Antena Căutare

VEZI topul celor mai costisitoare seisme din istorie!

Cutremurul apocaliptic, de 9,0 grade, din Japonia, se va inscrie cu siguranta in clasamentul international al acestui tip de dezastre, cu atat mai mult, cu cat a fost urmat de un tsunami urias, acesta fiind, de fapt, principala cauza a producerii unor pagube greu de estimat la ora actuala. De regula, seismele cele mai distrugatoare au cateva caracteristici comune: se produc in zone intens populate, iar efectele lor dezastruoase sunt amplificate cand oamenii nu sunt avertizati in mod corespunzator asupra evenimentelor secundare ce pot fi generate ulterior, cum ar fi valuri de tip tsunami, replici seismice puternice si alunecari de teren.

In general, pierderile de vieti omenesti si pagubele materiale, constand in special in prabusirea locuintelor, sunt inevitabile in cazul cutremurelor, deoarece nimeni nu dispune deocamdata de o tehnologie atat de performanta incat cutremurul sa poata fi semnalat intr-un interval util de timp inainte de a se produce. In plus, in destul de multe tari, populatia nu este instruita cum sa reactioneze corespunzator in cazul acestor dezastre.

Acum, dupa tragedia nipona din 11 martie, Insurance Information Institute a dat publicitatii o lista cu seismele cele mai "costisitoare" din toate timpurile si cum s-au rasfrant acestea asupra economiei globale.

1. Northridge, California, 1994
Pierderi totale: 44 miliarde de dolari
Pierderi in asigurari: 15,3 miliarde de dolari
Morti: 60

Cutremurul s-a produs in data de 17 ia¬nuarie si a avut o magnitudine de 6,7 grade. Epicentrul s-a situat in Valea San Fernando, la nord de Los Angeles. 60 de persoane au murit, 7.000 au fost ranite, 40.000 de cladiri s-au prabusit, iar 20.000 de persoane au ramas fara adapost. Pagubele materiale au fost estimate in total la 44 de miliarde de dolari, iar asiguratorii au pierdut, oficial, 15,3 miliarde de dolari, dar pierderile au fost mai mari.

Seismul a provocat incendii in unele zone, iar in cele montane, prabusiri de roci, care au blocat multe drumuri. A avut de suferit si industria de filme si divertisment, unele seriale de televiziune foarte populare, ca Seinfeld, Familia Simpson sau Star Treck, filmarile pentru acestea fiind prejudiciate de cutremur. Si Michael Jackson, care tocmai atunci inregistra un albun, s-a vazut nevoit sa-si mute productia la New York.

2. Christchurch, Noua Zeelanda, 2011
Pierderi totale: 20 miliarde de dolari
Pierderi in asigurari: 10 miliarde
Morti: 166

Din punct de vedere tehnic, seismul de 6,7 grade produs la 22 februarie in Christchurch a fost o replica a celui din decembrie, de 7,0 grade din decembrie 2010, produs in Canterbury. Seismul a fost de mica adancime, aproximativ 5 kilometri, insa pagubele materiale si numarul victimelor au fost insemnate.

Au urmat incendii, dar si inundatii maloase, din cauza panzei freatice ridicate si a solului nisipos. Asiguratorii estimeaza ca pierderile lor vor fi mai mari cu cel putin 2 miliarde de dolari decat cele estimate provizoriu, care sunt de 10 miliarde.

3. Canterbury, Noua Zeelanda, 2010
Pierderi totale: 6,5 miliarde de dolari
Pierderi in asigurari: 5 miliarde de dolari
Morti: 0

Seismul de 7,0 produs in Canterbury a fost re¬simtit pana in Christchurch, in South Island, dar si in North Island. Sistemul de asigurari neozeelandez - EQC - a acoperit numai pagubele persoanelor particulare, nu si ale firmelor. Totusi, resedintele private afectate de cutremur au primit despagubiri de pana la 100.000 de dolari din asigurarile publice, iar diferenta a fost compensata din fonduri de asigurari private.

4. Kobe, Japonia, 1995
Pierderi totale: 100 miliarde de dolari
Pierderi in asigurari: 3 miliarde
Morti: 5.502

Desi in Japonia are experienta cutremurelor puternice, nici unul nu a fost mai distrugator din punct de vedere economic decat cel din 1995, de la Kobe, care a avut o magnitudine de 6,9 grade.

