Antena Căutare

Mireasa sezonul 8, 25 septembrie 2023. Bia și Robert sunt în cunoaștere. Cei doi s-au ținut de mână în live

Bia și Robert de la Mireasa sezonul 8 sunt într-o cunoaștere. Află ce părere are doamna Anina despre apropierea lor.

În bucătărie, sâmbătă, Robert făcea primii pași către Bia, după scandalul uriaș în care fata și doamna Anina au fost implicate.

”Să știi, Bia, privirile nu le uit niciodată. Ale tale au fost niște priviri. Și la mine au existat”, a spus Robert în bucătărie. Bia i-a reproșat că ulterior s-a prefăcut că nu au existat privirile acelea.

”Adevărul e că doar cu tine rezonez din casă. Dacă o duceam puțin mai departe ieșea ceva frumos. Dacă aș avea alte opțiuni, m-aș duce să mă conving”, a afirmat tânărul.

Citește și: Mireasa sezonul 8, 25 septembrie 2023. Andreea și Bogdan s-au sărutat. Cei doi formează un cuplu

El a asigurat-o că a crescut în ochii ei, deși la început nu a fost chimia aceea nebună. ”Ai dori tu să intri într-o cunoaștere cu mine?”, a întrebat Robert.

Bia i-a zis că, din punctul ei de vedere, sunt într-o cunoaștere de mult timp. ”Eu numai cu tine mă simt bine în casa asta. Concurenta dacă intră, la urma urmei suntem într-o cunoaștere. Nu mă interesează absolut deloc ce părere are mama”, i-a mai spus băiatul.

Bia și Robert sunt în cunoaștere. Cei doi s-au ținut de mână în live

Întrebați în emisia live din 25 septembrie 2023 dacă sunt într-o cunoaștere, Robert și Bia au răspuns afirmativ. ”S-au spus niște vorbe, dar foarte multe s-au spus din exterior. Noi nu ne-am certat. (...) Am așteptat pentru party, să avem mai mult timp. De joi-vineri m-am gândit. Am avut o discuție lungă cu Bia, am avut câteva chestii ca să lămuresc puțin. Asta am simțit să fac”, a spus Robert.

”Acum am aflat. Am văzut eu ceva la petrecere. Nu e râs nervos, absolut deloc. Am observat și eu la petrecere, m-am bucurat, am văzut un alt comportament. Am văzut pe Bia pe care am văzut-o la începutul competiției, o fată drăguță, am văzut că Robert e asumat, știe ce vrea. După furtună vine și soarele. În sfârșit v-ați revenit.”, a spus doamna Anina, care i-a asigurat că sunt pe calea cea dreaptă.

Mai multe detalii în materialul video de mai sus.

Citește și: Mireasa sezonul 8, 25 septembrie 2023. Alina, în lacrimi după ce a auzit jignirile aduse de Andrei și Liviu

Sezonul 8 Mireasa a revenit cu noi povești de iubire

În sezonul 8 Mireasa, gazda emisiunii, Simona Gherghe, va întâmpina o nouă serie de concurenţi care pornesc în aventura vieţii lor, în căutarea unei iubiri infinite, alături de partenerii pe care îi vor întâlni în casa Mireasa.

Materialele de prezentare ale noilor concurenţi se vor realiza într-o locaţie de poveste, la malul mării, şi vor fi difuzate în cadrul premierei noului sezon.

Poveşti surprizătoare de viaţă, emoţie, iubire, intrigă, răsturnări de situaţie, dezvăluiri şocante, momente unice, veselie, prietenie, dragoste necondiţionată, cereri în căsătorie spectaculoase, mirese şi miri fericiţi, nunţi aşteptate şi mai puţin aşteptate, iubire venită ca prin magie, viaţa în Casa Mireasa surprinsă 24 de ore din 24, toate acestea fac parte din fenomenul Mireasa, reality show cu sezonul numărul 8.

Mireasa sezonul 8, 25 septembrie 2023. Andreea și Bogdan s-au sărutat. Cei doi formează un cuplu... Mireasa sezonul 8. Doamna Anina spune că se ”simte ușurată” după ce Bia și Robert au declarat că sunt în cunoaștere...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Prezența lui Claudio stârnește discuții în casa fetelor de la Mireasa. Ce a declarat Veronica despre concurent
Prezența lui Claudio stârnește discuții în casa fetelor de la Mireasa. Ce a declarat Veronica despre concurent
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Tensiunile continuă la Mireasa, după gală! Beleuț anunță noi conflicte. Ce l-a nemulțumit pe concurent
Tensiunile continuă la Mireasa, după gală! Beleuț anunță noi conflicte. Ce l-a nemulțumit pe concurent
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x