Antena Căutare

G20 calculeaza costul iesirii Greciei din zona euro

Potrivit unui inalt responsabil al G20, la nivelul Grupului celor mai puternice 20 de economii ale lumii se calculeaza costul iesirii Greciei din zona euro.

Problema mentinerii Greciei in zona euro a fost pusa in mod deschis la Cannes, unde liderii G20 s-au intrunit in aceasta dimineata in cadrul summitului lor de doua zile. Prezent la reuniune, presedintele Eurogroup, Jean-Claude Juncker, a declarat ca el doreste mentinerea statului elen in zona euro, dar ca acest lucru nu trebuie facut cu orice pret.

Gandim diferite scenarii, astfel incat sa ne asiguram ca nu va exista un dezastru pentru populatia Germaniei, pentru celelalte tari care folosesc moneda unica. Suntem pregatiti sa facem fata situatiei", a declarat el.

In acelasi timp, un inalt responsabil al G20 a precizat ca la nivelul Grupului sunt evaluate costurile unui default al Greciei, precum si implicatiile unei iesiri din zona euro.

Comisia Europeana a precizat, prin vocea unui purtator de cuvant, ca, potrivit tratatelor europene in vigoare, iesirea Greciei din zona euro va implica automat iesirea din Uniunea Europeana. El s-a grabit, totusi, sa precizeze ca, pentru moment, singura optiune in discutii este mentinerea Greciei in zona monetara comuna.

Sursa: Financiarul

Companiile de stat au avut piederi mai mici cu 50% la noua luni... Palatul Stirbey ramane cea mai scumpa proprietate de vanzare. Vezi top 10!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly Marti, 07.05.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x