Antena Căutare

AUGUST nu le aduce nimic bun! TOP trei zodii ghinioniste în luna lui Gustar

Ultima lună de vară vine cu vești nu tocmai plăcute pentru trei dintre cei 12 nativi din zodiac. Fie că au ghinion în carieră, sau pe plan amoros, acești nativi vor trece prin momente dificile, dar pe care vor reuși să le gestioneze până la sfârșitul lunii.

Ultima lună de vară vine cu vești nu tocmai plăcute pentru trei dintre cei 12 nativi din zodiac. Fie că au ghinion în carieră, sau pe plan amoros, acești nativi vor trece prin momente dificile, dar pe care vor reuși să le gestioneze până la sfârșitul lunii.

Printre zodiile cu mai puțin noroc față de perioadele precedente se numără Racul, Fecioarele și Capricornii. Acești nativi trebuie să fie de zece ori mai atenți la tot ceea ce vor trăi.

Nativul Rac devine mai sensibil ca niciodată. Luna august este o lună-test pentru relațiile personale ale acestui semn zodiacal. Trebuie să renunțe la orgoliu, să demonstreze că poate face mai mult pentru viața sa amoroasă. Racul se lasă adesea purtat de emoții, iar asta îi aduce multe deservicii.

Nativul Fecioară face ce face și ajunge în același punct al melancoliei, al disperării. În luna august trebuie să fie foarte atent la cum își gestionează finanțele, mai ales că banii nu vor fi din belșug.

Articolul continuă după reclamă

Nativul Capricorn trebuie să își schimbe complet atitudinea față de colegii de serviciu. Orgoliul caracteristic acestui nativ îi aduce numai probleme. Trebuie să devină mai tolerant dacă dorește succes pe termen îndelungat.

Un bărbat a stat în mâini pe o frânghie suspendată între două telecabine. Imaginile îți taie răsuflarea (VIDEO)... Plecat la furat, un hoț a adormit în casa păgubitului. După ce s-a cinstit cu șampanie, l-a furat somnul: "Propriet...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Suplimentul care ar putea să scadă nivelul de agresivitate. Ce au descoperit experții
Suplimentul care ar putea să scadă nivelul de agresivitate. Ce au descoperit experții
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
O nouă epidemie îngrijorează experții. Unde a fost descoperit focarul
O nouă epidemie îngrijorează experții. Unde a fost descoperit focarul
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Imagini rare cu cei doi copii ai lui Cornel Ilie de la Vunk! Cum arată Zara și Cezar și cum au apărut alături de iubita artistului, Anastasia, la evenimentul ELLE. Foto
Imagini rare cu cei doi copii ai lui Cornel Ilie de la Vunk! Cum arată Zara și Cezar și cum au apărut alături de... Elle
Andreea Popescu, înțepătură la adresa lui Rareș Cojoc? Influencerița a transmis un mesaj puternic
Andreea Popescu, înțepătură la adresa lui Rareș Cojoc? Influencerița a transmis un mesaj puternic Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Un bărbat s-a dus la aparatul de reciclare cu aproape 8.000 de sticle și doze și l-a ținut ocupat 8 ore. Câți bani a încasat
Un bărbat s-a dus la aparatul de reciclare cu aproape 8.000 de sticle și doze și l-a ținut ocupat 8 ore. Câți... Antena3.ro
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață dispozitivul
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață... useit
Ilie Bolojan lovește în magistrați! Le taie diurnele celor detașați în altă localitate!
Ilie Bolojan lovește în magistrați! Le taie diurnele celor detașați în altă localitate! BZI
Mediul economic se sufocă, dar guvernul continuă să-l ignore. IMM-urile au ajuns la fundul sacului
Mediul economic se sufocă, dar guvernul continuă să-l ignore. IMM-urile au ajuns la fundul sacului Jurnalul
Cum să gestionezi temerile firești din timpul sarcinii
Cum să gestionezi temerile firești din timpul sarcinii Kudika
Verdict neașteptat pentru Nicușor Dan! Decizia luată de Tribunalul Botoșani
Verdict neașteptat pentru Nicușor Dan! Decizia luată de Tribunalul Botoșani Redactia.ro
Economiștii avertizează că nu ne mai permitem
Economiștii avertizează că nu ne mai permitem "speciali" pensionați la 45 de ani. Reformă cerută de FMI Observator
Ce înseamnă un rezultat HPV modificat? Ghid pentru paciente
Ce înseamnă un rezultat HPV modificat? Ghid pentru paciente MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce rutina zilnică este importantă pentru copilul tău
De ce rutina zilnică este importantă pentru copilul tău DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x