„Puneţi-mi cătuşele pe mână”. A murit ca „Înalt Prea Sfințit”, dar ieri era turnător la Securitate. Cine a fost, de fapt, ÎPS Pimen. Cum s-a apărat și cum l-a ajutat pe Regele Mihai

IPS Pimen născut la 25 august 1929, în satul Herăşti, comuna Greabănu, judeţul Buzău, este unul dintre cei mai cunoscuţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române despre care s-a stabilit că a fost turnător la Securitate. Acest lucru este confirmat de o decizie definitivă şi irevocabilă a Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie, din octombrie 2012. A avut două nume conspirative: Sidorovici și Petru.

Conform motivării Curții de Apel București (CAB), care l-a declarat în 2011 colaborator al Securității, IPS Pimen a recunoscut în fața judecătorilor că o parte din notele consemnate de Securitate și invocate de Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității (CNSAS) sunt adevărate.

Totuși, IPS Pimen, arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, al cărui nume de botez este Vasile Zainea, a spus că în alte note, s-au tras concluzii neadevărate și incorecte.

„A afirmat că a purtat discuții verbale cu diferiți ofițeri de Securitate dar prin acestea nu s-a atentat la poziția socială a unui cetățean sau a statului român”, se arată în decizia instanței.

IPS Pimen a turnat un profesor! „Nu iubește conducerea țării”

În nota informativă furnizata sub numele conspirativ „Petru” din 18.01.1979, viitorul IPS Pimen a adus la cunoștinta organelor de securitate că o anumită persoană A.B. „nu iubește conducerea țării”.

Despre aceeași persoană, „reclamantul a furnizat informații referitoare la situația familială a acesteia, încălcându-i-se astfel acesteia dreptul la viata privată. Reclamantul a arătat că este adevarată consemnarea privind nota informativă din 14.09.1979 și a precizat că a evitat anumite discuții deoarece „era o ponegrire la adresa țării”, se mai arată în motivarea CAB.

Opinii referitoare la regimul comunist exprimate de diferite persoane au fost cuprinse și în alte note semnate de IPS Pimen și depuse la dosarul cauzei.

„Astfel în nota supliment datată 16.03.1977, reclamantul a furnizat informații în sensul ca prof. P. M era de opinie că profesorii «să aibă o orientare mai largă și să nu fie prea marxiști» și că vrea să-și facă prieteni persoane «care să împărtășească niște idei nu prea fidele față de politica statului nostru»”, a scris Pimen despre un cunoscut.

Judecătorii susțin în decizie că și celelalte note semnate de înaltul prelat și invocate de CNSAS, „cuprind aspecte de viață privată a unor persoane, opinii politice, aspecte privind părăsirea țării etc. Mai mult decât atât rapoartele și referatele depuse de pârât reliefează legătura strânsă și colaborarea reclamantului cu organele de Securitate, făcându-se propuneri chiar de recompensare a sa (raport fila 196) „în scopul rezolvării sarcinii încredințate”.

Cum a colaborat cu Securitatea, sub numele de cod Sidorovici

Potrivit datelor din alt două dosare, s-a stabilit că Vasile Zainea, adică IPS Pimen, a furnizat informații și a fost utilizat ca informator de către Inspectoratul Județean (IJ) Suceava sub numele conspirativ „Sidorovici” în perioada 1975 – 1977.

Potrivit documentelor redactate de către ofițeri din cadrul I J Suceava, „în perioada cât a funcționat la Putna a fost folosit uneori de organele noastre în culegerea de informații despre unele elemente străine ce vizitau sau erau cazate în mănăstire. Datele obținute le furniza verbal. După venirea sa la Suceava a fost atras și mai mult la colaborare, iar informațiile ce le obținea le furnizează în scris, deși nu este înregistrat la noi ca sursă".

Ce a spus IPS Pimen despre vremea în care a fost colaborator al Securității. „Puneți-mi cătușele pe mână!”

