Antena Căutare

Mireasa sezon 6, 21 septembrie 2022. Mama lui Giorgio a intrat în competiție. Care sunt fetele pe care doamna Elena le place

Doamna Elena, mama lui Giogio de la Mireasa sezon 6, a intrat în competiție. Aceasta a spus care sunt fetele pe care le preferă.

În partea a ediției din 21 septembrie 2022, Simona Gherghe a anunțat că va intra o nouă persoană în casa Mireasa sezon 6.

Cu toții se așteptau să intre o nouă fată, însă în competiție a pășit doamna Elena, mama lui Giogio.

Revederea a fost emoționantă și doamna Elena a lăcrimat. Îmbrăcată într-un costum alb, aceasta și-a revenit rapid și, în ciuda emoțiilor, mama lui Giorgio a spus care sunt fetele pe care ea le place.

Citește și: Mireasa sezon 6, 21 septembrie 2022. Nehotărârea lui Deni l-a făcut pe Andrei să se reorienteze. Cui i-a oferit flori în live

Mama lui Giorgio a intrat în casa Mireasa sezon 6

Doamna Elena a spus că pe lângă Inga mai place încă două fete: Miruna și Raluca de la Mireasa sezon 6.

”Nu l-am mai văzut de mult timp. Foarte mari emoții. M-am uitat foarte puțin, am fost la serviciu. Sperăm să-și găsească fata potrivită. Eu am trimis un buchet. Am vrut să-i mulțumesc Ingăi pentru că m-a ales și sunt trei fete care îmi plac: Miruna, Inga și Raluca. Dar Raluca, având în vedere că este puțin mai înaltă, am zis... Decizia este a lui și a fetelor.”, a zis doamna Elena, mama lui Giorgio.

Reamintim că Giorgio și Andrei sunt în cursa de eliminare. Aceștia pot fi votați atât în Aplicația Antena 1, cât și pe platforma http://mireasa.a1.ro.

Mireasa sezon 6, 21 septembrie 2022. Nehotărârea lui Deni l-a făcut pe Andrei să se reorienteze. Cui i-a oferit flori în... Mireasa sezon 6, 21 septembrie 2022. Mama Roxanei a intervenit în direct: ”Plâng în fiecare zi”. Ce i-a spus lui Paul...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Câștigătorii sezonului 10 Mireasa și-au unit destinele! Primele imagini cu Laura și Mihai ca mire și mireasă
Câștigătorii sezonului 10 Mireasa și-au unit destinele! Primele imagini cu Laura și Mihai ca mire și mireasă
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 14. Alberto și Paula formează un cuplu! Mama concurentului a scos la iveală detalii neștiute despre concurentă
Mireasa, sezon 14. Alberto și Paula formează un cuplu! Mama concurentului a scos la iveală detalii neștiute...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x