Antena Căutare

Povestea copacilor care "se pot deplasa" pe distanţe de până la 20 de metri pe an

O specie de copaci dintr-o zonă îndepărtată din Ecuador se pare că are capacitatea de a-şi schimba locul.

O specie de copaci dintr-o zonă îndepărtată din Ecuador se pare că are capacitatea de a-şi schimba locul.

Există o specie reală de palmier, Socratea Exorrhiza, care îşi poate dezvolta noi rădăcini la ceva distanţă de trunchi în căutarea unui sol mai bun.

Nu vorbim despre o distanţă de un pas, aceşti copaci mobili pot călători câte aproximativ 20 metri pe an”, afirmă Karl Gruber în articolul său pentru BBC.

Unele rapoarte, precum cel al lui Gruber, susţin că faimoşii arbori se ”plimbă” prin dezvoltarea noilor rădăcini, ceea ce le permite să-şi creeze un fel de drum prin pădure.

Potrivit unui studiu realizat în 2005 de biologul Gerardo Avalos, copacii, care produc noi rădăcini stau, uneori, ferm într-un singur loc, fără să se deplaseze.

"Lucrarea mea dovedeşte că ideea şi convingerea că aceşti palmier pot ”merge” este doar un mit. Crezând că un copac de palmier ar putea urmări, de fapt, lumina şi pentru acest lucru se deplasează încet peste covorul din pădure - este un mit folosit de ghizii turistici", a declarat Gerardo Avalos.

Spre deosebire de alţi copaci care au rădăcini complet ascunse în subteran, palmierii ”plimbători” au un sistem radicular mai mare, care începe în apropierea părţii de jos a trunchiurilor lor. De-a lungul timpului, când se erodează solul, unele dintre aceste rădăcini mor şi se formează rădăcini noi.

Potrivit Science Alert, povestea despre palmierii călători este doar o invenție a ghizilor pentru a atrage turişti.

Regizoarea transgender Janet Mock a semnat cu Netflix... O femeie în vârstă de 83 de ani a fost rănită grav de convoiul oficial al prinţului William...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly Marti, 07.05.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x