Antena Căutare

Prognoza Meteo, 27 iulie 2020. Unde va ploua și unde va fi căldură sufocantă

Prognoza Meteo, 27 iulie 2020. Frumoasa vecină de la Neatza cu Răzvan şi Dani, Ramona Olaru, prezintă cum va fi vremea. Unde va ploua.

Temperaturile vor fi de la 9 grade Celsius în depresiuni, până la aproximativ 22-23 de grade Celsius în Delta Dunării, dar și pe Litoral.

În timpul zilei, va fi caniculă în estul și sud-estul țării, zona Moldovei, Dobrogea, Câmpia Bărăganului. Temperaturile vor atinge 35 de grade Celsius.

În celelalte regiuni apar înnorări temporare, averse, descărcări electrice. Cantitățile de apă vor depăși 20-25 l/mp și izolat 35-40 l/mp. Toate aceste fenomene vor fi prin Ardeal, nordul Moldovei, Oltenia. Cele mai intense sunt prognozate în Maramureș, Transilvania și în zonele de munte.

Cum este vremea la București

În București, va fi vreme foarte bună. Dimineață sunt prognozate temperaturi între 16-19 grade Celsius. La amiază termometrele vor indica 33 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi crescut.

Cum este vremea la munte

La munte, vremea este instabilă. În regiunile vestice și nord-vestice, apoi în special în cele nordice, centrale, precum și la deal și la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20-25 l/mp și pe arii restrânse, 35-40 l/mp.

Cum este vremea la mare

Pe Litoral, vremea este în continuare excelentă. Meteorologii anunță soare în toate stațiunile. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27-29 de grade Celsius, iar vântul va sufla cu intensificări temporare. Apa mării va avea între 25-27 de grade Celsius.

Pentru mai multe detalii, urmăriți clipul video de mai sus!

Horoscopul zilei, 27 iulie 2020. Berbecii pot avea probleme financiare. Zodia care are parte de ceartă în cuplu... Smiley News: I-a arătat frizerului un filmuleț cu o tunsoare la modă. Când a văzut ce i-a făcut din păr, a amuțit...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x