E agitaţie mare prin livezi, acolo unde fructele se culeg de zor, mai ales că - în unele judeţe - recoltele nu au fost afectate de vremea schimbătoare! Numai că fericirea pomicultorilor e umbrită de lipsa muncitorilor.
La 62 de ani, doamna Georgeta nu se dă în lături de la muncă. Vine de la 40 de kilometri depărtare, ba chiar are curaj să se suie în copac: "Vara se mai găseşte şi la noi la fân, la prune. Dar anul ăsta la noi nu s-au făcut nici prune, nici mere. Din cauza frigului. Am pensie de urmaş, 500 de lei. Am un copil. Muncesc să o întreţin şi pe ea."
Munceşte pe unde apucă, doar pentru a mai câştiga un ban în plus. Iar în situaţia ei sunt şi alţi zilieri: "Am fost la serviciu, şomaj, după aia... Locuri de muncă nu există, aşa, ce se facem. Ajutăm şi noi la cine are, mergem cu ziua. Şi câştigăm şi noi un ban, asta prin muncă, nu prin stat."
-Cu cât se plăteşte ziua de muncă aici?
-Cu 60, 50. Nu e muncă grea. E plăcută.
Şi totuşi, nu mulţi sunt cei care se înghesuie să lucreze cu ziua. Astfel că cei care deţin livezile parcurg şi câte 200 de kilometri pe zi, doar pentru a aduce oamenii la muncă: "20 de culegători din 6 localităţi. Avem mijloace de transport. La o parte din ei le asigurăm şi mâncarea şi bineînţeles transportul seara şi dimineaţa. Forţa de muncă activă, în mare parte, e plecată în străinătate."
Pleacă în afară sau stau acasă, pe ajutorul social. Şi le dau bătăi de cap pomicultorilor, care sunt nevoiţi să găsească muncitori, înainte ca fructele să se strice în copaci.
Citeste mai mult pe Observator.tv!
