Antena Căutare

Vladimir Putin a avertizat Occidentul ”să nu agraveze situaţia” cu privire la impunerea de sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei

Preşedintele Vladimir Putin a vorbit în cadrul unei şedinţe de guvern difuzată pe canalul de ştiri Rossiya 24, controlat de stat, şi i-a avertizat pe cei care se opun acţiunilor Rusiei în Ucraina ”să nu agraveze situaţia” prin impunerea unor sancţiuni suplimentare asupra ţării sale.

Vladimir Putin a avertizat Occidentul ”să nu agraveze situaţia” cu privire la impunerea de sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei | Hepta

”Nu avem intenţii rele împotriva vecinilor noştri”, susţine Putin, care a afirmat că guvernul său ”nu consideră că este nevoie” ca vecinii săi să ia măsuri suplimentare care ”vor înrăutăţi relaţiile noastre”, a declarat şeful statului rus.

Vladimir Putin a avertizat Occidentul ”să nu agraveze situaţia” cu privire la impunerea de sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei

”Cred că toată lumea trebuie să se gândească la cum să normalizeze relaţiile, să coopereze în mod normal şi să dezvolte relaţiile în mod normal”, a adăugat el.

Citește și: Ce au convenit Rusia și Ucraina în a doua rundă de negocieri. Ce se va întâmpla cu populația civilă

Articolul continuă după reclamă

Putin a repetat, de asemenea, afirmaţia anterioară potrivit căreia toate acţiunile întreprinse de armata rusă până acum au fost făcute ”ca răspuns exclusiv la unele acţiuni neprietenoase împotriva Federaţiei Ruse”.

Declaraţiile preşedintelui rus au loc în contextul întâlnirilor miniştrilor de Externe din statele occidentale, la Bruxelles, pentru a analiza cum să menţină presiunea asupra Rusiei, potrivit news.ro.

Citește și: Ce avere are Volodimir Zelenski. Câți bani avea în conturi în 2019, când a fost ales președintele Ucrainei

Rusia introduce pedepse cu 15 ani de închisoare pentru răspândirea informaţiilor ”false” despre armata rusă

Camera inferioară a parlamentului rus (Duma) a adoptat, vineri, o lege care impune o pedeapsă cu închisoare de până la 15 ani pentru răspândirea de informaţii ”false” în mod intenţionat despre forţele armate, Moscova ripostând, astfel, în presupusul război informaţional referitor la conflictului din Ucraina, potrivit news.ro.

Citește și: Cum luptă copiii din Ucraina pentru supraviețuire în timpul invaziei ruse. Imagini din spitalele de pediatrie

Oficialii ruşi au precizat în mod repetat că inamicii Rusiei, precum SUA şi aliaţii săi, au răspândit informaţii ”false” pentru a semăna discordie şi a dezbina poporul rus.

Parlamentarii au adoptat legea prin care răspândirea de informaţii false şi solicitări publice pentru impunerea sancţiunilor împotriva Rusia devin infracţiuni penale.

”Informaţiile false duc la consecinţe grave, riscând pedepse cu închisoarea de până la 15 ani”, a anunţat Duma într-un comunicat.

Legea oferă Rusiei puteri extinse pentru a reprima ceea ce oficialii consideră a fi declaraţii care discreditează forţele armate.

Joi a avut loc o nouă rundă de negocieri între reprezntanții Rusiei și ai Ucrainei. Din nefericire, nu s-a obținut nicio promisiune de încetare a războiului, singura măsură convenită fiind legată de evacuarea civililor.

Președinția ucraineană a anunțat că după a doua rundă de negocieri desfășuară între reperentanți ai Ucrinei și ai Rusiei s-a stabilit să organizeze ”culoare umanitare” în vederea evacuării civililor din zone de luptă.

”Din nefericire, nu există rezultatele scontate de către Ucrana. Există doar o soluţie în vederea organizării unor culoare umanitare”, a anunțat Miahilo Podoliak, emisarul preşedinţiei ucrainene la negocieri.

Coridoarele umanitare vor asigura evacuarea civililor și livrarea de mâncare și medicamente în zonele în care se duc lupte.

După negocieri, în noaptea dintre 3 și 4 martie un incendiu a izbucnit la cea mai mare centrală nucleară din Europa. Primarul localităţii învecinate Enerhodar a declarat că incendiul a fost provocat de bombardamentele rusești. Incendiul a fost stins, iar Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică a anunțat că nu s-au sesizat modificări la nivelul radiațiilor la centrala de la Zaporojie. Ulterior, Ucraina a anunţat că forţele ruseşti au preluat controlul asupra centralei nucleare de la Zaporojie, potrivit news.ro.

Forţele ruseşti au preluat controlul asupra centralei nucleare de la Zaporojie, au anunţat autorităţile locale.