Despre această perioadă întunecată din viaţa sa, ÎPS Pimen a amintit în acelaşi interviu acordat publicaţiei BOR. Întrebat care a fost perioada cea mai dificilă din viaţa sa, el a răspuns:

„Tot când am fost stareţ şi ghid la Putna. Pentru că trebuia să ştii ce să vorbeşti, ce să spui fiecăruia care venea la mănăstire şi mai ales celor care veneau pentru muzeu, pentru vizitare. Putna, fiind zonă de frontieră, era în vizorul Securităţii.

– Şi mi s-a spus: Părinte, dacă semnalaţi un pericol pentru securitatea naţională, să ne înştiinţaţi.

– Şi le-am răspuns: Dacă este vreun pericol pentru securitatea naţională, spun nu dumneavoastră, ci, potrivit rânduielii noastre bisericeşti, spun Patriarhului, iar Patriarhul spune Procurorului General al Statului. Dar n-am văzut nici o manifestare duşmănoasă, periculoasă, pentru Securitatea Statului. Şi a fost foarte greu…

De exemplu, a venit în perioada aceea la mănăstirile Suceviţa, Voroneţ, Humor şi Moldoviţa un grup de fotografi străini, pentru un album care urma să fie editat în cadrul UNESCO. Au terminat lucrarea şi şi-au manifestat dorinţa să viziteze Putna. Eu m-am pregătit să-i întâmpin, cu jumătate de ceas mai înainte de ora anunţată; însă, mai înainte cu vreun sfert de oră, vine o persoană pe o motocicletă cu ataş, întoarce în faţa mănăstirii şi pleacă. Eu eram obligat să iau numărul motocicletei, însă nu am făcut lucrul acesta.

Când am intrat cu delegaţia în pridvorul bisericii pe uşa de sud, pe uşa din nord a intrat şi persoana ce a venit cu motocicleta şi la unul dintre străini i-a strecurat un plic în buzunar. Eu am observat lucrul acesta, dar am mers înainte şi am explicat la mormânt, la muzeu şi a urmat apoi o trataţie, după cum era rânduiala.

La vreo două ore după ce au plecat, vine informatorul din cadrul partidului şi mă întreabă:

– A fost ceva deosebit?

– Eu zic: Nimic.

– Probabil că nu aţi observat dumneavoastră. Acel agent al securităţii sigur a fost ascuns undeva şi a văzut, însă fiind şi el român nu a spus: Părinte, de ce minţi? ci a tăcut şi el! Ăştia erau oamenii cu adevărat români în timpul regimului comunist!

Altă dată, m-au pus să-l provoc la discuţii pe un fost funcţionar la ambasada americană, Radu Băncescu. Şi mă tot eschivam, ba că nu l-am întâlnit, ba că era grăbit, ba că ar avea o rezervă faţă de mine.

Şi el aflând, foarte supărat le-a zis: Ce mă tot sâcâiţi!? L-aţi pus pe stareţul de la Putna să mă tragă de limbă! Când au auzit cei de la Securitate, au raportat şi şefului mare de la Bucureşti şi au consemnat despre mine: „A trădat legătura cu noi”! E scris în dosarul meu de la CNSAS.

Când trădezi legătura cu ei urmează un glonţ sau închis. Şi un an de zile au insistat la părintele Mitropolit să fiu mutat de acolo şi el tot întreba: Dar ce-a făcut? Şi ei nu spuneau că nu le-am dat informaţii, ci că am avut ieşiri faţă de străini.

Şi, până la urmă, sigur că am plecat, la Văratec, într-o maşină pusă la dispoziţie de ei, cu câteva haine şi cărţi. Nici nu eram sigur că voi ajunge la destinaţie. La Văratec am avut un fel de domiciliu forţat. Şi a venit cineva şi mi-a spus: Nu ai voie să ai legătură cu nimeni; doar la biserică şi la camera unde eşti găzduit.

Eu am spus: Dacă sunt aşa periculos, atunci puneţi-mi cătuşele pe mână! Şi am plecat din faţa lui. Nu a fost uşor în acele vremuri“

În plus, IPS Pimen a spus, în apărarea lui, că nu este suficientă simpla furnizare de informații pentru a fi declarat colaborator al Securității, ci trebuie dovedit că acele informații au adus îngrădiri unor drepturi și libertăți fundamentale ale unor anumite persoane.

