Antena Căutare

O adolescentă neînfricată și-a băgat tatăl abuziv la închisoare! Filmarea tulburătoare cu care l-a trimis pe bărbat după gratii – Video

O adolescentă neînfricată și-a băgat tatăl abuziv la închisoare, filmând o scenă tulburătoare din familia ei. Tânăra susține că îi pare rău pentru părintele ei, dar a fost nevoită să înregistreze totul.

O adolescentă neînfricată și-a băgat tatăl abuziv la închisoare, filmând o scenă tulburătoare din familia ei. Tânăra susține că îi pare rău pentru părintele ei, dar a fost nevoită să înregistreze totul.

Adolescenta, Maysa Rosato-Clifton, în vârstă de 15 ani, susține că imaginile video „trebuie să fie arătate”, precizând că atunci când le-a filmat s-a gândit doar la mama ei, Tania, care era agresată.

Tatăl adolescentei, Andrew Clifton, în vârstă de 53 de ani, se află în detenție, cu o condamnare la opt ani de închisoare, pentru agresiune.

Mama adolescentei, Tania, susține că își amintește doar că bărbatul a călcat de câteva ori pe capul ei , întrucât ea a fost în stare de inconșștiență pentru cea mai mare parte a atacului, ce a avut loc în luna noiembrie.

Articolul continuă după reclamă

Însă, datorită fiicei ei, acesta a fost ultimul atac pe care l-a suferit din partea fostului ei partener de viață, de care s-a despărțit în anul 2013, reluând de câteva ori relația.

În noaptea agresiunii, Clifton a lăsat-o pe Maysa acasă și i-a spus să nu îl urmeze până la ușă. Suspectând că ceva nu este în regulă, adolescenta nu l-a ascultat și l-a văzut lovind în ușa casei, încercând să ajungă la Tania.

„Mă simt rău că am filmat scena și l-am pus pe tatăl meu în acestă situație. Însă, m-am concentrat doar pe mama. Îmi amintesc că l-am rugat pe tata să se oprească, dar el a continuat. Am fost șocată, dar m-am gândit că s-ar putea să am nevoie de o dovadă. S-a schimbat tot în acea noapte”, a spus adolescenta Maysa Rosato-Clifton.

Imaginile video tulburătoare încep cu Tania țipând, în timp ce Clifton lovește ușa și sparge bucățile de sticlă din aceasta.

„O, Doamne! Ajutor! De ce faci asta?”, se aude strigând mama adolescentei, în imaginile video.

Deși l-a filmat în timp ce era agresiv cu mama ei și a contribuit astfel la condamnarea lui la închisoare, Maysa Rosato-Clifton își vizitează tatăl ei la penitenciar, din două în două săptămâni.

Mama adolecentei, care se bazează pe ajutoare pentru a-și putea grăni fiica adolescentă, susține că se teme pentru viața ei, din cauza bărbatului. „Cred că imediat ce va fi eliberat, va veni după mine și își va termina treaba”, a spus ea.

Femeia s-a declarat mândră de fiica ei, pentru că a filmat scena, știind că va fi nevoie de o dovadă pentru ca bărbatul agresiv să fie condamnat la închisoare.

Clifton a primit un ordin de restricție față de fosta lui soție, pentru tot restul vieții.

El susține că „l-a găsit pe Dumnezeu”, dar insist că Tania a meritat atacul pe care l-a filmat fiica lor.

Bărbat de 30 de ani, condamnat la 230 de ani de închisoare, după ce a abuzat-o pe fiica iubitei lui! Micuța de 11 ani a ... Botez ortodox sadic! Un copil, rănit după ce a fost izbit în cristelniță de un preot! Mama lui aproape că a luat foc, la...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cine era copilotul de 20 de ani care a murit în accidentul aviatic din Florida. Detaliile despre ultimele sale momente
Cine era copilotul de 20 de ani care a murit în accidentul aviatic din Florida. Detaliile despre ultimele sale momente
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Două artiste, la un pas de bătaie în fața orchestrei! Imaginile care au atras atenția pe internet. Ce s-a întâmplat | VIDEO
Două artiste, la un pas de bătaie în fața orchestrei! Imaginile care au atras atenția pe internet. Ce s-a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x