Antena Căutare

Este oficial! Vești excelente pentru bucureșteni! Când va fi gata metroul din Drumul Taberei

Consilierul premierului pe probleme economice, Darius Vâlcov, afirmă că anul acesta, în toamnă, trebuie să se termine Magistrala 5 de metrou.

Anunț oficial! Când vor putea circula cu metroul în Drumul Taberei peste 65.000 de bucureșteni!

Proiectul Magistralei 5 de metrou se ridică la 3,2 miliarde de lei, din care 2,65 miliarde de lei din fonduri structurale nerambursabile în cadrul Programului Operaţional Sectorial – Transport 2007- 2013 şi Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020. Investiţia a fost începută în 2011, iar termenul de finalizare a fost amânat patru ani, potrivit news.ro.

Consilierul premierului pe probleme economice, Darius Vâlcov, afirmă că anul acesta, în toamnă, trebuie să se termine Magistrala 5 de metrou.

"Acum să vedem dacă şi automatizarea se va finaliza, pentru că în noiembrie 2017 a avut loc licitaţia. Unul dintre concurenţii care au pierdut această licitaţie au contestat, au pierdut, în noiembrie 2018 au făcut contestaţie şi la această decizie, iar din noiembrie până acum Curtea de Apel Bucureşti nu a dat nici măcar termen.

Fac un apel şi pe această cale atât la judecători, cât şi la ministrul Justiţiei să se uite la aceste programe extraordinar de importante. Nici măcar nu s-a dat termen pentru a vedea dacă automatizarea de pe Magistrala 5, Drumul Taberei, care este extrem de importantă, care durează nouă luni... Deci, practic, noi terminăm în septembrie tot ceea ce este de făcut, staţiile, tot, dar Curtea de Apel Bucureşti refuză să dea un termen. Măcar să se dea termen, pentru că altfel vom inaugura staţiile, vom inaugura liniile, dar nu vom avea metrou, pentru că nu va avea sistemul de automatizare. Este foarte important, pentru că sunt sute de mii de oameni în Drumul Taberei care nu vor putea în acest an să circule cu metroul, pentru că astăzi Curtea de Apel Bucureşti refuză sau nu poate să dea un termene în acest caz", a afirmat Darius Vâlcov, potrivit dcnews.ro

Metrorex a selectat, la finele lunii februarie 2011, consorţiul format din Astaldi (Italia), FCC (Spania), Delta ACM şi AB Construct (România) pentru a realiza tronsonul Eroilor - Drumul Taberei.

Magistrala 5, tronsonul 1 (Eroilor - Drumul Taberei), va avea aproape 7 km lungime, un depou şi zece staţii (Râul Doamnei, Constantin Brâncuşi, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor).

Peste 64.000 de bucureşteni ar urma să beneficieze de noua secţiune. Magistrala 5 are trei secţiuni: Eroilor - Drumul Taberei, Eroilor - Iancului, respectiv Iancului - Pantelimon.

Reacția șocantă a bunicului adolescentului care a dat foc unui câine nevinovat: ,,A fost o joacă între ei''... Dentistul fals, declarație halucinantă la ieșirea din sediul poliției: „Nu sunt zidar și nici nu am practicat vreodată m...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x