ÎPS Pimen a murit în urma infecției cu noul coronavirus. Arhiepiscopul Sucevei și al Rădăuților primise trei doze de plasmă în încercarea de a fi salvat

„Numai autoritățile statului pot aduce atingeri drepturilor fundamentale și, în plus, nu s-a putut indica nicio persoană căreia i-au fost limitate sau înlăturate drepturile fundamentale la care a făcut trimitere instanța de fond ca efect al informațiilor consemnate de ofițerii de securitate. Pe de altă parte, în cazul cetățenilor străini sau al cetățenilor români care părăsiseră România și locuiau în străinătate, autoritățile române nici nu puteau aduce atingere drepturilor menționate”, a susținut Pimen prin avocat.

Cum va fi înmormântat ÎPS Pimen, mort în urma infecției cu noul coronavirus? BOR a anunțat măsurile speciale ce vor fi luate

Pimen a contestat decizia CNSAS și procesul a început la Curtea de Apel București. După aproape cinci ani de judecată, în octombrie 2012, Pimen a pierdut definitiv procesul și a fost declarat colaborator al Securității.

IPS Pimen a fost profesor. A avut inițiative controversate. Cum l-a ajutat pe Regele Mihai

IPS Pimen fost profesor pentru ciclul al II-lea în cadrul Şcolilor mănăstireşti de la Neamţ şi Secu (1951-1952), apoi pedagog la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ (1952-1953).

După Revoluţie, IPS Pimen s-a remarcat prind două iniţiative controversate: retrocedarea către Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a fondului forestier care aparţinuse înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial Mitropoliei Bucovinei (cu sediul la Cernăuţi) şi ridicarea Arhiepiscopiei de la Suceava la rang de Mitropolie a Bucovinei.

După ce Regia Autonomă Romsilva a anunţat că a câştigat definitiv procesul cu Fondul Bisericesc din Bucovina, reprezentat de ÎPS Pimen, prin care se solicita retrocedarea a 167.000 de hectare de pădure, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi-a prezentat punctul de vedere cu privire la finalitatea procesului.

„Sicriul mi l-am pregătit. M-am așezat în el, am văzut că încap. Mai trebuie să fiu băgat în pământ” ÎPS Pimen și-a presimțit moartea

Instituţia bisericească a considerat în 2017 că hotărârile date de instanţele de judecată au fost nedrepte şi că „procesul câştigat de Romsilva a fost un proces făcut după calapodul justiţiei din timpul regimului comunist”.

IPS Pimen a avut o contribuție semnificativă la vizita Regelui Mihai în România, în anul 1992. Negocierile referitoare la vizita Regelui Mihai I au fost decise de intervenţia unor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, precum arhiepiscopul Pimen al Sucevei. Biserica Ortodoxă Română începuse canonizarea voievodului Ştefan cel Mare, iar arhiepiscopul Sucevei a spus că procesul de canonizare nu putea fi finalizat fără prezenţa Regelui, care era «Unsul lui Dumnezeu», potrivit teologiei ortodoxe, conform RFI.

Astfel, în sâmbăta Paştelui, Regele Mihai I, Regina Ana şi alţi membri ai Familiei Regale au ajuns la mănăstirea Putna, unde au participat la Utrenia Învierii. Autorităţile de la Bucureşti au încercat să îi descurajeze pe cei care doreau să participe la slujba oficiată în prezenţa Majestăţilor Lor. Însă atunci când Poliţia a restricţionat accesul rutier, mii de oameni au luat-o pur şi simplu peste câmp pentru a merge la mănăstirea Putna.

Tot el, în calitate de arhiepiscop, a avut priorităţi ca: derularea programului „Nici un sat fără preot şi biserică", restaurarea monumentelor şi salvarea frescelor de la distrugere, redeschiderea unor sfinte lăcaşuri închise în perioada comunistă, cum ar fi Mănăstirea Voroneţ şi Mănăstirea Humorului, precum şi ctitorirea şi sprijinirea celor care au dorit să ctitorească biserici, mănăstiri şi schituri, numărul acestora crescând semnificativ pe perioada păstoririi sale. A încurajat înfiinţarea a numeroase cămine şi aşezăminte speciale pentru cei nevoiaşi.