Antena Căutare

Trump discută cu Xi Jinping despre coronavirus, se declară ”un pic furios” pe China şi propune Iranului şi Coreei de Nord un ajutor împotriva covid-19

Preşedintele american Donald Trump s-a declarat ”puţin contrariat” de atitudinea Chinei în privinţa noului coronavirus şi a acuzat din nou Beijingul de faptul că nu a împărtăşit informaţii cruciale cu privire la epidemie, relatează AFP.

Trump a anunţat că a transmis Iranului, Coreei de Nord şi altor ţări că Statele Unite sunt dispuse să le ajute în lupta împotriva covid-19, potrivit Reuters.

El a anunţat, la Casa Albă, că a discutat despre noul coronavirus cu omologul său chinez Xi Jinping şi a spus că este ”un pic furios” pe China, de unde s-a răspândit pandemia din decembrie.

“But I am a little upset with China.”

US President Trump said he is “upset” with China over a lack of cooperation and information early on in the coronavirus crisis.

— Al Jazeera English (@AJEnglish)

Autorităţile chineze ”ar fi trebuit să ne informeze”, a reproşat Trump duminică, la Casa Albă.

El a repetat expresia ”virusul chinez”, care irită puternic Beijingul.

În pofida faptului că pare să atribuie autorităţilor comuniste chineze o parte a vinei răspândirii noului coronavirus - care a apărut prima oară în decembrie, în oraşul chinez Wuhan -, Trump afirmă că are relaţii foarte bune cu omologul său comunist Xi Jinping.

El a apreciat din nou că relaţia chinezo-americană este ”foarte bună”.

Însă, a declarat el, ”aş fi apreciat ca ei să ne informeze despre această problemă cu trei luni mai devreme”.

”Am fi putut să salvăm numeroase vieţi în întreaga lume”, a adăugat Trump.

Invitat să reacţioneze, un purtător de cuvânt al diplomaţiei chineze, Geng Shuang, a acuzat luni Statele Unite de ”căutarea unor ţapi ispăşitori”.

”Acest demers este imoral şi iresponsabil”, a denunţat Geng în faţa presei.

SPITALE DE CAMPANIE ÎN CELE MAIAFECTATE STATE

Locatarul Casei Albe a anunţat că a ordonat instalarea de urgenţă a unor spitale de campanie - cu o capacitate totală de 4.000 de paturi - în cele mai afectate state de pandemia noului coronavirus - California, New York şi Washington.

El a anunţat în această conferinţă de presă că a ”ordonat” Agenţiei americane pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă (FEMA) să monteze aceste centre federale de medicină de urgenţă - cu 1.000 de paturi în Statu New York, cel mai afectat, cu 2.000 de patrui în California şi cu 1.000 de paturi în statul Washington.

Peste 400 de persoane au murit de covid-19 în Statele Unite - dintre care peste 100 în ultima zi, potrivit Universităţii Johns Hopkins.

Autorităţile americane au avertizat duminică cu privire la faptul că vor acţiona împotriva persoanelor care stochează material medical, care se fac vinovate, astfel, de riscul creşterii penuriei, cu scopul de a face speculă.

Aceste persoane sunt obligate să pună pe piaţă aceste echipamente şi să ceară ”un preţ rezonabil”. Altfel, ”vom veni s vă căutăm”, a ameninţat un consilier economic al Executivului, Peter Navarro.

Sursa : news.ro

Noua Zeelandă dispune izolarea generală începând de miercuri, în lupta împotriva covid-19... Rohani cere SUA să ridice sancţiunile dacă vor să ajute Iranul în lupta împotriva epidemiei noului coronavirus...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x