Antena Căutare

Arheologii egipteni au găsit ceva colosal, la doar câțiva pași de zona turistică! Ce secret a ieșit la iveală

Descoperire uluitoare în Egipt! În timp ce făceau o serie de săpături, arheologii au dat peste ceva impresionant, totul la doar câțiva pași de locul prin care se plimbă milioane de turiști în fiecare an! Ce secret a ieșit acum la iveală?

Descoperire uluitoare în Egipt! În timp ce făceau o serie de săpături, arheologii au dat peste ceva impresionant, totul la doar câțiva pași de locul prin care se plimbă milioane de turiști în fiecare an! Ce secret a ieșit acum la iveală?

Potrivit autorităților, aceasta este una dintre cele mai importante descoperiri din ultima perioadă.

Arheologii egipteni au dat peste un altar antic şi un bust reprezentând un împărat roman în sudul Egiptului.

Altarul zeului Osiris-Ptah Neb, datând din perioada celei de-a 25-a dinastii, a fost găsit în complexul de temple din Karnak, aflat în oraşul Luxor.

Descoperirea este importantă datorită locului în care a fost făcută, potrivit şefului Departamentului pentru Antichităţi Egiptene, Ayman Ashmawy.

Acest altar este amplasat în partea sudică a templului lui Amun-Re, în vreme ce anterior au mai fost găsite altare doar în estul şi nordul templului, în concordanţă cu credinţele egiptene, a mai spus oficialul într-o declaraţie.

Articolul continuă după reclamă

Arheologii egipteni au găsit ceva colosal, la doar câțiva pași de zona turistică! Ce secret a ieșit la iveală

Ce s-a mai descoperit la locul cu pricina

Printre celelalte artefacte descoperite se află o colecţie de ceramică, partea inferioară a unei statui în poziţie şezândă şi un fragment dintr-un panou din piatră înfăţişând o masă pentru ofrande pe care sunt înfăţişate un berbec şi o gâscă.

Acestea erau simbolurile zeului antic Amun, potrivit lui Essam Nagy, conducătorul echipei de cercetare din zonă.

Bustul împăratului roman Marc Aureliu a fost descoperit în templul din Kom Ombo din oraşul Aswan, în partea de sud a Egiptului.

Statuia este ''unică'' deoarece reprezentările sculptate ale acestui împărat sunt rare în Egipt, precizează Ashmawy.

Egiptul încearcă să atragă din nou mulți turiști

Aceste artefacte sunt cele mai recente din seria de descoperiri anunţată în Egipt în ultimele luni, potrivit Agerpres..

Egiptul încearcă să-şi revitalizeze industria turismului, o sursă importantă de venit după ce acest domeniu a fost sever afectat de instabilitatea care a urmat revoluţiei împotriva dictatorului Hosny Mubarak din 2011.

Caz șocant într-o școală! Părinții se tem pentru copiii lor, pe care îi cred posedaţi de diavol: „Fiica mea simte cum ce... Oana Sârbu, Dana din „Liceeni”, despre fiul lui Ştefan Bănică: „Îmi aminteşte de tatălui lui, seamănă cu el!”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
„Ajutor de cumpărături”, mențiunea de pe bonul fiscal care a nedumerit o clientă. Ce înseamnă, de fapt, și pentru ce a plătit
„Ajutor de cumpărături”, mențiunea de pe bonul fiscal care a nedumerit o clientă. Ce înseamnă, de fapt, și...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Un hoț a returnat ceasul de lux de 290.000 de dolari pe care îl furase dintr-un magazin din Tokyo. Ce mesaj a lăsat în colet
Un hoț a returnat ceasul de lux de 290.000 de dolari pe care îl furase dintr-un magazin din Tokyo. Ce mesaj a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x