Antena Căutare

O mașină a intrat în mulțime, în Times Square din New York, cea mai aglomerată piață din lume! Bilanț inițial: un mort și 22 de răniți! UPDATE

O mașină a intrat în mulțime în Times Square New York

Aproximativ 20 de oameni au fost răniţi, iar o persoană a murit în urma incidentului produs la News York, unde o maşină a intrat într-un grup de pietoni în Times Square, a declarat joi un oficial în domeniul aplicării legii pentru The Associated Press.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

UPDATE 21:20 - Şoferul din Times Square, un fost militar cu cazier judiciar, a lovit 23 de persoane, dintre care o femeie a decedat

Şoferul maşinii care a lovit 23 de persoane în Times Square, joi, la New York, este un fost militar din cadrul Marinei americane (US Navy) care are cazier judiciar pentru conducere în stare de ebrietate, a anunţat primarul Bill de Blasio, relatează AFP.

”În baza informaţiilor de care dispunem pentru moment nu există vreun indiciu potrivit căruia ar fi fost vorba despre un act de terorism”, a declarat primarul New Yorkului într-o conferinţă de presă la faţa locului.

Bărbatul care a fost reţinut a fost identificat drept Richard Rojas, în vârstă de 26 de ani.

El a lovit cu maşina 23 de pietoni, dintre care o femeie a murit pe loc, au precizat autorităţile.

Şoferul vehiculului, care a fost reţinut, este suspectat că a condus maşina în timp ce se afla în incapacitatea de a face acest lucru, adică în stare de ebrietate sau sub influenţa drogurilor.

UPDATE 20:20 - Şoferul din Times Square, beat sau drogat?

Bărbatul reţinut joi în Times Square este suspectat că a condus maşina în timp ce se afla în incapacitatea de a face acest lucru, adică în stare de ebrietate sau sub influenţa drogurilor, a declarat poliţia din New York citată de CBS, scrie BBC News, care adaugă că FBI a deschis o anchetă. Însă un martor a declarat pentru Reuters că vehiculul a intrat pe contrasens, s-a lovit de o bordură şi a lovit pietoni.

Un martor, Ed G Val, se afla peste drum când a văzut maşina accelerând spre nord pe partea de vest a tortuarului 7th Avenue.

”O femeie a fost lovită şi aruncată, după care maşina a ajuns pe 44th street (şi) a continuat să trântească oameni, cu viteză, până pe 45th street, unde s-a oprit după ce a lovit mai multe persoane”, scrie el într-un mesaj postat pe Instagram.

UPDATE 20:00 - AP: Un mort şi aproximativ 20 de răniţi în Times Square. Poliţia exclude o legătură cu terorismul. Un oficial în domeniul aplicării legii pentru The Associated Press.

Oficialul a solicitat protecţia anonimatului invocând că o anchetă este în curs, precizează AP. Poliţia nu suspectează vreo legătură cu terorismul în acest caz.

Imagini transmise de televiziuni de la faţa locului surprind persoane luate din Times Square pe tărgi. Vehiculul era răsturnat pe o parte, cu două roţi în aer, sprijinit de un stâlp de iluminat şi de barierele de metal menite să împiedice accesul maşinilor pe trotuar.

Şoferul vehiculului, care a fost reţinut, este suspectat că a condus maşina în timp ce se afla în incapacitatea de a face acest lucru, adică în stare de ebrietate sau sub influenţa drogurilor.

UPDATE 19.03: Numărul victimelor a ajuns la 20 de răniți.

CITEȘTE ȘI: HARTĂ INTERACTIVĂ. Istoria atentatelor teroriste. Cum s-a cutremurat lumea în ultimii 20 de ani

La fața locului, s-au deplasat mai multe echipaje de poliție, iar zona este securizată. Un individ a lovit, aparent intenţionat, un grup de oameni, în centrul oraşului american New York. Potrivit sursei citate, mai multe persoane au fost rănite.

Cel puţin zece persoane rănite primeau îngrijiri, pe jos, după ce au fost lovite, într-o zonă turistică în Midtown Manhattan, declară martori pentru Reuters.

