Antena Căutare

Ce au convenit Rusia și Ucraina în a doua rundă de negocieri. Ce se va întâmpla cu populația civilă

Negocierile dintre Rusia și Ucraina nu au ajuns la un numitor comun, excepție făcând o măsură care e referă la populația civilă.

Pe 2 martie au avut loc degocieri la Belarus între Ucraina şi Rusia | Profimedia

Joi a avut loc o nouă rundă de negocieri între reprezntanții Rusiei și ai Ucrainei. Din nefericire, nu s-a obținut nicio promisiune de încetare a războiului, singura măsură convenită fiind legată de evacuarea civililor.

Președinția ucraineană a anunțat că după a doua rundă de negocieri desfășuară între reperentanți ai Ucrinei și ai Rusiei s-a stabilit să organizeze ”culoare umanitare” în vederea evacuării civililor din zone de luptă.

Ucraina şi Rusia au convenit să organizeze ”culoare umanitare” în vederea evacuării civililor din zone de luptă

”Din nefericire, nu există rezultatele scontate de către Ucrana. Există doar o soluţie în vederea organizării unor culoare umanitare”, a anunțat Miahilo Podoliak, emisarul preşedinţiei ucrainene la negocieri.

Articolul continuă după reclamă

Coridoarele umanitare vor asigura evacuarea civililor și livrarea de mâncare și medicamente în zonele în care se duc lupte.

Citește informații actualizate despre război pe observatornews.ro.

Ucraina anunţă că forţele ruseşti au preluat controlul asupra centralei nucleare de la Zaporojie, în a noua zi de război

După negocieri, în noaptea dintre 3 și 4 martie un incendiu a izbucnit la cea mai mare centrală nucleară din Europa. Primarul localităţii învecinate Enerhodar a declarat că incendiul a fost provocat de bombardamentele rusești. Incendiul a fost stins, iar Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică a anunțat că nu s-au sesizat modificări la nivelul radiațiilor la centrala de la Zaporojie. Ulterior, Ucraina a anunţat că forţele ruseşti au preluat controlul asupra centralei nucleare de la Zaporojie, potrivit news.ro.

Forţele ruseşti au preluat controlul asupra centralei nucleare de la Zaporojie, au anunţat autorităţile locale.

„Centrala nucleară Zaporojie este capturată de forţele militare ale Federaţiei Ruse. Personalul operaţional controlează starea unităților de putere şi asigură funcţionarea acestora conform reglementărilor tehnologice de funcţionare în condiţii de siguranţă", , a anunţat Inspectoratul de Stat pentru Reglementări Nucleare din Ucraina.

Președintele Ucrainei a transmis un mesaj video prin care a avertizat că o explozie la o centrală nucleară ar fi fatală pentru întreaga Europă.

„Propaganda rusă a avertizat în trecut că va acoperi lumea cu cenuşă nucleară. Asta nu mai este doar o avertizare, este real. Avertizăm pe toată lumea că nicio altă ţară cu excepţia Rusiei nu a tras vreodată asupra centralelor nucleare. Este prima dată în istoria noastră, prima dată în istoria omenirii. Acest stat terorist recurge acum la teroarea nucleară. Ucraina are 15 reactoare nucleare. Dacă este o explozie, se termină tot. Sfârşitul Europei. Este evacuarea Europei. Numai o acţiune europeană imediată poate opri trupele ruse. Trebuie să împiedicăm Europa să moară în urma unui dezastru nuclear", a afirmat ferm președintele ucrainean.

Războiul dintre Rusia și Ucraina a început în zorii zilei de 24 februarie, iar imagini tulburătoare au fost surprinse încă din primele ore ale războiului.

Citește și: Imagini mișcătoare la granița Ucrainei. Și-a lăsat copiii adulți în urmă, dar a salvat de război alți prunci, pe care nu îi știa

Occidentul a intensificat în ultimele zile furnizarea de arme către Ucraina, pentru a ajuta țara să se apere împotriva invaziei Rusiei, iar răspunsul Kremlinului nu a întârziat să apară.

O navă cargo cu proprietari estoni, sub pavilion Panama, s-a scufundat în largul portului Odesa, în urma unei explozii... Unde sunt amplasate cele cinci centrale nucleare din Ucraina. Rusia a atacat centrala Zaporijie, cea mai mare din Europa...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Explozie devastatoare la o fabrică din Turcia! Șase morți și mai mulți muncitori prinși sub dărâmături. Ce s-a întâmplat
Explozie devastatoare la o fabrică din Turcia! Șase morți și mai mulți muncitori prinși sub dărâmături. Ce...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Valuri uriașe, de până la 10 metri, pe coasta SUA! Imagini spectaculoase din Oregon, după furtună. Autoritățile au emis avertizări
Valuri uriașe, de până la 10 metri, pe coasta SUA! Imagini spectaculoase din Oregon, după furtună....
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x