Antena Căutare

Acţiunile de pe Wall Street au închis marţi în creştere puternică, investitorii aşteptând măsuri de stimulare fiscale

Acţiunile de pe Wall Street au închis marţi în creştere puternică, investitorii aşteptând măsuri de stimulare fiscală pentru atenuarea impactului epidemiei provocate de nou coronavirus asupra creşterii economice, relatează CNBC.

Indicele Dow Jones Industrial Average a urcat cu 4,9%, evoluţia prin care a redus la jumătate pierderile de luni. Indicele S&P 500 a avansat cu 4,9%, înregistrând cea mai bună evoluţie zilnică de după 26 decembrie 2018. Indicele Nasdaq Compozite a avansat tot cu 4,9%.

Acţiunile Facebook, Amazon, Apple, Netflix şi Alphabet, compania mamă a Google, au urcat toate cu peste 4,8%.

Titlurile JPMorgan Chase şi Home Depot au tras în sus indicele Dow, avansând fiecare cu peste 7%.

Cele mai bune performanţe în cadrul indicelui S&P 500 au fost înregistrate de acţiunile companiilor din sectorul tehnologiei şi cel financiar, cu creşteri de cel puţin 6%. Titlurile din sectorul energiei au urcat cu peste 4%.

“Stimulentele fiscale sunt un antidot care pot acoperi spaţiul dintre ce se întâmpla înainte de coronavirus şi ce se va întâmpla după”, a declarat Brent Schutte, director pentru investiţii la firma Northwestern Mutual Wealth Management.

“Tranzacţiile de astăzi arată că piaţa încearcă să afle dacă măsurile de stimulare vor fi suficiente”, a adăugat acesta.

Preşedintele american Donald Trump a lansat luni ideea ”unei reduceri a impozitului pe muncă”, pentru a atenua impactul negativ al coronavirusului.

Stimulentele fiscale s-ar adăuga pachetului de finanţare de 8,3 miliarde de dolari promulgat săptămâna trecută de Trump, destinat combaterii epidemiei.

Cu toate acestea, oficiali ai administraţiei au declarat că administraţia de la Casa Albă nu este pe cale să adopte propuneri specifice pentru a combate încetinirea economiei din cauza coronavirusului. Ulterior, CNBC a aflat că Trump a propus o taxă zero pentru muncă pentru restul anului 2020.

”Deşi ne aşteptăm la un pachet de stimulente fiscale, momentul şi amploarea acestuia sunt incerte”, a spus Ed Mills, analist la firma Raymond James.

Luni, piaţa a înregistrat pierderi istorice, cu scăderi de 7,8%, respectiv de 7,6% pentru indicii Dow şi S&P, care au consemnat cea mai slabă evoluţie zilnică din 2008. Scăderea de 2.013 puncte a indicelui Dow a fost cea mai mare pierdere măsurată în puncte consemnată vreodată de acest indice.

Sursa : news.ro

CNAIR estimează un profit brut de 32,59 milioane lei în acest an, la venituri totale de 4,13 miliarde lei; cheltuielile ... Arabia Saudită anunţă că în aprilie va mări producţia de petrol la un nivel record şi nu pare interesată de o întâlnire ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x