CITEȘTE ȘI: Cronologia incidentelor cu autovehicule care au intrat în mulțime. Teroarea a început la NISA, în 2016, când un camion a ucis 86 de oameni

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Incidentul rutier a avut loc în zona Times Square din New York, iar conform Reuters, bilanțuleste tragic: un mort și zece răniți. Deocamdată, autoritățile nu confirmă ipoteza unui atac terorist.

Din primele informații, şoferul a fost imobilizat şi reţinut.

Reprezentanți ai pompierilor au spus că au primit un apel cu puțin timp înainte de ora amiezii în legătură cu un incident pe 43rd Street și Seventh Avenue, transmite NBC New York.

Conform imaginilor surprinse cu camerele de monitorizare a traficului, mai multe echipaje pentru situații de urgență au intervenit în zonă.

14 iulie 2016: Atentat la Nisa: Un camion a intrat în mulțime de Ziua Națională a Franței

Din păcate, incidente similare au mai avut loc recent și în alte colțuri ale lumii. În data de 14 iulie 2016, un camion a lovit în mulțimea adunată la Nisa pentru focurile de artificii cu ocazia Zilei Naționale a Franței, joi seară, la orele 22.30 (23.30, ora României). Cel puțin 84 de persoane și-au pierdut viața, iar 50 au fost rănite.

Șoferul camionului care a izbit mulțimea a fost împușcat. Președintele francez, François Hollande, a anunțat prelungirea cu trei luni a stării de urgență, care urma să fie ridicată la 26 iulie, și a făcut apel la rezerviști pentru a asigura protecția teritoriului. Franța își întărește acțiunea în Siria și Irak. Premierul francez Manuel Valls a anunțat decretarea a trei zile de doliu național, începând de sâmbătă.

26 februarie 2017: 28 de răniţi, după ce un vehicul a intrat în mulţime, la New Orleans

Cel puţin 28 de persoane au fost rănite după ce un vehicul a intrat în mulţimea care asista la o paradă desfăşurată în oraşul american New Orleans, a anunţat Poliţia, care a adăugat că un suspect a fost reţinut în acest caz, şoferul vehiculului aparent fiind în stare de ebrietate.

Jeff Elder, directorul serviciului de urgenţe al oraşului a declarat atunci că 21 de persoane au fost spitalizate în urma incidentului, cinci fiind în stare gravă. Şapte oameni au refuzat să fie internaţi. Printre răniţi s-au aflat inclusiv copii în vârstă de 3-4 ani, dar şi un ofiţer de poliţie. Incidentul s-a produs în una dintre cele mai aglomerate nopţi ale evenimentului Mardi Gras, cu mii de persoane asistând la parada care s-a desfăşurat pe străzile oraşului New Orleans. Un martor ocular a declarat pentru presă că şoferul camionetei părea să nu fie conştinent de ceea ce tocmai făcuse.

Incidentul nu este unul singur: 22 martie - zi neagră pentru Londra

Vă reamintim că pe 22 martie, un ofer de origine arabă, Khalid Masood, a intrat cu o maşină în mulţime pe Podul Westminster.

Printre răniți s-a aflat și Andreea Cristea, tânăra de 31 de ani pierzând în cele din urmă lupta pentru viață. Andreea Cristea era la Londra cu prietenul ei, care urma să o ceară de soţie în ziua atentatului de la Westminster. Ulterior, Mişcarea jihadistă Stat Islamic a revendicat atentatul terorist din faţa Parlamentului de la Londra. Atacatorul era cunoscut autorităţilor şi născut în Marea Britanie, fiind un soldat al Statului Islamic.

Potrivit ministrului britanic al Apărării, ipoteza de lucru în prezent este că atacul de la Londra a avut legătură cu terorismul islamic. Premierul Theresa May a anunţat atunci că autorul atentatului este un bărbat născut în Marea Britanie, care a fost anchetat în urmă cu mai mulţi ani de către MI5 pentru extremism violent.

Primele informații despre șoferul care a intrat cu o mașină într-o mulțime de oameni din New York... Ultimul bilanț al tragediei din New York: Tânără de 18 ani, moartă pe loc. Alte 22 de persoane au fost rănite după ce un...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x