Așa îi știe lumea: hibakusha, adică ”cei afectați de bombă”. Sunt 60.000 de suflete, au peste 80 de ani și o voință de fier: se încăpățânează să uite ce au pățit cu 70 de ani în urmă, pentru ca experiența lor, terifiantă, să nu fie uitată niciodată. SUPRAVIEȚUITORII DE LA HIROSHIMA
”Era o zi călduroasă”. Inevitabil, toate poveștile pornesc de aici. Cum ați vrea să ia startul descrierea unei dimineți aducătoare de bombă atomică? Cer fără nori. Muncitorii se dădeau jos din tramvai pentru a merge la muncă, elevii, aflați la școală, bagă câteva mișcări de dezmorțire. Rutină. E război mondial, al doilea, dar viața trebuie să meargă mai departe. Apoi vine minutul ce schimbă tot. E 6 august 1945, cesurile amuțesc la 8.15. Hiroshima, orașul japonez...
Istoria primei BOMBE ATOMICE. Cum a îngropat LITTLE BOY un oraș întreg...
”B-29 Enola Gay” scoate din burtă bomba, ”Little Boy”. Prima atomică din istorie. 350.000 de persoane afectate, 80.000 mor pe loc...
Genbaku Dome, singura clădire rămasă în picioare după bomba de la Hiroshima. Ignorând radiațiile, un fotograf trage acest cadru la patru zile după tragedie
Hiroshi Harada are 75 de ani. Pe inimă are tatuat HIBAKUSHA, în traducere liberă ”om afectat de bombă”. ”M-am cutremurat atunci și, cu piciorul stâng, am alunecat în corpului unui prieten de-al meu, rămas afară, care se calcinase”, își amintește. ”A fost greu să-l scot de acolo!” Acum are grijă de Muzeul Bombei Atomice.
Șase ani și un infinit de amintiri negre
Avea doar șase ani atunci și groaza nu se terminase. Din contră. ”O femeie m-a prins de picior și mi-a cerut apă. Era cald, al naibii de cald pentru ora opt dimineața. Am făcut un pas în spate. Atunci mi-am dat seama, cu oroare, că o parte din mâna acelei doamne rămăsese pe pantalonul meu!” Pare film de groază. Chiar a fost! ”Am fugit cât am putut de tare și nu m-am mai oprit!”
Numărul supraviețuitorilor scade, iar vocile lor se aud tot mai slab. ”Hiroshima trebuie să păstreze mesajul său pentru întreaga omenire. Niciodată nu trebuie să se mai petreacă așa ceva”, spune hibakusha.
Aceeași clădire, în 2014, lăsată pentru a sta mărturie generațiilor viitoare
Shuntaro Hida are, acum o sută de ani fără opt anotimpuri. Era medic. Chirurg. ”Când au venit orimele victime, am văzut niște zdrențe. Am crezut că sunt hainele lor. Erau bucăți de carne din oameni”. Asta e ce-și aduce aminte.
Toyoko Tasaki are 46 de ani. N-a prins Potopul cel Mare, însă este o hibakushă de a doua generație. Mama ei a murit de cancer la ficat. Toată viața s-a zbătut să obțină de la Statul japonez un act care să ateste că boala provenea de la bomba atomică. Este mămică. Puiul ei e o tot hibakushă. de a treia generație. Rănile nu mor, niciodată...
