Antena Căutare

Horoscopul zilei, 15 decembrie 2020. Berbecii au avânt pe plan financiar, află ce se întâmplă cu Fecioarele

Ieri am cules ce am semănat datorită evenimentului eclipsei de Soare, care a avut loc sub patronajul Nodului Sud, adică Karma. Unii nativi au avut parte de lucruri bune, alții de lucruri mai puțin bune, în funcție de ceea ce am oferit la un moment dat.

Astăzi luăm lucrurile foarte în serios, mai ales pe plan amorors și financiar. Suntem realiți pragmatici și nu mai acceptăm compromisuri, preferăm oamenii care își iau angajamente și care prezintă încredere că se vor ține de cuvânt.

Bianca Nuțu, specialist în citirea eu-lui și pasionată de astrologie, prezintă la "Neatza cu Răzvan și Dani" horoscopul zilei.

Horoscop 15 decembrie 2020 Berbec

Azi ai o viziune mult mai realistă asupra chestiunilor financiare sau initme, vei simți nevoia să-ți simplifici viața și o astfel de atitudine te va ajuta să iei deciziile corecte, calculezi foarte bine riscurile și nu te mai atunci cu capul înainte așa cum îți este obiceiul.

Horoscop 15 decembrie 2020 Taur

Astăzi este posibil să fii atras de cineva mai matur și mult mai înțelept. Ori este posibil că, pur și simplu, duci dorul unei astfel de personae în viața ta. Ai nevoie de stabilitate și ești hotărât să tai de pe listă oamenii pe care nu te poți baza.

Horoscop 15 decembrie 2020 Gemeni

Deși îți plac noutățile și vrei constant tumult în viață, azi te încântă ideea unei rutine și a unui program bine stabilit. Nu ai chef de surprize și ai vrea ca totul să fie previzibil. Îți vin și multe idei, de exemplu cum să faci mai mulți bani, dar și cum să fii mai eficient la locul de muncă.

Horoscop 15 decembrie 2020 Rac

Astăzi simți nevoia unui manual de instrucțiuni,măcar așa ai ști cum să te comporți cu omul iubit, iar alți raci s-au săturat de declarații și vor fapte. Astăzi vei lua lucurile așa cum sunt, nu vei mai simți nevoia să cosmetizezi realitatea.

Horoscop 15 decembrie 2020 Leu

Este o zi bună să le arăți oamenilor dragi cât înseamnă pentru tine. La muncă te concentrezi mult mai mult și devii foarte practic, chiar și cele mai mici bucurii, astăzi, te încântă.

Horoscop 15 decembrie 2020 Fecioară

Ești foarte strategică azi, ai răbdare și nu pui presiune pe nimeni. Sentimentele tale trec printr-o fază de stabilitate și poți primi sau trimite niște mesaje foarte plăcute. Atăzi ești în toane bune!

Horoscop 15 decembrie 2020 Balanță

Vei face mari progrese în treburile casnice sau să pui în ordine bugetul familiei. Apreciezi partea practică a lucrurilor și ești mai prudent când vine vorba de cheltuieli.

Horoscop 15 decembrie 2020 Scorpion

Discuțiile tale sunt foarte așezate, iar relația cu frații sau chiar cu vecinii se poate îmbunătăți considerabil. Este o perioadă bună să-ți conservi energia și să iei totul pas cu pas.

Horoscop 15 decembrie 2020 Săgetător

Pe plan financiar ai așteptări mult mai realiste și vrei să-ți construiești o plasă de siguranță. Un adevăr care a iești la iveală, plăcut sau nu, îți dă acum o stare de echilibru. Măcar știi cu ce te confrunți și cum stă treaba.

Horoscop 15 decembrie 2020 Capricorn

Dă-ți timp să identifici ceea ce simți. Se pare că un prieten ți-a picat cu tronc, dar încă nu știi cum să procedezi. Ceva ce ai neglijat sau ai băgat sub preș iese acum la iveală.

Horoscop 15 decembrie 2020 Vărsător

În prima parte a zilei rectifici anumite neînțelegeri, însă este posibil să primești un sfat neoficial, dar care îți va fi de mare ajutor. Nu ar fi deloc surprinzător să întărești relația cu un șef care te ajută să avansezi pe plan profesional.

Horoscop 15 decembrie 2020 Pești

Astăzi îți recomand să fii recunoscător pentru toate lucurile minunate din viața ta. Este o zi perfectă să duci la capăt ce ai început și să trasezi o chestiune importantă cu o persoană din străinătate. Partea bună e că urmează o perioadă în care te vei simți extraordinar, ba ciar e posibil să fii remunerat la locul de muncă mai mult.

REGULAMENTUL CONCURSULUI “Castiga un inel cu diamant Teilor la Neatza”... Prognoza meteo 15 decembrie 2020. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cât a crescut fiul lui Dani Oțil de la Neatza. Tiago a împlinit 5 ani. Cum arată acum băiețelul prezentatorului
Cât a crescut fiul lui Dani Oțil de la Neatza. Tiago a împlinit 5 ani. Cum arată acum băiețelul prezentatorului
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Dani Oțil, surpriză emoționantă de ziua lui: „Ți-am adus motivele pentru care evoluția ta este una evidentă: Tiago și Gabriela”
Dani Oțil, surpriză emoționantă de ziua lui: „Ți-am adus motivele pentru care evoluția ta este una evidentă:...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Cât de diferit este Montoya, bărbatul care s-a lăsat ispitit de Gabriella Barbu, la Insula Iubirii Spania. Fostul concurent s-a schimbat
Cât de diferit este Montoya, bărbatul care s-a lăsat ispitit de Gabriella Barbu, la Insula Iubirii Spania. Fostul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor BZI
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte între Dealul Patriarhiei și Arestul Central
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Satul vechi de 500 de ani pe care îl poţi lua pe gratis. Are 12 case şi 1,5 hectare de teren
Satul vechi de 500 de ani pe care îl poţi lua pe gratis. Are 12 case şi 1,5 hectare de teren Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x