Antena Căutare

Lumea în care EURO 2016 este doar un paradis de neatins! Mingi din cârpe, peticite sau umplute cu nailon: acești copii se folosesc de ele și speră să devină Messi

EURO 2016, cel mai grandios eveniment al anului care transformă Parisul în „capitala sportului-rege” și-i dublează numărul de locuitori. Numai pentru meciul România-Franța, 15.000 de români au plecat să susțină Naționala pe Stade de France, unul dintre cele mai mari stadioane ale lumii.

EURO 2016 este, dincolo de meciuri, victorii și înfrângeri, și o sărbătoare a sportului. A bucuriei, a emoțiilor de orice fel, a recunoașterii unor valori și performanțe pentru care echipele jucătoare s-au pregătit intens. Una în care „zeii sportului” coboară printre oameni, se lasă încurajați și aplaudați din tribune. Zei care au avut o șansă, adică fotbaliști care au avut măcar șansa la un balon, în primul rând.

Homo ludens în Africa de Sud

Articolul continuă după reclamă

Departe de Paris, de „inima Europei”, pe un alt continent, sute de copii visează și joacă fotbal. Își închipuie că pasiunea îi va scăpa de sărăcie, că lumea va fi într-o zi la picioarele lor, Că Ronaldo, Zidane sau Messi le vor deveni antrenori. În 2010, Campionatul Mondial de Fotbal, cea mai importantă competiție internațională de fotbal între țări, a avut loc între 11 iunie și 11 iulie 2010 în Africa de Sud. Dar nu de copii bogătașilor din Cape Town vorbim, ci de cei din satele Africii în care nu doar o minge e un lux, ci chiar mâncarea sau apa.

O lume pură, în care „orice poate deveni orice”, așa cum scria odată Johan Huizinga în a sa carte ”Homo ludens” (”Omul care se joacă”).

Fotografa belgiană Jessica Hilltout a călătorit mai bine de șapte luni pe „continentul negru” pentru a ilustra dragostea copiilor africani pentru fotbal.

A fotografiat mingi din paie sau de cârpe, baloane improvizate pe care cei mici le foloseau pentru a „pune în scenă” meciuri așa cum văd ei la Euro, la singurul televizor din sat poate. O galerie foto despre copilării ciuntite și pasiuni „de oameni mari” în trupuri firave.

Campionatul Mondial de Fotbal 2010 a fost 19-a ediție a Campionatului Mondial de Fotbal FIFA, cea mai importantă competiție internațională de fotbal între țări, care a avut loc între 11 iunie și 11 iulie 2010 în Africa de Sud. Competiția a fost câștigată de Spania, campioana Europei și a doua clasată în ierarhia mondială FIFA. În finală, ibericii au învins Olanda cu 1-0 după prelungiri, prin golul marcat de Andrés Iniesta. A fost primul titlul mondial cucerit de Spania, în timp ce Olanda a pierdut pentru a treia oară o finală, după cele cedate în 1974 și 1978.

Nouă din zece români nu pot citi poezia asta fără greşeală! E cea mai grea provocare și toți se dau bătuți. Tu poţi?... Prințesa Leia din Star Wars te va ajuta să-ți găsești jumătatea! De acum, totul e mai ușor!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Duminică, 25 octombrie 2026, România trece la ora de iarnă! Ceasurile se dau înapoi cu o oră. Vom dormi mai mult sau mai puțin?
Duminică, 25 octombrie 2026, România trece la ora de iarnă! Ceasurile se dau înapoi cu o oră. Vom dormi mai mult...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mișcările simple ale mâinilor care ar putea dezvălui primele semne ale declinului cognitiv. Ce spun specialiștii
Mișcările simple ale mâinilor care ar putea dezvălui primele semne ale declinului cognitiv. Ce spun specialiștii
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Claudia Pătrășcanu, noi declarații despre fiul său, Nicolas. Băiatul a fost adus la școală de tatăl lui, dar ar fi refuzat să rămână
Claudia Pătrășcanu, noi declarații despre fiul său, Nicolas. Băiatul a fost adus la școală de tatăl lui, dar... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Un chinez de 101 ani spune că este perfect sănătos, dar dieta lui, nu. Ce mănâncă și ce bea zilnic Lu
Un chinez de 101 ani spune că este perfect sănătos, dar dieta lui, nu. Ce mănâncă și ce bea zilnic Lu Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ce variante de guvern are Luca Niculescu: Totul depinde de decizia PSD de miercuri!
Ce variante de guvern are Luca Niculescu: Totul depinde de decizia PSD de miercuri! BZI
Încăierare scriitori-regizori, pe 8 milioane €. Cât ne costă statutul de Invitat Special la Târgul de Carte de la Frankfurt
Încăierare scriitori-regizori, pe 8 milioane €. Cât ne costă statutul de Invitat Special la Târgul de Carte de... Jurnalul
Ben Affleck, pus în fața unei cereri neașteptate din partea fiului său. Ce i-a răspuns copilului când i-a cerut un Lamborghini
Ben Affleck, pus în fața unei cereri neașteptate din partea fiului său. Ce i-a răspuns copilului când i-a cerut... Kudika
Zodia ocrotită de Sfânta Parascheva. După 14 octombrie, viața ei poate lua o întorsătură neașteptată
Zodia ocrotită de Sfânta Parascheva. După 14 octombrie, viața ei poate lua o întorsătură neașteptată Redactia.ro
Vești bune pentru șoferii care uită să plătească rovinieta. Noua regulă care îi scapă de amenzi
Vești bune pentru șoferii care uită să plătească rovinieta. Noua regulă care îi scapă de amenzi Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x