Pagubele economice de 100 de miliarde de dolari sunt de departe cele mai mari din lista cutremurelor costisitoare, chiar daca asiguratorii nu au pierdut decat 3 miliarde de dolari, in kobe, numai 3% dintre proprietati fiind asigurate in caz de catastrofe.

5. Oceanul Indian, decembrie 2004
Pierderi totale: 10 miliarde de dolari
Pierderi asigurari: 1 miliard de dolari
Morti: 227.898

A fost cel mai mare seism din ultimii 50 de ani, cu o magnitudine de 9,1 grade, s-a produs in Oceanul Indian si a fost urmat de valuri tsunami uriase, care au lovit rand pe rand 14 tari de pe coastele Asiei si ale estului Africii. A fost si cel mai ucigas seism, in urma caruia au murit 227.898 de persoane. Energia degajata in timpul seismului a fost echivalata cu puterea a 1.500 de bombe atomice, cum au fost cele de la Hiroshima.

6. Loma Prieta, SUA, 1989
Pierderi totale: 10 miliarde de dolari
Pierderi in asigurari:960 de milioane de dolari
Morti: 63

Seismul s-a produs la 17 octombrie 1989, a avut o magnitudine de 6,9 grade, epicentrul a fost situat la aproximativ 10 kilometri distanta de Santa Cruz, iar cele mai afectate orase au fost San Francisco si Oakland. A mai fost supranumit si cutremurul "World Series", pentru ca atunci se antrenau echipele Oakland Athletics si San Francisco Giants, pentru seria a 3-a a acestui campionat.

Cutremurul a fost transmis in direct de televiziunile care filmau pregatirile, dar nu pana la sfarsit, pentru ca transmisia s-a intrerupt. S-au prabusit multe cladiri, s-au declansat incendii, iar soseaua de deasupra podului Oakland Bay s-a prabusit peste partea de jos a podului. Peste 12.000 de locuinte si 2.600 de sedii de firme au fost avariate de seism.

7. Niigata, Japonia, 2004
Pierderi totale: 28 miliarde de dolari
Pierderi in asigurari: 760 milioane de dolari
Morti: 33

In octombrie 2004, pe coasta de vest a Japoniei s-a produs un cutremur de 6,6 grade, urmat 16 minute mai tarziu de un alt cutremur, de 5,9 grade pe scara Richter, apoi de numeroase replici mai mici, dar foarte dese. Un tren de mare viteza a deraiat de pe sine, insa nu a facut victime, s-au produs alunecari de teren care au fortat inchiderea mai multor autostrazi. Regiunea a mai fost lovita si de taifun, care a imbibat solul cu apa si a favorizat astfel producerea alunecarilor de teren.

8. Nantou, Taiwan, 1999
Pierderi totale: 14 miliarde de dolari
Pierderi in asigurari: 750 milioane de dolari
Morti: 2.400

Cutremurul produs in septembrie 1990 a fost cel de-al doilea seism ucigas cunoscut in aceasta regiune. Presa taiwaneza l-a numit atunci "cutremurul secolului", pentru ca a avut efecte devastatoare si ca pierderi de vieti omenesti, si ca pagube economice. Bursa din Taiwan a fost inchisa 5 zile dupa aceea, iar preturile produselor electronice au luat-o razna pe toate pietele lumii, pentru ca Taiwanul era atunci principalul producator de computere RAM.

9. Newcastle, Australia, 1989
Pierderi totale: 1,2 miliarde de dolari
Pierderi in asigurari: 670 milioane de dolari
Morti: 13

Seismul a avut o magnitudine de 5,6 grade, iar guvernul australian l-a numit atunci "cel mai mare dezastru natural din Australia", pentru ca a fost resimtit pe o zona intinsa si destul de puternic in jurul orasului Sydney. Chiar daca magnitudinea lui a fost mica, seismul s-a produs intr-o zona intens populata, cu cladiri datand din 1860, unde a provocat importante pagube materiale. 35.000 de locuinte au fost avariate, precum si 147 de scoli, 3.000 de cladiri comerciale, iar 400 de persoane au ramas fara adapost.

Tot articolul, in Jurnalul National

Foto: spaciousplanet.com

Barack Obama a vizitat Rio de Janeiro impreuna cu familia... Hackerii romani au spart site-uri ale publicatiilor unguresti...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x