Rusia introduce pedepse cu 15 ani de închisoare pentru răspândirea informaţiilor ”false” despre armata rusă... Statuia din ceară a lui Vladimir Putin a fost retrasă din muzeul Grévin, de la Paris. Vizitatorii o ciufuleau și o „atac...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
X Factor sezonul 11, 16 februarie 2025. The Pipers Band a interpretat piesa ”Leave de door open”
X Factor sezonul 11, 16 februarie 2025. The Pipers Band a interpretat piesa ”Leave de door open” Duminica, 16.02.2025, 23:50
Un 2025 de excepție! Vezi acum
Citește și
Ce i-ar fi șoptit Barack Obama lui George W. Bush la ceremonia de învestire a lui Donald Trump. Momentul este viral
Ce i-ar fi șoptit Barack Obama lui George W. Bush la ceremonia de învestire a lui Donald Trump. Momentul este viral
Crema de fistic. În ce preparate o poți integra cu ușurință
Crema de fistic. În ce preparate o poți integra cu ușurință Catine.ro
Angelina Jolie, apariție superbă la brațul lui Knox, fiul său și al lui Brad Pitt. Adolescentul seamănă izibitor cu tatăl lui
Angelina Jolie, apariție superbă la brațul lui Knox, fiul său și al lui Brad Pitt. Adolescentul seamănă...
Camila Sodi, mesaj emoționant pentru fostul ei soț, Diego Luna, după ce acesta i-a fost alături în perioada grea de după moartea Ernestinei Sodi
Camila Sodi, mesaj emoționant pentru fostul ei soț, Diego Luna, după ce acesta i-a fost alături în perioada grea... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Barbu Mateescu, sociolog: „Pentru mulți dintre votanții lui Călin Georgescu, el este un mijloc de a schimba clasa politică, nu un scop”
Barbu Mateescu, sociolog: „Pentru mulți dintre votanții lui Călin Georgescu, el este un mijloc de a schimba... Libertatea.ro
Salarii de lux în companiile de stat, în timp ce românii strâng cureaua. Cine câștigă 25.000 de euro pe lună
Salarii de lux în companiile de stat, în timp ce românii strâng cureaua. Cine câștigă... Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar 90 de secunde
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Cum arată rochia cu care Demi Moore a făcut senzație la 62 de ani, pe covorul roșu la Premiile BAFTA. Actrița a impresionat cu eleganța ei. FOTO
Cum arată rochia cu care Demi Moore a făcut senzație la 62 de ani, pe covorul roșu la Premiile BAFTA. Actrița a... Elle
Cătălin Botezatu și-a cumpărat penthouse în Dubai. Cum arată locuința designerului vestimentar / FOtO
Cătălin Botezatu și-a cumpărat penthouse în Dubai. Cum arată locuința designerului vestimentar / FOtO Spynews.ro
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele interimar al României
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele interimar al României BZI
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai gândit
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai gândit HelloTaste.ro
Diana Șoșoacă a intrat cu forța peste judecătorii CCR să întrebe de alegeri, dar a căutat și în caserolele cu mâncare
Diana Șoșoacă a intrat cu forța peste judecătorii CCR să întrebe de alegeri, dar a căutat și în caserolele... Antena3.ro
Elon Musk a concediat, rechemat și dat afară iar angajați guvernamentali. Cum s-a ajuns la această situație
Elon Musk a concediat, rechemat și dat afară iar angajați guvernamentali. Cum s-a ajuns la această situație useit
Horoscopul săptămânii 17 februarie – 23 februarie 2025. Descoperă ce îți rezervă astrele
Horoscopul săptămânii 17 februarie – 23 februarie 2025. Descoperă ce îți rezervă astrele Catine
Afacerea care i-a adus generalului Zisu un dosar penal: „Grădinarul” lui Iohannis, implicat în scandalul celor 2,5 milioane „îngropate” în Ghencea Militar
Afacerea care i-a adus generalului Zisu un dosar penal: „Grădinarul” lui Iohannis, implicat în scandalul celor... Jurnalul
Minelli face echipă cu superstarurile premiate cu Grammy - R. City - și lansează noul single exploziv, Disturbia
Minelli face echipă cu superstarurile premiate cu Grammy - R. City - și lansează noul single exploziv, Disturbia Kudika
Horoscopul zăpezii. Zodiile care au obstacole greu de trecut în următoarele zile
Horoscopul zăpezii. Zodiile care au obstacole greu de trecut în următoarele zile Playtech
Cum s-a transformat Laura Vicol dupa 10 zile in arest. Blonda intotdeauna aranjata, de nerecunoscut: «Cearcane mari...»
Cum s-a transformat Laura Vicol dupa 10 zile in arest. Blonda intotdeauna aranjata, de nerecunoscut: «Cearcane... Redactia.ro
Ponturi pentru antreprenorii aflaţi la început de drum. Ce faci când porneşti de la zero într-o afacere
Ponturi pentru antreprenorii aflaţi la început de drum. Ce faci când porneşti de la zero într-o afacere Observator
7 obiceiuri care cresc riscul de demență. Greșelile pe care medicii neurologi nu le fac niciodată
7 obiceiuri care cresc riscul de demență. Greșelile pe care medicii neurologi nu le fac niciodată MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie?  Semnul care îți arată că e momentul să o faci
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără ProSport
Patru ZODII sunt binecuvântate până la 1 martie 2025. Nativii care au parte de noroc și prosperitate
Patru ZODII sunt binecuvântate până la 1 martie 2025. Nativii care au parte de noroc și prosperitate Gandul
Violeta Bănică și-a făcut iubit și a făcut anunțul șoc la 17 ani:  Ne căsătorim
Violeta Bănică și-a făcut iubit și a făcut anunțul șoc la 17 ani: Ne căsătorim CanCan
Tehnici de mindfulness pentru părinți și copii
Tehnici de mindfulness pentru părinți și copii DeParinti
Selena Gomez a anunțat un album surpriză în colaborare cu logodnicul ei, Benny Blanco. Proiectul intitulat „I Said I Love You First” va fi lansat pe 21 martie 
Selena Gomez a anunțat un album surpriză în colaborare cu logodnicul ei, Benny Blanco. Proiectul intitulat „I... ZUTV
Fenomenul ascuns în interiorul Pământului. Experții au descoperit ce se întâmplă în planeta noastră, de fapt
Fenomenul ascuns în interiorul Pământului. Experții au descoperit ce se întâmplă în planeta noastră, de fapt UseIT
Cu ce poți înlocui mierea în rețete. Variantele cele mai bune
Cu ce poți înlocui mierea în rețete. Variantele cele mai bune Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x