Antena Căutare

Arhitectul I.M. Pei, care a proiectat piramida din sticlă de la Luvru, a murit la vârsta de 102 ani

I.M. Pei, unul dintre cei mai importanţi arhitecţi ai epocii moderne, care a proiectat între altele o clădire a National Gallery of Art din Washington şi piramida din sticlă de la Muzeul Luvru din Paris, a murit la vârsta de 102 ani.

muzeul luvru

I.M. Pei, unul dintre cei mai importanţi arhitecţi ai epocii moderne, care a proiectat între altele o clădire a National Gallery of Art din Washington şi piramida din sticlă de la Muzeul Luvru din Paris, a murit la vârsta de 102 ani.

Pei, care şi-a început cariera la New York şi a lucrat în Asia şi Europa, a murit joi, în casa lui din Manhattan.

El a fost unul dintre arhitecţii atractiv deopotrivă pentru dezvoltatorii imobiliari, corporaţii şi muzee. A proiectat de la zgârie-nori la clădiri culturale, iar opera lui a fost marcată de echilibru între nou şi conservator.

Ataşat de modernism, ceea ce a preţuit cel mai mult în arhitectură, după cum spunea, a fost „că rezistă testului timpului”. Pei a susţinut că nu îşi dorea doar să găsească soluţii, ci să producă „o arhitectură a ideilor”.

Articolul continuă după reclamă

Născut în China, s-a murtat în Statele Unite în anii 1930, la vârsta de 18 ani. A lucrat pentru Guvernul SUA în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar în 1948, a fost angajat de William Zeckendorf, la puţin timp după ce a absolvit cursurile Universităţii Harvard.

În 1955, şi-a înfiinţat propria firmă, I.M. Pei & Associates, şi a executat proiecte între care Kips Bay Plaza din New York, finalizat în 1963, Society Hill Towers din Philadelphia (1964) şi Silver Towers din New York (1967).

Unul dintre cei mai prolifici arhitecţi ai secolului 20, a proiectat clădiri municipale, hoteluri, şcoli şi alte structuri, în America de Nord, Asia şi Europa.

Stilul lui este descris ca modernist, cu teme cubiste, şi a fost influenţat de arhitectura islamică. Materialele sale preferate erau oţelul, sticla şi o combinaţie de beton.

A stârnit o controversă cu Piramida de la Luvru. Structura din sticlă, finalizată în 1989, este acum un simbol al Parisului. Pei a mai semnat clădirea Primăriei din Dallas şi Muzeul Miho din Japonia.

„Cred că arhitectura este o artă pragmatică. Pentru a deveni artă trebuie să fie construită pe o fundaţie de necesitate”, a spus el.

A fost recompensat cu numeroase premii, între care AIA Gold Medal şi Praemium Imperiale pentru Architectură.

În 1983, Pei a primit prestigiosul Pritzker Prize. Juriul a spus atunci că Pei „a dat acestui secol unele dintre cele mai frumoase spaţii interioare şi forme exterioare”.

Pei a folosit banii primiţi, 100.000 de dolari, pentru a iniţia o bursă pentru studenţi chinezi care să înveţe arhitectura în America.

Sursa: News.ro

Descoperire macabră! Un bărbat a ținut ascunse cadavrele mamei și al unchiului pentru a încasa pensia lor lunară... Construirea unei catedrale la Ekaterinburg, suspendată în urma unor ciocniri şi manifestaţii, la apelul la compromis al ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce a scris Jeffrey Epstein în presupusul bilet de adio. Mesajul a fost făcut public de către un judecător federal
Ce a scris Jeffrey Epstein în presupusul bilet de adio. Mesajul a fost făcut public de către un judecător federal
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Focuri de armă la Casa Albă. Momentul în care Donald Trump a fost evacuat de urgență de agenții Secret Service. Cine e suspectul
Focuri de armă la Casa Albă. Momentul în care Donald Trump a fost evacuat de urgență de agenții Secret Service....
Fiul artistei Paulina Rubio o acuză pe aceasta de consum de substanțe interzise. Ce se întâmplă cu procesul pentru custodia lui Andrea Nicolas
Fiul artistei Paulina Rubio o acuză pe aceasta de consum de substanțe interzise. Ce se întâmplă cu procesul... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine l-a ajutat
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine... AntenaSport
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea copil al său: „Bun venit în lume, fiule”
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea... Elle
Cum arătau Florinel de la Chefi la cuțite și Ioana când s-au lansat în muzică! Puțini i-ar mai recunoaște
Cum arătau Florinel de la Chefi la cuțite și Ioana când s-au lansat în muzică! Puțini i-ar mai recunoaște Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Scandal după ce Moldova a dat doar 3 puncte României la Eurovision 2026. Prezentatoarea de la Chișinău n-a vrut să anunțe rezultatul
Scandal după ce Moldova a dat doar 3 puncte României la Eurovision 2026. Prezentatoarea de la Chișinău n-a vrut... Antena3.ro
Samsung lansează o nouă actualizare Android gratuită. Ce funcții inedite include
Samsung lansează o nouă actualizare Android gratuită. Ce funcții inedite include useit
Este hotărât să distrugă tot! Ilie Bolojan anunță noi pachete de concedieri!
Este hotărât să distrugă tot! Ilie Bolojan anunță noi pachete de concedieri! BZI
Condică electronică de prezență pentru doctori. Timpul petrecut în spital va fi calculat la secundă
Condică electronică de prezență pentru doctori. Timpul petrecut în spital va fi calculat la secundă Jurnalul
Un elev român a impresionat Europa la Olimpiada Internațională de Limba Latină. Performanța obținută în orașul lui Cicero
Un elev român a impresionat Europa la Olimpiada Internațională de Limba Latină. Performanța obținută în... Kudika
Ce înseamnă „Bangaranga”, piesa cu care Bulgaria a câștigat Eurovision 2026
Ce înseamnă „Bangaranga”, piesa cu care Bulgaria a câștigat Eurovision 2026 Redactia.ro
EXCLUSIV. În misiune cu ambulanța, pe tura de noapte:
EXCLUSIV. În misiune cu ambulanța, pe tura de noapte: "Cazurile sunt diferite, nu știm la ce să ne așteptăm" Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de mușețel. Efectele benefice ale acestei băuturi
Proprietățile medicinale ale ceaiului de mușețel. Efectele benefice ale acestei băuturi MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să abordezi subiectul sănătății mentale cu adolescenții
Cum să abordezi subiectul sănătății mentale cu adolescenții DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Funcția Instagram care a nemulțumit utilizatorii. De ce a fost comparată cu Snapchat
Funcția Instagram care a nemulțumit utilizatorii. De ce a fost comparată cu Snapchat UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x