Antena Căutare

Mireasa sezon 8, 20 decembrie 2023. Doamna Nadia nu a vrut să vorbească în campania electorală pentru Finală. Care a fost motivul

Finaliștii Mireasa au fost invitați să-și facă puțină „campanie electorală” înainte de nunțile care vor avea loc pe 22 decembrie 2023.

Dintre cei singuri, Andreea a decis să-i susțină pe Bia și Robert. Daria și Adrian, precum și Bogdan și-au exprimat imparțialitatea.

„Dorim să menționăm că nu dorim să susținem niciun cuplu din csa Mireasa. Noi suntem imparțiali!”, au spus Daria și Adrian.

Întrebată în emisia live de ce nu o susține pe Bia, prietena ei, Daria a răspuns: „Cosnider că la fel de dragi îmi sunt și Madi și Ana și nu pot să mă duc de partea cuiva. Eu îi susțin pe toți”

„Știam. Nu afectează prietenia noastră cu nimic”, a reacționat Bia.

Madi și Sergiu le-au avut alăuri pe doamnele Maria și Nadia. De ce nu a vrut să vorbească mama lui Sergiu

Madi și Sergiu și-au susținut mesajul de campanie alături de doamna Nadia și de doamna Maria. Totuși, doamna Nadia a fost reticentă și nu a dorit să spună prea multe în fața camerei. Doamna Nadia le-a spus anterior doamnelor Maria și Mirela că nu vrea să vorbească.

„Am dori să ne susțineți în continuare și să pictăm împreună acel tablou al vieții noastre despre care ne-ați spus în scrisori”, a spus Madi.

Sergiu a fost nemulțumit că mama lui nu a dorit să țină un discurs, de teama să nu lase loc de interpretări. Băiatul a simțit că mama sa avea o frământare.

În emisia live mama lui Sergiu a recunoscut care a fost motivul reticenței sale.

Doamna Nadia a povestit cum la pensiunea unde au fost mamele fără camerele de filmat, un domn i-a spus că ar fi bine să nu mai vorbească:

„M-a avertizat cineva că vorbesc prea mult și că ar fi cazul să nu mai vorbesc atât, pentru că nu e bine pentru ei”, a spus doamna Nadia.

Unde votezi pentru Marea Finală a sezonului 8

Finala Mireasa sezonul 8 este pe 22 decembrie 2023. Cinci cupluri și-au depus actele pentru căsătorie și s-a dat START VOT.

Cuplurile pot fi votate prin SMS la 1272 și gratuit pe cele două platforme de vot: http://mireasa.a1.ro și în Aplicația Antena 1. Concurenții pot fi votați atât individual, cât și pe cupluri.

Perechea care se va afla pe primul loc, adică cea care va strânge cele mai multe voturi din partea telespectatorilor, va fi declarat câștigătoare și va intra în posesia premiului total brut în valoare de 40.000 de euro.

Condiția câștigării este, având în vedere scopul show-ului matrimonial Mireasa, ca perechea clasată pe locul 1 să oficieze căsătoria în cadrul emisiunii live.

Cum s-au pozat Raluca, Denisa și Ana Maria de la Mireasa pe Instagram, împreună. Ipostaza în care au apărut fostele conc... Mireasa sezon 8, 20 decembrie 2023. Pe cine au avut alături Bia și Robert în campania pentru Finală. De ce Daria nu i-a ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce concurent a fost eliminat de la Mireasa, în gala din 16 octombrie 2026! Surpriză de proporții la anunțarea votului
Ce concurent a fost eliminat de la Mireasa, în gala din 16 octombrie 2026! Surpriză de proporții la anunțarea...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum arată clasamentul publicului la Mireasa. Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 16 octombrie 2026
Cum arată clasamentul publicului la Mireasa. Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 16 octombrie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Gabi Bădălău, oprit în trafic de poliție! A fost acuzat că și-a răpit copilul: ”Sunt disperat”
Gabi Bădălău, oprit în trafic de poliție! A fost acuzat că și-a răpit copilul: ”Sunt disperat” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
"Cerșetorul cu Lexus" din Iași a adunat de la trecători o sumă uriașă în doar 8 ore Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ce variante de guvern are Luca Niculescu: Totul depinde de decizia PSD de miercuri!
Ce variante de guvern are Luca Niculescu: Totul depinde de decizia PSD de miercuri! BZI
Povestea românului care a cumpărat jumătate din Lugano. De la case de schimb valutar în București la 100 de apartamente în Elveția
Povestea românului care a cumpărat jumătate din Lugano. De la case de schimb valutar în București la 100 de... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Spania angajează români pentru 3 zile de muncă pe săptămână. Salariile încep de la 1.300 €, fără experienţă
Spania angajează români pentru 3 zile de muncă pe săptămână. Salariile încep de la 1.300 €, fără... Observator
Cum îți influențează mâncarea creierul și sănătatea mintală
Cum îți influențează mâncarea creierul și sănătatea mintală MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
5 semne că partenerul tău va fi un tată bun, potrivit experților
5 semne că partenerul tău va fi un tată bun, potrivit experților DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x