Antena Căutare

Cum a reacționat micuțul Tiago când și-a văzut mama pe ecranele din platoul Neatza. Defilarea adorabilă cu Gabriela Prisăcariu

Luca Tiago, fiul lui Dani Oțil și al Gabrielei Prisăcariu și-a însoțit mama pe platoul de la Super Neatza cu Răzvan și Dani. Micuțul a furat toată atenția cu reacția adorabilă pe care a avut-o atunci când și-a văzut mama pe ecrane.

Luca Tiago, fiul lui Dani Oțil și al Gabrielei Prisăcariu și-a însoțit, din nou, părinții pe platoul de filmare de la SuperNeatza cu Razăvan și Dani. Deși el a participat la momentul rubricii de modă de la matinal, micuțul a fost cel care a atras, cu adevărat, toată atenția.

El a apărut încă din primele momente, jucându-se cu o minge și deși tatăl lui „i-a făcut instructajul”, tot a reușit să dărâme decorul. „Tata, tu să stai liniștit aici că aici e știință. Eu sunt ca nene chirurgul, eu dacă tai la rubrica aceasta greșit, se schimbă lumea”, i-a spus Dano Oțil lui Tiago. Mai mult, în momentul în care mama lui a intrat în platou, juniorul nu și-a mai putut stăpâni entuziasmul.

Citește și: Gabriela Prisăcariu, imagine adorabilă cu Dani Oțil și fiul lor, la „ora de culcare”. Cum îl adoarme prezentatorul pe micul Tiago

Reacția adorabilă a micuțului Tiago când și-a văzut mama pe ecranele din platoul de la SuperNeatza cu Răzvan și Dani

Atunci când Gabrielei Prisăcariu a intrat în platou, purtând o ținută superbă, din nouă piese, fiul ei și al lui Dani Oțil a avut o reacție adorbilă. Extrem de entuziasmat, el a început să strige „Mama!” arătând către monitoarele din platou.

Micuțul chiar a mers și lângă mama lui să îi arate „descoperirea”, spre deliciul celor din platou, dar și al telespectatorilor. Cei doi au plecat ținându-se de mână, dar au revenit la prezentarea următoarei ținute.

„Îmi cer mii de scuze. Nu eram pregătit pentru asta. Am transpirat rece”, a ținut să precizeze prezentatorul TV după momentul cu fiul său, încărcat de emoție.

Gabriela Prisăcariu și-a făcut apariția într-o rochie elegantă, iar Tiago cucerit de mama sa a mers alături de ea și au defilat împreună.

„O să scăpăm și de paraziți imediat. Avem tot felul de persoanje care ne indundă platoul. Aici se intră în orice condiții”, a mai glumit Dani Oțil.

Ce spune matinalul despre diferența de înălțime dintre bărbat și femeie, având în vedete să partenera lui, Gabriela Prisăcariu, îl depășește cu 5 cm în înălțime

Citește și: Gabriela Prisăcariu, probleme cu micuțul Tiago: „Nu știu ce să mai fac!”. Ce se întâmpla cu fiul ei și al lui Dani Oțil

Ce spune matinalul despre diferența de înălțime dintre el și Gabriela Prisăcariu

Gabriela Prisăcariu are înălțimea de 1,80 m și în ciuda diferențelor enumerate, pe care unii le-ar putea considera impedimente, cei doi nici măcar nu se gândesc! Ba mai mult, nu au niciun fel de regulă în această privință, dovadă fiind situația pe care Dani Oțil a expus-o în emisiunea Neatza cu Răzvan și Dani, povestind o întâmplare de la o nuntă când mireasa era supărată că nu purta tocuri pentru că soțul ei ar fi părut mai mic de înălțime.

La o nuntă la care erau invitați, mireasa nu a fost lăsată să își pună tocuri pentru că ar fi fost mai înaltă decât soțul ei. Gabriela s-a dus către mire și i-a spus: „Uită-te câtă sunt eu pe lângă Dani. Mi-am pus tocuri de 12 sau 14 și asta nu e o problemă. Tu de ce ....?”. Răspunsul mirelui i-a lăsat mască pe amândoi.

„Noi am fost la o nuntă și l-a certat pe mire că de ce nu a lăsat-o pe mireasă să-și pună tocuri. Mireasa "mea" (n.r mireasa bărbatului din poveste) era înaltă ca soția mea și ca tine. Omul era în cea mai frumoasă, crede el, zi din viața lui. Era lume, fotografi și soția mea dragă zicea „Uită-te câtă sunt eu pe lângă Dani. Mi-am pus tocuri de 12 sau 14 și asta nu e o problemă. Tu de ce ....?” și omul zice: ”E nunta mea, lasă-mă în pace!”.”, a povestit Dani Oțil, la Neatza cu Răzvan și Dani.

Neatza cu Răzvan și Dani. Unde se găsește cea mai frumoasă plajă de pe litoralul românesc. Locația de vis unde te poți r... Gaşca Super Neatza cu Răzvan şi Dani spune „Neatza!” de la malul Mării Negre...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Răzvan Simion și Dani Oțil, premiați după aproape 20 de ani de matinal. Ce spun despre retragerea din televiziune:„Ar fi momentul”
Răzvan Simion și Dani Oțil, premiați după aproape 20 de ani de matinal. Ce spun despre retragerea din...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cât a crescut fiul lui Dani Oțil de la Neatza. Tiago a împlinit 5 ani. Cum arată acum băiețelul prezentatorului
Cât a crescut fiul lui Dani Oțil de la Neatza. Tiago a împlinit 5 ani. Cum arată acum băiețelul prezentatorului
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x