Antena Căutare

Fetele și băieții, întâlnire de grup, în casa Mireasa. Ce conexiuni s-au creat între concurenți | Video

Băieții și fetele au avut timp să stea de vorbă pe îndelete. S-au format mici bisericuțe în casa Mireasa. Cum a decurs întâlnirea concurenților.

Fetele și băieții din casa Mireasa au avut parte de o întâlnire de grup. Cu aceasta ocazia au avut timp sa se cunoasca mai bine și sa afle mai multe unii depsre ceilalți.

Doamna Mia, declarații fără perdea: "Andra aș vrea să plece, e urâtă și vulgară"| Video

Așa baieții au putut afla care sunte cele mai gospodine fete, care se pricep la gatit, si se pare că tinerii au fost încântați să afle asta.

Mădălina a fost tânăra laudată de colegele sale care au apreciat faptul că tânăra găteste bine.

Claudia și Mihai, atracție reciprocă?

Dar, și Claudia a atras privirile baieților, iar Mihai a luat-o deoparte pentru a sta de vorba cu bruneta.

"Am rămas șocata când mi-a spus ca lui nu-i pasa că l-au ales și alte fete si că lui îi place doar de mine", a declarat Claudia dupa întâlnirea cu Mihai.

Ștefan și Lavinia, primul cuplu din casa Mireasa? "A început inima să-mi bată foarte tare. A fost o conexiune"

Chiar daca atracția este reciprocă, Claudia este de părere că din punct de vedere astral nu se potrivesc.

Aș minți să spun că nu-i un bărbat frumos, doar ca nu prea e genul meu, a spus Claudia depsre MIhai.

Cum a decurs toată întâlnitrea fetelor cu băieții și ce alte conexiuni s-au creat între tinerii concurenți, vedeți accesând clipul video de mai sus, difuzat la Mireasa.

Doamna Mia, declarații fără perdea: "Andra aș vrea să plece, e urâtă și vulgară"| Video... Claudia și Ștefania, discuție ca între fete: "Ionuț este foarte insistent!" | Video...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x