Antena Căutare

„Sicriul mi l-am pregătit. M-am așezat în el, am văzut că încap. Mai trebuie să fiu băgat în pământ” ÎPS Pimen și-a presimțit moartea

A simțit ÎPS Pimen că șfârșitul îi este aproape? La finalul anului 2019, arhiepiscopul a acordat un interviu cutremurător. Cu lacrimi în ochi, a lăsat instrucțiuni clare.

„Sicirul mi l-am pregătit. M-am așezat în el, am văzut că încap. Mai trebuie să fiu băgat în pământ” ÎPS Pimen și-a presimțit moartea | Hepta

În noaptea de marți spre miercuri, ÎPS Pimen s-a stins din viață. De aproape o lună, era internat pe secția pe secția de ATI a Institutului Matei Balş din Capitală.

„Conform legislaţiei în vigoare pentru cazurile persoanelor decedate diagnosticate cu Covid, după punerea în sicriul sigilat, acesta va fi preluat de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, care, împreună cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, va decide data şi detaliile înmormântării”, a anunțat, miercuri dimineață, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR).

Însă „detaliile înmormântării” au fost deja stabilite, chiar de ÎPS Pimen. În noiembrie 2019, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor și-a prezentat „testamentul”, într-un interviu acordat Monitorul de Suceava.

„Sicriul mi l-am pregătit. M-am așezat în el, am văzut că încap. Mai trebuie să fiu băgat în pământ” ÎPS Pimen și-a presimțit moartea

„Sicirul mi l-am pregătit. M-am așezat în el, am văzut că încap. Mai trebuie să fiu băgat în pământ” ÎPS Pimen și-a presimțit moartea

Hepta

Articolul continuă după reclamă

Citește și:

Cum va fi înmormântat ÎPS Pimen, mort în urma infecției cu noul coronavirus? BOR a anunțat măsurile speciale ce vor fi luate

Cu lacrimi în ochi, prelatul mărturisea că își dorește să fie înmormântat în Bucovina.

Apoi, ÎPS Pimen a mărturisit că avea sicriul ales, ștergarele pregătite, la fel și lumânările. După ce va fi coborât în groapă, două buciume să-i cânte pașii spre întâlnirea cu Dumnezeu.

„Sicriul mi l-am pregătit. M-am așezat în el, am văzut că încap. Mai trebuie să fiu băgat în pământ” ÎPS Pimen și-a presimțit moartea

„Sicirul mi l-am pregătit. M-am așezat în el, am văzut că încap. Mai trebuie să fiu băgat în pământ” ÎPS Pimen și-a presimțit moartea

Hepta

ÎPS Pimen a primit un tratament experimental pentru tratarea COVID-19

ÎPS Pimen a fost transportat cu elicopterul de la Spitalul Judeţean din Suceava la Bucureşti pe data de 20 aprilie, împreună cu un bărbat de 47 de ani aflat în stare gravă, intubat.

În spital, medicii au aplicat mai multe scheme de tratament, eficiente de cele mai multe cazuri, în încercarea de a-l salva. Arhiepiscopul a primit doze de Remdesivir, dar și de plasmă prelevată de la pacienţi vindecaţi de COVID-19.

Citește și:

ÎPS Pimen a murit în urma infecției cu noul coronavirus. Arhiepiscopul Sucevei și al Rădăuților primise trei doze de plasmă în încercarea de a fi salvat

În cazul înaltului prelat, dar şi în cazul altor 20 de pacienţi aflaţi în stare gravă medicii au folosit şi un tratament experimental, recent aprobat în SUA: filtrarea sângelui împotriva furtunii de citokine, o metodă de purificare extracorporeală a sângelui menită să reducă răspunsul inflamator al organismului.

Ancheta epidemilogică nu a descoprit, nici acum, cum a fost infectat ÎPS Pimen cu noul coronavirus.

„Sicriul mi l-am pregătit. M-am așezat în el, am văzut că încap. Mai trebuie să fiu băgat în pământ” ÎPS Pimen și-a presimțit moartea

„Sicirul mi l-am pregătit. M-am așezat în el, am văzut că încap. Mai trebuie să fiu băgat în pământ” ÎPS Pimen și-a presimțit moartea

Hepta

Cine a fost ÎPS Pimen

ÎPS Pimen a urmat cursurile medii ale Liceului din Râmnicu Sărat, iar între 1948 şi 1951 a studiat la Seminarul monahal de la Mănăstirea Neamţ, ca frate de mănăstire, absolvind în 1951.

La 10 martie 1951 a fost tuns în monahism, primind numele Pimen, iar la 29 iunie acelaşi an a fost hirotonit ierodiacon.

A fost hirotonit ieromonah în anul 1957. În perioada 10 octombrie 1976 – 1 ianuarie 1977 a urmat cursurile de limba germană la Universitatea din Köln. A fost numit iconom şi apoi stareţ al Mănăstirii Putna (1957-1961). Între 1974 şi 1978 este stareţ la Mănăstirea Sfântul loan cel Nou de la Suceava. De la 1 februarie 1978 a slujit la Reprezentanţa Patriarhiei Române din Ierusalim. Între anii 1979 şi 1982 a fost exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor.

Citește și:

Azi e „Înalt Prea Sfințit”. Ieri turna la Securitate! Nume de cod: Petru. A pârât un profesor! Cum s-a apărat IPS Pimen. „Numai autoritățile pot!”

La recomandarea Arhiepiscopului şi Mitropo­litului Moldovei, Teoctist Arăpaşu, pe 10 ianuarie 1982 a fost ales episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, cu titlul de Suceveanul şi hirotonit în 24 iunie 1982.

În urma reînfiinţării Arhiepiscopiei Sucevei, în 24 ianuarie 1991 a fost ales Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor şi întronizat la Suceava în 3 martie 1991, scrie Basilica.ro.

Examen de admitere, pe stadion! Ce facultate ar putea primi candidații pe Arena Națională... COVID-19 poate fi transmis prin înțepătura unui țânțar? Adrian Streinu-Cercel, noi lămuriri despre coronavirus: ”Exclus ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un astrolog vorbește despre 18 luni care ar putea schimba lumea. Legătura pe care o face între protestele din Europa și planete
Un astrolog vorbește despre 18 luni care ar putea schimba lumea. Legătura pe care o face între protestele din...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce centrala termică pornește și se oprește la câteva minute. Semnele care pot indica o problemă și ce trebuie verificat
De ce centrala termică pornește și se oprește la câteva minute. Semnele care pot indica o problemă și ce...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x