Antena Căutare

Protestele din Liban, transformate într-o petrecere de stradă cu grătare, narghilele, piscină, mirese și dansuri din buric | FOTO

Proteste de amploare în Liban, după ce sute de mii de oameni au decis să iasă în stradă și să-și strige nemulțumirea legată de faptul că actuala clasă politică a făcut ca economia să se prăbușească și cetățenii să aibă de suferit pe zi ce trece tot mai mult.

Presa internațională a informat că este unul dintre cele mai ample proteste din istoria recentă a Libanului. Școlile, companiile și băncile au fost închise pentru o perioadă și oamenii au anunțat că nu vor părăsi strada până ce guvernanții nu vor veni cu soluții concrete. Chiar dacă au existat anumite reforme economice de urgență, protestatarii nu s-au lăsat convinși și au cerut schimbări mai mari pentru economia țării și pentru ridicarea nivelului de trai.

Protestele din Liban au ca scop principal nu doar cererea de reformă, ci și schimbarea clasei politice, considerată a fi mult prea coruptă.

Protestele din Liban, transformate într-o petrecere de stradă cu grătare, narghilele, piscină, mirese și dansuri din buric | FOTO

Tinerii din Liban au protestat, dar nu au renunțat la baclavale, narghilele și grătare în stradă

Furia celor din Liban a dus la apariția unui protest atunci când guvernanții au decis taxarea inclusiv a apelurilor de pe Whatsapp, dar și a altor servicii similare.

În scurt timp, revolta s-a extins și oamenii au început să își exprime supărarea și cu privirea la alte nemulțumiri, precum nivelul prea pronunțat de sărăcie, legile austere, lipsa serviciilor publice și a infrastructurii.

TINERII DIN LIBAN AU PROTESTAT ÎN CEL MAI SURPRINZĂTOR MOD

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Au existat și momente surprinzătoare la protestele din Liban. Unul dintre acestea a fost atunci când o femeie a trecut cu mașina prin mulțumirea furioasă de protestari, iar copilul s-a speriat.

Când mama i-a rugat pe cei din jur să se liniștească fiindcă plânge cel mic, protestatarii s-au apucat să cânte un cântec pentru copii, ca să-l liniștească pe cel mic:

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În ciuda tuturor nemulțumirilor, libanezii au protestat în cel mai spectaculos mod posibil: cu mirese, cu cereri în căsătorie, cu cântece pentru copii, baclavale, grătare încinse, dansuri orientale și (evident) narghilele!

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Și când se întâmplă momente importante în țară, ce poate să fie mai frumos decât o cerere în căsătorie, de față cu zeci de mii de oameni. Alții, care aveau deja nunta programată, au terminat repede cu actele și diferitele proceduri, au stat o vreme la restaurant de dragul invitaților, dar apoi s-au alăturat protestelor:

Protestele din Liban, transformate într-o petrecere de stradă cu grătare, narghilele, piscină, mirese și dansuri din buric | FOTO

Mireasă venită la protestele din Beirut (Liban)

Una dintre cele mai inedite imagini, pe lângă cea cu narghilele și grătare în stradă, a fost cea în care un tânăr a decis să vină cu piscina personală și să se relaxeze în timp ce protestează:

Protestele din Liban, transformate într-o petrecere de stradă cu grătare, narghilele, piscină, mirese și dansuri din buric | FOTO

Imagine de la protestele din Liban

DESPRE PROTESTELE DIN LIBAN

Libanul are una dintre cele mai mari ponderi a datoriei guvernamentale în PIB din lume. Guvernul reuneşte reprezentanţi din majoritatea partidelor, care sunt conduse de politicieni percepuţi că s-au folosit de resurrsele statului şi de influenţa avută în propriul lor folos.

Economia a fost afectată de blocajul politic şi de conflicte regionale, pe fondul tensiunilor din sistemul financiar care au apărut din cauza încetinirii fluxurilor de capital. Şomajul în rândul tinerilor de sub 37 de ani este de 37%.

În ultimul timp, libanezii au început să simtă presiunile din sistemul financiar, dolarul fiind greu de obţinut la casele de schimb valutar. Mulți dintre libanezi au de suferit inclusiv la capitolul salarii mici, dar și din punct de vedere al sectorului energetic.

Protestele din Liban, transformate într-o petrecere de stradă cu grătare, narghilele, piscină, mirese și dansuri din buric | FOTO

Libanezii se confruntă cu criza curentului electric

Acesta consumă anual fonduri de peste două miliarde de dolari și nu furnizează suficientă energie electrică, motiv pentru care mulți cetățeni din Liban depind de generatoare private. Practic, oamenii stau cu generatoarele pregătite și, atunci când nu mai există curent electric furnizat de stat sau apar pene de curent, oamenii trec al generatoare. Costurile sunt uriașe și, pentru familiile cu venituri mici și medii, acest lucru înseamnă un adevărat efort financiar.

Și totuși, în ciuda tuturor acestor nemulțumiri, libanezii au protestat în cel mai spectaculos mod posibil: cu mirese, cu cereri în căsătorie, cu cântece pentru adormit copiii, baclavale, grătare încinse, dansuri orientale și (evident) narghilele!

S-a aflat: cei 39 imigranți care au murit înghețați în camionul groazei, la - 25 de grade C, erau chinezi... Intelectualul uigur Ilham Tohti, condamnat la închisoare pe viaţă în China cu privire la ”separatism”, recompensat cu Pr...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x