Antena Căutare

Omletă muffins și salată cu pere caramelizate și brânză de capră. Rețeta Adrianei Rusu la Super Neatza, 02 mai 2022

În ediția din 02 mai 2022, de la Super Neatza cu Răzvan și Dani, Adriana Rusu, bucătarul matinalului din această ediție, a pregătit o rețetă de Omletă muffins și salată cu pere caramelizate și brânză de capră.

Omletă muffins pe un platou cu salată proaspătă Galerie
Omleta muffins este ideală pentru mic dejun sau gustarea de la birou | Super Neatza

Pentru că omleta este unul dintre mic dejunurile preferate ale tuturor, chiar și al matinalilor, Adriana Rusu bucătarul matinalului Super Neatza din ediția din 02 mai 2022, a preparat o rețetă de Omletă muffins și salată cu pere caramelizate și brânză de capră.

Este o omletă pufoasă cu lapte, cu bacon și pătrunjel verde, iar salata cu pere caramelizate și brânză de capră este asezonată cu un dressing absolut delicios.

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și pașii necesari pentru a prepara și voi o astfel de rețetă cu o combinație interesantă de ingrediente.

Citește și: Ouă florentine. Rețetă inspirată din bucătăria franțuzească

Omletă muffins și salată cu pere caramelizate și brânză de capră - Ingrediente

  • Pentru omletă:
  • 500 ml lapte
  • 6 ouă de mărime medie
  • 100 gr cașcaval răzuit
  • 100 gr mozzarella răzuită
  • 1 legătură de pătrunjel verde
  • 250 gr bacon afumat
  • sare și piper, după gust
  • Pentru salată:
  • 200 gr salată rucola
  • 3-4 pere
  • 1 cub de unt
  • 200 gr zahăr brun
  • 400 gr brânză de capră
  • 200 ml suc de rodie
  • 1 linguriță de muștar
  • 1 linguriță cu suc de lămâie
  • sare și piper, după gust

Citește și: Rețetă simplă de muffins cu nutella, pentru porția de desert

Omletă muffins și salată cu pere caramelizate și brânză de capră - Mod de preparare

Pentru prepararea omletei muffins se amestecă bine ouăle cu sare și piper ca pentru rețeta clasică de omletă. Se adaugă laptele, apoi brânzeturile răzuite și pătrunjelul verde, tocat mărunt. Se ung formele de brioșe cu unt moale, apoi se umplu pentru 3/4 din capacitate cu compoziția pentru omletă.

Citește și: Kofta cu cartofi și sos de iaurt cu hasmațuchi. Rețetă preparată de Andra@hypnoticfoodie la Super Neatza, 28 aprilie 2022

Se presară pe deasupra cuburi de bacon afumat și se pun formele de brioșe cu omletele la cuptor. Se coace delicioasa omletă muffins pentru 20 de minute la 200 de grade.

Cum se prepară salat cu pere caramelizate și brânză de capră

Se începe cu pregătirea perelor și a sosului caramel. Perele se decojesc cu ajutorul curățătorului economic de legume, apoi se feliază și li se îndepărtează cotoarele.

Zahărul brun se caramelizează, se stinge cu 200 ml de suc de rodie. Se adaugă un cub de unt și un praf de sare. Se lasă să fiarbă 1 minut, apoi se adaugă feliile de pere și se caramelizează. Se lasă la temperat.

Brânza de capră se taie în buburi mici, iar rucola se clătește și se lasă la scurs.

Pentru dressing, se amestecă siropul de la perele caramelizate cu muștar și suc de lămâie. Se potrivește gustul cu sare și piper.

Se amestecă perele caramelizate și salata rucola într-un bol și se adaugă dressingul delicios peste acestea.

Citește și: Salată de ouă fierte cu pește și orez. Rețeta lui chef Nicolai Tand la Super Neatza, 26 aprilie 2022

Pentru a nu pierde detalii interesante despre cum se prepară rețeta de Omletă muffins și salată cu pere caramelizate și brânză de capră, dar și pentru a descoperi ce rețete delicioase a mai preparat Adriana Rusu în ediția din 02 mai 2022 a emisiunii Super Neatza, accesați materialul video de mai sus, desprins din cadrul îndrăgitului matinal.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x