Antena Căutare

Bilantul negru al conflictului din Siria a ajuns la peste 29.000 de morti

Observatorul sirian pentru Drepturile Omului (OSDH) a anuntat ca peste  29.000 de persoane, majoritatea civili, au fost ucise in violentele din Siria, de la inceputul revoltei impotriva regimului presedintelui Bashar al-Assad, la mijlocul lunii martie 2011, si pana in prezent.

"Pana miercuri (19 septembrie) cel putin 20.755 de civili, 1.148 dezertori si 7.095 de soldati au fost ucisi in Siria de la izbucnirea revoltei", a declarat Rami Abdel Rahmane, directorul OSDH cu sediul in Marea Britanie, precizand ca bilantul total se ridica la peste 29.000 de morti, in circa 18 luni de conflict.

In bilantul sau privind victimele in randul civililor, OSDH se refera in special la cei care au pus mana pe arme impotriva regimului. Pe de alta parte, nu sunt luati in calcul mii de civili care au fost arestati fara a fi inculpati si care ar fi murit in inchisoare, spune Abdel Rahman, citat de AFP

"Exista, de asemenea, sute de cadavre neidentificate care au fost gasite in intreaga tara", a afirmat directorul OSDH, estimand ca numarul soldatilor din armata siriana ucisi ar fi mai mare decat a fost anuntat, deoarece majoritatea acestor decese nu sunt publicate.

Si Natiunile Unite apreciaza ca numarul mortilor din Siria se ridica la peste 20.000.

Doua sute de pasageri si-au vazut moartea cu ochii: Un avion s-a ciocnit cu un elicopter militar la Damasc... Raport CE: Peste 60% dintre elevi studiaza obligatoriu doua limbi straine. Engleza e de baza...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x