Între anii 1946 și 1950, părintele Arsenie Boca a redactat o lucrare de câteva sute de pagini în care a lăsat numeroase învățăminte și texte religioase de mare importanță pentru creștini. Jurnalul a fost ținut secret și nu a fost publicat decât abia după moartea lui Arsenie Boca.
Jurnalul lui Arsenie Boca a fost descoperit după trecerea sa în neființă, la Așezământul Monahal de la Sinaia.
- CITEȘTE ȘI: Biletul scris de Arsenie Boca, secretul ascuns până acum! Ce avertisment a transmis: „Ca să câștigi...”
„Cele 137 de cuvinte duhovniceşti, de dimensiuni şi extensiuni diferite, s-au născut în liniştea chiliei Părintelui Arsenie de la stareţia veche a sfintei mănăstiri de la Sâmbăta de Sus, cu vedere spe munţii Făgăraşului şi în taina chiliei Părintelui Arsenie de la sfânta mănăstire Prislop, cu deschidere spre dealurile Prislopului şi au fost scrise "cu timp şi fără timp" (II Timotei 4, 2) între 25 noiembrie 1946 şi 27 martie 1959, în duhul comentariilor patristice: al Sfântului Ioan Gură de Aur la Evanghelia de la Matei, al Sfântului Ambrozie al Mediolanului la Evanghelia de la Luca, şi al Sfântului Chiril al Alexandriei la Evanghelia de la Ioan”, se arată la descrierea făcută de către editorii cărții.
Arsenie Boca a avut un jurnal secret
Arsenie Boca și mormântul său de la Prislop
Din învățăturile părintelui Arsenie Boca:
Despre boli și România: „Cele mai grele boli sunt bolile de nervi. Mor nervii şi te trezeşti slăbănog, tremurând de nu te mai poţi opri, sau bolnav la casa de nebuni. Nu e boală de moarte, dar nici leac nu are. Şi cine distruge nervii? Iată cine, spun doctorii: beţia, curvia şi bolile ei, mânia sau furiile şi supărările peste măsură. Deci feriţi-vă de acestea, că ele omoară milioane de firişoare (celule) nervoase, care nu se mai refac în veac. Toate celulele se refac, afară de celula nervoasă. Un tată pătimaş de acestea n-are urmaşi sănătoşi, ba şi în nepoţii şi strănepoţii săi se moşteneşte ceva găunos, care la o întâmplare oarecare răbufneşte afară. E destul ca un tată să se îmbete o dată, ca să aibă din beţia aceasta un urmaş cu boala copiilor - epileptic. E destul să-şi sperie soţia o dată în vremea sarcinii ca dintr-asta să se aleagă un copil nenorocit toată viaţa. Aşa se răzbună păcatele părinţilor în bieţii copii, care nu au vină. Spun acestea şi am de gând s-o mai spun, fiindcă în regiunea aceasta - odinioară capitala Daciei - acum se bea cel mai mult rachiu, de aceea aici sunt cei mai mulţi copii bolnavi de nervi - deşi oamenii pătimesc şi de alt rău mai mare: nu vor să aibă copii”. (20.III.49, Prislop)
Despre viaţă: „Când viaţa aceasta e încurajată de statornicia bogăţiei, de negrija întâmplărilor, omul se strică; iar o viaţă stricată de patimi strică şi mintea, care, odată stricată, nu mai deosebeşte adevărul de minciună sau binele de rău, ci le zice tocmai întors: răului bine şi minciunii adevăr”. (30.I.949, Prislop).
Despre păcate: „Păcatele au urmările cele mai felurite asupra omului: 1. Pe unii păcatele-i smeresc, îi ruşinează înaintea lui Dumnezeu şi-i hotărăsc la îndreptare. 2. Pe alţii, mai înrăiţi în ele, îi sălbătăcesc cu totul. 3. Dar pe alţii îi împing până la nebunia fără întoarcere. Cu un cuvânt, păcatele tulbură sufletul în diferite trepte”. (13.II.49, Prislop), arată cei de la ortodoxia.rol.ro.
