a plâns mult, dar a primit încurajări de la Aron, Alexandra și buni Elena.

Nora: "În viața mea n-am putut să fac un om să sufere".

Sabrina este o altă susținătoare a relației dintre Nora și Leo.

Cum decurge relația dintre Leo și Nora

Gabriela Cristea a încercat și ea să o încurajeze pe Nora, dar concurenta a spus din nou că pentru ea contează foarte mult ce simte doamna Dana. Leo a încercat să-și convingă mama că totul e bine și că singurul lucru pe care îl au de discutat este subiectul cu religia.

Doamna Dana l-a întrebat pe băiatul ei dacă nu cumva Nora este prea mare, iar băiatul i-a spus că îi place mult maturitatea ei și felul în care știe să se poarte în relația cu el. Doamna Dana a spus că Nora este o fată minunată, dar i-a promis lui Leo că nu o va face să dea înapoi.

Leo a discutat și cu Nora și a încercat să o liniștească. Amândoi au decis să discute cu doamna Dana. Mama lui Leo a spus că-și respectă fiul și că nu se va pune în calea fericirii lor. Amândoi au apreciat sinceritatea Norei, iar concurenta a spus că nimic nu îi stă în cale când iubește cu adevărat.

Cei doi s-au sărutat în camera fetei, iar doamna Dana a privit imaginile. Cei doi îndrăgostiți au declarat azi că formează un cuplu. Doamna Dana a spus că Leo și Nora trebuie să aibă un pic de răbdare cu ea și că timpul le va rezolva pe toate.

Nora s-a confesat în fața Sabrinei

Nora a spus că nu poate să tacă pentru că sentimentele ei sunt puternice, dar nu se aștepta la așa ceva. Alexandra și-a arătat susținerea ei și pare că îi vrea împreună pe cei doi.

După difuzarea primele imagini cu discuția ei și a fetelor, Nora i-a spus Gabrielei că stă cu capul în jos pentru că se teme de ceea ce simte. Tensiunea dintre doamna Dana, Leo și Nora s-a simțit încă de la începutul emisiunii.

Leo a spus că el credea că au o relație de prietenie, dar s-a ajuns aici. Nora a spus că are o situație complicată, mai ales că relația ei cu doamna Dana este una specială. Mama lui Leo a fost uimită de tot ceea ce a auzit, iar Nora și Leo se îngrijorează pentru starea doamnei Dana.

Mama lui Leo a spus că nu își doresc alături de băiat o fată divorțată, iar Nora este și mai mare de vârstă și nu este de acord cu cuplul lor.

Mireasa 2020, sezon 2. Cum arată acum Carina Alexandra. Cine este bărbatul care a cucerit-o... Mireasa 2022, sezonul 5. Aron și Alexandra, o primă ieșire în afara casei. Cei doi sunt din ce în ce mai îndrăgostiți...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x