Antena Căutare

PENSII 2018. Anunț de ultim moment: ”Punctul de pensie crește cu 15%”. Cât va fi valoarea minimă

Salariile românilor au crescut semnificativ în primele şase luni ale anului. În cazul medicilor, chiar şi cu peste sută la sută şi cu 25 la sută pentru cadrele didactice, a precizat premierul, care a prezentat bilanţul guvernării de până acum.

Salariile românilor au crescut semnificativ în primele şase luni ale anului. În cazul medicilor, chiar şi cu peste sută la sută şi cu 25 la sută pentru cadrele didactice, a precizat premierul, care a prezentat bilanţul guvernării de până acum.

O altă măsură luată de actualul Executiv este mărirea punctului de pensie, care a ajuns acum la o mie o sută de lei. Iar creşterea va continua, astfel încât, anul viitor punctul de pensie va atinge valoarea de 1.265 de lei, a dat asigurări premierul.

”Punctul de pensie s-a majorat de la 1.000 de lei la 1.100 de lei. Anul viitor, punctul de pensie va crește cu 15% și va ajunge la 1265 de lei. Am majorat pensie minimă garantată, de la 520 de lei, la 640 de lei. Am crescut indemnizația pentru persoanele cu handicap, am prezentat-o în euro, astfel încât să avem o imaginie reală să nu fie influențată de inflație. Am majorat indemnizația la 108 euro. Aceasta a crescut cu 110% din 2016 până acum", a declarat premierul Viorica Dăncilă, potrivit Antena 3.

Primul Ministru a prezentat public cele mai relevante măsuri din programul de Guvernare realizate în acest prim semstru din 2018.

PERICOL în România! Au fost descoperiți mii de BANI FALȘI. Câte bancnote false au fost identificate... Toate pensiile din România vor fi recalculate: Noua formulă de calcul...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x