Antena Căutare

Mireasa sezonul 9, 16 februarie 2024. Rezultatul cursei de eliminare dintre Valentina și Delia. Cine părăsește competiția

În Gala de vineri, 16 februarie 2024, Simona Gherghe a anunțat rezultatul cursei de eliminare dintre Valentina și Delia.

Vinerea trecută, mamele au făcut nominalizări. Cele mai multe voturi a primit Delia, care a fost anunțată că intră în cursa de eliminare alături de fata clasată pe ultimul loc în preferințele publicului. Aceasta a fost Valentina.

În timp ce Delia a părut foarte afectată și și-a exprimat dorința de a rămâne, Valentina a fost sigură că pleacă. Ea chiar a afirmat că dorește să părăsească competiția, după ce și-a dat seama că nu place niciun băiat de la Mireasa.

După ultima petrecere, cea de sâmbătă, Delia și Dediș s-au apropiat. Aceasta a petrecut timp cu Liviu, căruia i-a declarat că vrea să-l cunoască mai bine. Dacă cu Dediș fusese rece și distantă fizic până atunci, lui Liviu i-a permis să o țină în brațe.

Câteva zeci de minute mai târziu, ea mergea și anunța că și-a dat seama că pe Dediș îl place, nu pe Liviu.

Citește și: Mireasa sezonul 9, 16 februarie 2024. Pupic între Maria și Albert. Cum explică cei doi tineri

Rezultatul cursei de eliminare dintre Valentina și Delia. Cine părăsește competiția

În Gală, Valentina și Delia au aflat rezultatul cursei de eliminare. Publicul a fost clar în privința celei care părăsește competiția Mireasa.

Simona Gherghe a anunțat procentele și i-a urat drum bun în viață fetei eliminate.

”Procentele au fost 25,17% la 74,83%. Un scor destul de mare, nu a fost o luptă umăr la umăr, cum se întâmplă de mai multe ori când avem o cursă de eliminare. Fata care părăsește emisiunea este Valentina”, a anunțat Simona Gherghe.

Valentina a avut un mesaj emoționant după ce aflat că este eliminată de la Mireasa sezonul 9.

”Știam, mă așteptam. Eu sunt bucuroasă că am ajuns până aici. Am întâlnit oameni minunați. Nu am avut mamă când eram mică, dar mi-a dat Dumnezeu aici mai multe”, a spus Valentina.

Mai multe detalii în materialul video de mai sus.

Citește și: Mireasa sezonul 8. Madi, noi informații bombă după despărțire. A fost să-și ia lucrurile de la Sergiu

Mireasa - ritmul inimii, de luni până vineri, de la ora 14:00

Nouă fete şi nouă băieţi vor păşi astăzi în Casa Mireasa, locul unde ritmul inimii se va accelera, în căutarea marii iubiri. Poveşti surprizătoare de viaţă, emoţie, iubire, intrigă, răsturnări de situaţie, dezvăluiri şocante, momente unice, veselie, prietenie, dragoste necondiţionată, cereri în căsătorie spectaculoase, mirese şi miri fericiţi, nunţi aşteptate şi mai puţin aşteptate, iubire venită ca prin magie, viaţa în Casa Mireasa surprinsă 24 de ore din 24, toate acestea fac parte din fenomenul Mireasa, reality show care revine astăzi, cu un nou sezon, difuzat de luni până vineri, de la ora 14.00, la Antena 1.

”Venim cu o mulţime de surprize şi cu un record în ceea ce priveşte prezenţa mamelor în emisiune: nu mai puţin de 8 mame spun <prezent> alături de băieţii lor în Casa Mireasa. Mai exact, toţi băieţii români vin însoţiţi de mame. Pentru cel de-al nouălea concurent, păstrăm misterul până la premieră. Le mulţumim telespectatorilor pentru fidelitate şi îi aşteptăm să ne fie alături, de luni până vineri, de la ora 14.00, la Antena 1”, dezvăluie Simona Gherghe.

Citește și: Bia de la Mireasa a primit un cadou inedit de la soț de Valentine's Day.Ce i-a oferit Robert și ce cuvinte romantice a scris ea

Mireasa sezonul 9, 16 februarie 2024. Pupic între Maria și Albert. Cum explică cei doi tineri... Mireasa sezonul 9, 16 februarie 2024. Liviu a primit o scrisoare despre Iuliana. Ce scrie despre trecutul ei...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mireasa, sezon 14. Cine este Rebeca Firloiu. Ce facultate inedită face și cum a reușit să ajungă fraudulos în America
Mireasa, sezon 14. Cine este Rebeca Firloiu. Ce facultate inedită face și cum a reușit să ajungă fraudulos în...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 14. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 28 august 2026
Mireasa, sezon 14. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 28...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x